Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
”Îs babă! Da-s babă rapidistă!”

La fiecare fault vrăjmaş, sălta bastonul către cer, asemenea pumnului lui Laocoon către şerpii trimişi de zei să-i sugruşe fiii. Prinsese loc acolo, la „oficială”, adică pe gazon, în dreptul unui steag de corner. Urla din toţi bojocii. De sus, […]

...

Un maraton se aleargă cu ochii

Când el dădea să intre, ostenit şi plin de colb, ăia tocmai ce ieşeau. Adică suiseră scaunele pe mese, dăduseră cu mopul, terminaseră de făcut monetarul. Barcelona, cu 25 de ani în urmă, Olimpiada. Hwang Young-Cho, tipul din Coreea de […]

...

Un trei şi patru de zero

Holger Geschwindner, antrenorul de baschet, tipul care ajunsese la Olimpiada din 1972 după ce deprinsese tainele acestui sport de la soldaţii americani cantonaţi în Germania Occidentală la finele WWII, ţinea ochii mari. Stătea, acolo, într-o sală de sport din Wurzburg […]

...

Bărcuţa de 65.000.000 $

Vremea-i călduţă, la fel şi apa de pe „Shuni Park”, atunci, în augustul Olimpiadei de la Beijing, în 2008. Înainte să ude ramele îşi aduc aminte de unde au plecat. Ethan Ayer, un tovarăş de-al lor, îi dusese, prima oară, […]

...

Schiorul care n-a văzut zăpadă!

Vameşii – un gagiu şi o gagică – îşi dau, strengăreşte, coate. „Înţelegem că proveniţi din Venezuela, pentru că zărim paşaportul, dar puteţi repeta încotro mergeţi?”. „Către Nordic World Ski Championships”, spune bărbatul. „Unde?”, şi cei doi izbucnesc în râs. […]

...

Nikita

Simonian, cel mai mare jucător din istoria lui Spartak Moscova, continuă să fie, la 90 de ani împliniţi, stâlpul Federaţiei Ruse de Fotbal

Permalink to Nikita
sâmbătă, 15 octombrie 2016, 12:59

Un Alioşa şade cu ochii priponiţi pe geam. „Gata, a ajuns!”, anunţă. Un bunicuţ sprinţar, tras la costum, impecabil, suie scările. E 8:00 – aşa vine la muncă de vreo 50 de ani – când deschide uşa biroului. „La mulţi aniiii!”. Gaşca de vreo 40 de inşi aplaudă, se lasă cu dopuri de şampanie lansate spre tavan, uite şi un tort cu nouă lumânări mari. Una pentru fiecare 10 ani. Da, „vicele” Federaţiei Ruse de Fotbal, Nikita Pavlovici Simonian, patriarhul acestui sport, a adunat 90 de toamne. 86 dintre ele le-a petrecut pe gazon ori prin apropierea lui!

Mkrtich era puiul lui Poghos. Armeni. Tatăl dregea pantofi pentru sărmani. Din asta trăiau. Au plecat din Armavir, unde debutase în viaţă, la Sukumi, în Abhazia de azi. La patru ani alerga, deja, pe iarbă, cu mingea la picior. Ruşii de-i respirau prin preajmă nu-l puteau striga. I-au zis „Mikita”, transformat, apoi, în Nikita. Bogosavac a devenit Pavlovici şi, aşa, a apărut Nikita Pavlovici Simonian, cel mai bun atacant din istoria lui Spartak Moscova, miez de golgeter al URSS şi omul fără de care fotbalul sovietic modern n-ar fi existat.

Tatăl arestat pentru a-l forţa să semneze cu Dinamo
Marea Rusie abia ieşise din cea mai nemiloasă conflagraţie a omenirii. Mulţi jucători pieriseră pe front, campionatul nu mai exista, jucai pe unde apucai. La 16 ani era, deja, titular la Dinamo Sukumi, trupa ce avea să-l dea, peste ani, şi pe „Temur” Keţbaia. Comuniştii georgieni îi arestau tatăl, spre a-l forţa să semneze cu Dinamo Tbilisi. Refuza. Spunea că va juca doar acolo unde-l trage inima. Pe vremea aia, istă cutezanţă îl putea ajuta să-şi găsească un bilet spre Siberia. Numai dus.

