Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
12.900 $ + un om au ţinut Barcelona vie

Din 6 august, de când preşedintele lor, Josep Sunyol, fusese asasinat mişeleşte în primele zile ale Războiului Civil Spaniol ce avea să macine patria lui Cervantes doi ani, opt luni şi 15 zile, se vedeau mai mult prin case conspirative. […]

...

Celălalt atlet Bale

Primăvara lui 1999. Regizorul Mary Harron pregăteşte „American Psycho”, film ce avea să facă furori în epocă. Are şi omul, Christian Bale, un actor pe care l-a remarcat de ceva vreme, ajuns pe la 25 de ani. Dar studiourile vor […]

...

Dedal din groapa cu nisip

Ca de obicei, după ce se trezise, se pusese în faţa oglinzii, mari, din baie. Pac, pac, două palme peste obrazul stâng, două coborâte asupra dreptului. Făcuse ochi, dar aşa era ritualul. 30 august 1991. S-a privit. „Mike, cu cine […]

...

”Hiroşima Caucazului” a ajuns în grupe

Câţiva flăcăi bărboşi, traşi în haine de camuflaj, cu banduliere de cartuşe petrecute peste piept, plâng, acolo, la capătul mormântului. Cel mai drept, cel mai viteaz dintre ei, trecuse, la numai 46 de ani, la cele sfinte. Allahverdi Teymur oglu […]

...

Regele din iarbă

Limba mică, fluorescentă, atinge cifra doi. Cea mare încalecă pe 12. 15 august 1977 a plecat, pentru a face loc datei de 16. „Băieţi, am chef de un «Pereţel». Care te bagi?”. Afară plouă mărunt când luminile reflectoarelor se aprind. […]

...

Nikita

Simonian, cel mai mare jucător din istoria lui Spartak Moscova, continuă să fie, la 90 de ani împliniţi, stâlpul Federaţiei Ruse de Fotbal

Permalink to Nikita
sâmbătă, 15 octombrie 2016, 12:59

Un Alioşa şade cu ochii priponiţi pe geam. „Gata, a ajuns!”, anunţă. Un bunicuţ sprinţar, tras la costum, impecabil, suie scările. E 8:00 – aşa vine la muncă de vreo 50 de ani – când deschide uşa biroului. „La mulţi aniiii!”. Gaşca de vreo 40 de inşi aplaudă, se lasă cu dopuri de şampanie lansate spre tavan, uite şi un tort cu nouă lumânări mari. Una pentru fiecare 10 ani. Da, „vicele” Federaţiei Ruse de Fotbal, Nikita Pavlovici Simonian, patriarhul acestui sport, a adunat 90 de toamne. 86 dintre ele le-a petrecut pe gazon ori prin apropierea lui!

Mkrtich era puiul lui Poghos. Armeni. Tatăl dregea pantofi pentru sărmani. Din asta trăiau. Au plecat din Armavir, unde debutase în viaţă, la Sukumi, în Abhazia de azi. La patru ani alerga, deja, pe iarbă, cu mingea la picior. Ruşii de-i respirau prin preajmă nu-l puteau striga. I-au zis „Mikita”, transformat, apoi, în Nikita. Bogosavac a devenit Pavlovici şi, aşa, a apărut Nikita Pavlovici Simonian, cel mai bun atacant din istoria lui Spartak Moscova, miez de golgeter al URSS şi omul fără de care fotbalul sovietic modern n-ar fi existat.

Tatăl arestat pentru a-l forţa să semneze cu Dinamo
Marea Rusie abia ieşise din cea mai nemiloasă conflagraţie a omenirii. Mulţi jucători pieriseră pe front, campionatul nu mai exista, jucai pe unde apucai. La 16 ani era, deja, titular la Dinamo Sukumi, trupa ce avea să-l dea, peste ani, şi pe „Temur” Keţbaia. Comuniştii georgieni îi arestau tatăl, spre a-l forţa să semneze cu Dinamo Tbilisi. Refuza. Spunea că va juca doar acolo unde-l trage inima. Pe vremea aia, istă cutezanţă îl putea ajuta să-şi găsească un bilet spre Siberia. Numai dus.