Doi ani s-a pârguit la Krilia Sovetov, la Moscova. Când trupa a dispărut şi jucătorii au fost nevoiţi să se împrăştie pe unde puteau, Torpedo şi Spartak au venit la peţit. I-a ales pe ultimii, a băgat, din nou, placa: „Nu pot alerga unde nu-mi aleargă şi inima”. Dar Torpedo nu era uşor de păcălit. Marele Ivan Lihaciov, directorul uzinelor ZiS, sponsorul trupei, s-a dus personal să-l convingă. În van.

În ’49 a marcat de 26 de ori. Anul următor, de 34, performanţă depăşită, în întreaga istorie a URSS, doar de viitorul tehnician al Stelei, Oleg Protasov. Iubea să evolueze la „Spartacus”, aşa cum o alinta. Patru titluri, două Cupe, trei medalii de golgeter, 233 de meciuri şi 133 de goluri. Ultimul record e în picioare şi astăzi. În 1954 a debutat şi în „naţională”. A ajuns la Melbourne, la Olimpiadă, doi ani mai târziu. Titular contra RFG-ului, contra Indoneziei, contra Bulgariei şi contra Iugoslaviei. Adică drumul până în finală şi podiumul de aur. În 1958 a parcat la Campionatul Mondial. Igor Netto, un fotbalist cât un Everest, „căpitanul” trupei, era accidentat. Simonian i-a luat locul. Sovieticii au trecut de grupe. S-a retras în iunie 1958, după 20 de meciuri şi 10 goluri.

De la „Paianjen” la „Urs”
A lucrat cu Iaşin, alt monument, „un tip de o seriozitate incedibilă”, aşa cum îl descria. A trebăluit cu „ursul” Lobanovski, care umbla, mereu, cu o sticluţă în buzunarul treningului. „Tovarăşi, să bem pentru această ingrată meserie a noastră, a antrenorilor”, zicea şi, hop, lăsa capul pe spate!

S-a retras pe banca tehnică. S-a retras, apoi, în birouri. A devenit „vicele” federaţiei. De fiecare dată când preşedintele demisiona, el asigura interimatul. Nu dorea să iasă în faţă. „Nu-mi plac microfoanele, prefer să ajut fără să apar la televizor”, zicea mereu.

O singură dată toate reflectoarele au stat pe el. Era un 19 februarie 2013, Spartak inaugura noua arenă. Când a păşit pe gazon, Moscova s-a cutremurat de aplauze. „Ştiţi de ce-mi pare rău? Că n-am cu 20 de ani mai puţin, că mă băgam, imediat, la meci!”, a rostit.

Pe 12 octombrie 2016, Nikita a adunat nouă decenii. A fost ziua în care toţi l-au apelat cu „Domnule”. Cu „D” mare.

* Sursa: inoffthecrossbar.com

Comentarii (6)Adaugă comentariu

ovidiu_3003 (36 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 8:44

Cat o fi furat si asta la viata lui ?

sandu bcn (40 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 10:27

Frumos,chiar frumos domnule Oprisan,am foarte multa vreme de cand nu am comentat un articol scris de d-voastra (si nu ca articolele nu ar fi avut continut),dimpotriva,dar atitudinea celui care a comentat inaintea mea(dl Ovidiu) m-a "deranjat"putin.Adica; omul asta doar atat a inteles???In sfarsit fiecare cu opinia sa...Apropo señor Oprisan schimba-ti poza de la avatarul blogului pentru ca nu stiu, chiar nu stiu cum mai arati... Multumesc señor Catalin (pentru continutul articolelor)...

criticul (25 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 13:44

Ca de obicei,domnul Cătălin Oprișan ne delectează cu articole superbe,este printre puținii care-și mai respectă meseria de la fițuica asta care-și zice www.gsp.ro.

dan (226 comentarii)  •  16 octombrie 2016, 22:09

Trebuie neaparat sa scrieti o carte cu toate aceste articole, pentu ca oamenii sa aiba o sursa de informatie credibila!

Boogie (3 comentarii)  •  17 octombrie 2016, 5:29

Domnule Oprisan, sunt plecat de multi ani di tara dar am ajuns la concluzia că ceea ce scrieți nu sunt articole ci literatură! Bravo! Chiar ar trebui sa faceti o carte cu "nuvele" din sportul de altădată! Chiar si din alte domenii! Cand pot deschid blogul Gazetei va caut articolele si fac un "full imersion" in arta sportului si a personajelor sale de azi si de odinioară! Inca odata Bravo! Respectele mele! Bogdan (Torino)

Mihai Nica (5 comentarii)  •  17 octombrie 2016, 7:23

La superlativ, ca de obicei. Felicitari Cataline pentru articolele pe care le scrii !