Doi ani s-a pârguit la Krilia Sovetov, la Moscova. Când trupa a dispărut şi jucătorii au fost nevoiţi să se împrăştie pe unde puteau, Torpedo şi Spartak au venit la peţit. I-a ales pe ultimii, a băgat, din nou, placa: „Nu pot alerga unde nu-mi aleargă şi inima”. Dar Torpedo nu era uşor de păcălit. Marele Ivan Lihaciov, directorul uzinelor ZiS, sponsorul trupei, s-a dus personal să-l convingă. În van.

În ’49 a marcat de 26 de ori. Anul următor, de 34, performanţă depăşită, în întreaga istorie a URSS, doar de viitorul tehnician al Stelei, Oleg Protasov. Iubea să evolueze la „Spartacus”, aşa cum o alinta. Patru titluri, două Cupe, trei medalii de golgeter, 233 de meciuri şi 133 de goluri. Ultimul record e în picioare şi astăzi. În 1954 a debutat şi în „naţională”. A ajuns la Melbourne, la Olimpiadă, doi ani mai târziu. Titular contra RFG-ului, contra Indoneziei, contra Bulgariei şi contra Iugoslaviei. Adică drumul până în finală şi podiumul de aur. În 1958 a parcat la Campionatul Mondial. Igor Netto, un fotbalist cât un Everest, „căpitanul” trupei, era accidentat. Simonian i-a luat locul. Sovieticii au trecut de grupe. S-a retras în iunie 1958, după 20 de meciuri şi 10 goluri.

De la „Paianjen” la „Urs”
A lucrat cu Iaşin, alt monument, „un tip de o seriozitate incedibilă”, aşa cum îl descria. A trebăluit cu „ursul” Lobanovski, care umbla, mereu, cu o sticluţă în buzunarul treningului. „Tovarăşi, să bem pentru această ingrată meserie a noastră, a antrenorilor”, zicea şi, hop, lăsa capul pe spate!

S-a retras pe banca tehnică. S-a retras, apoi, în birouri. A devenit „vicele” federaţiei. De fiecare dată când preşedintele demisiona, el asigura interimatul. Nu dorea să iasă în faţă. „Nu-mi plac microfoanele, prefer să ajut fără să apar la televizor”, zicea mereu.

O singură dată toate reflectoarele au stat pe el. Era un 19 februarie 2013, Spartak inaugura noua arenă. Când a păşit pe gazon, Moscova s-a cutremurat de aplauze. „Ştiţi de ce-mi pare rău? Că n-am cu 20 de ani mai puţin, că mă băgam, imediat, la meci!”, a rostit.

Pe 12 octombrie 2016, Nikita a adunat nouă decenii. A fost ziua în care toţi l-au apelat cu „Domnule”. Cu „D” mare.

* Sursa: inoffthecrossbar.com

Comentarii (6)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (54 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 8:44

Cat o fi furat si asta la viata lui ?

sandu bcn (40 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 10:27

Frumos,chiar frumos domnule Oprisan,am foarte multa vreme de cand nu am comentat un articol scris de d-voastra (si nu ca articolele nu ar fi avut continut),dimpotriva,dar atitudinea celui care a comentat inaintea mea(dl Ovidiu) m-a "deranjat"putin.Adica; omul asta doar atat a inteles???In sfarsit fiecare cu opinia sa...Apropo señor Oprisan schimba-ti poza de la avatarul blogului pentru ca nu stiu, chiar nu stiu cum mai arati... Multumesc señor Catalin (pentru continutul articolelor)...

criticul (26 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 13:44

Ca de obicei,domnul Cătălin Oprișan ne delectează cu articole superbe,este printre puținii care-și mai respectă meseria de la fițuica asta care-și zice www.gsp.ro.

dan (226 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 22:09

Trebuie neaparat sa scrieti o carte cu toate aceste articole, pentu ca oamenii sa aiba o sursa de informatie credibila!

Boogie (3 comentarii)  •  17 octombrie 2016, 5:29

Domnule Oprisan, sunt plecat de multi ani di tara dar am ajuns la concluzia că ceea ce scrieți nu sunt articole ci literatură! Bravo! Chiar ar trebui sa faceti o carte cu "nuvele" din sportul de altădată! Chiar si din alte domenii! Cand pot deschid blogul Gazetei va caut articolele si fac un "full imersion" in arta sportului si a personajelor sale de azi si de odinioară! Inca odata Bravo! Respectele mele! Bogdan (Torino)

Mihai Nica (5 comentarii)  •  17 octombrie 2016, 7:23

La superlativ, ca de obicei. Felicitari Cataline pentru articolele pe care le scrii !