Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Cel mai cool atac: Tyson&2Pac

Campionul şi rapperul au avut o prietenie scurtă, dar intensă. Cântăreţul a fost ucis acum 20 de ani, la câteva ore după ce plecase de la meciul câştigat de "fratele" său

Permalink to Cel mai cool atac: Tyson&2Pac
sâmbătă, 8 octombrie 2016, 11:28

În vestiar e fum de sprijini bicicleta de el. Boxele sparg aerul irespirabil, „California love” se aude şi de pe Saturn, damful de iarbă de calitate e cel care domină. Trei băieţi adevăraţi toarnă şampanie fină într-o mănuşă de box, apoi sorb din ea: unu-i Mike Tyson, proaspăt Greucean peste „grei”, altu-i „Suge” Knight, fost jucător în NFL, patron de casă de discuri de unde se dă ora exactă în rap, al treilea e 2Pac Shakur, tipul ce face furori cu „All Eyez in Me”, album lansat cu şapte luni înainte.

Mike tocmai ce l-a sfârşit pe Bruce Seldon, coborând bariera sub două minute. Un joculeţ de picioare, o stângă ca la carte, zbang, o dreaptă şi deasupra capului lui „The Atlantic City Express” zboară un stol de rândunele. Petrecerea-i puternică la „MGM Grand Garden Arena” din Las Vegas. Unii au urlat că-i blat, alţii au cerut banii pe bilet, dar lui „Iron” nu-i pasă. Revenise de la răcoare, arătase că nu e terminat, acum aştepta un semnal de la Evander Holyfield, pentru a vedea cine e stăpânul lumii.

2Pac îşi îmbrăţişează „fratele”. „Bro, te aştept la 662”, îi spune lui Tyson. Clubul unde va continua petrecerea. „Pac, ştii că te iubesc, da?”, vine răspunsul. Nu aveau să se mai vadă niciodată.

„L-am băgat înăuntru. A apărut cu 200 de tovarăşi”
„Cel mai mare regret al meu e că n-am tras o iarbă cu Pac. N-am făcut-o, deşi mi-am dorit. El era profi pe treaba asta, eu, un novice, n-am vrut să mă fac de râs”, rememorează Mike. „Magic” Johnson o pusese de-o petrecere în LA, la „Palladium”. „Era prin ’91. Stăteam la intrare, pălăvrăgeam cu nişte tovarăşi când am văzut că un bodyguard nu lasă un negru să intre. Am urlat să se dea din calea mea, l-am băgat în atmosferă. Nu-l ştiam. Mi-a zis să aştept niţel, a fluierat şi, din pământ au răsărit vreo 200 de niggers. Fraţii lui de la nu-ştiu-ce casă de discuri. S-au pus pe cântat, am dansat toată noaptea. Ăsta era Pac”.

Tyson a muşcat urechi de campioni, a îndoit fier, s-a bătut cu toţi greii – în ring ori în afara lui – dar când vine vorba despre 2Pac simte cum ochii i se umezesc. „Eram la bulău, în Plainfield, Indiana. El, la fel. Primise învoire două zile. Mama lui îmi scrisese câteva cuvinte de încurajare. Îmi amintesc perfect acea noapte. Ne-am aşezat la masă. Am vorbit. Mult. Îi făceam confidenţe. Mă uitam la toţi. La condamnaţii albi, la gardienii albi, la condamnaţii negri, la gardienii negri. Eu, Mike Tyson, stăteam în faţa lor, dar toţi se holbau numai la el, la Pac. Iar Pac venise să mă viziteze pe mine, în cele câteva ore libere! I-a refuzat la poze, i-a rugat să-l lase în pace, venise să piardă vremea cu Mike, nu cu ei. Toate astea m-au mişcat!”.

Ucis după un meci al lui „Iron”
Rapperul cucerise lumea muzicală. Snoop Doggy Dogg, Nate Dogg ori Dr. Dre, toţi acceptaseră să lucreze cu el, să pună voce pe melodiile sale. „Cât am fost înăuntru n-am ştiut cât e de faimos. Mi-a spus că văzuse toate meciurile mele, că ceruse apropiaţilor toate interviurile. Ştia că sunt inocent!”.

TuPac scăpase de gratii la începutul lui 1996. Cel mai tânăr câştigător al titlurilor WBC, WBA şi IBF la „grei”, doar cu câteva luni înainte. Au stabilit să recupereze timpul pierdut. Rapperul a înregistrat 147 de melodii în şapte luni. „Iron” i-a călcat în picioare pe Peter McNeeley (antrenorul acestuia a intrat în ring pentru a opri măcelul), pe Buster Mathis Jr. (29 la sută share la televiziunea FOX, cea care a transmis meciul) ori Frank Bruno (KO din trei pumni). Apoi a venit la rând Seldon. TuPac i-a făcut o melodie specială, de „intrare”. Mike a pus şi el câteva vorbe, a ieşit ca la carte. Urma party-ul de la 662.
Pe 7 septembrie 1996, la câteva ore de la terminarea meciului Seldon – Tyson, TuPac a fost împuşcat de patru ori. A mai trăit şase zile!

De fiecare dată când este întrebat despre el, Tyson răspunde. „Un porrito, atât să fi tras cu Pac. Un porrito. E regretul vieţii mele”. De 20 de ani, durul trăieşte cu el în suflet.

* Sursa: mtv.com

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Stefan (8 comentarii)  •  8 octombrie 2016, 14:10

All eyes on me, not in me :)

Virgil (30 comentarii)  •  8 octombrie 2016, 15:17

Stefan zice bine…"on me" E Tupac nu TuPac. Stanga ca la carte, da! Dar unde-i dreapta?? N-a fost nicio dreapta… "Porrito"??? P-asta de unde-ai scos-o? Inca o dovada ca scrii ca sa te afli-ntreaba… Stil de colt de bloc, populist si chestii neverificate…. Ca de obicei….. Sanatate!

Virgil (30 comentarii)  •  8 octombrie 2016, 15:27

Bagi chestii de la tine….***, iarba, mda..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Virgil (30 comentarii)  •  8 octombrie 2016, 16:01

Ar trebui sa-i moderati si lu' Oprisan cuvantul "***"..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Floretin (1 comentarii)  •  8 octombrie 2016, 18:03

nu te-ai documetat deloc... probabil ai tradus slab ceva scris de altul tot ca tine...

critasiros (4 comentarii)  •  9 octombrie 2016, 7:16

Și dacă nu e real e frumos...

vasco (25 comentarii)  •  12 octombrie 2016, 7:56

@Critasiros, hai ca m-ai facut curios,ce crezi tu ca e "frumos"?Au adus *** *** pana si in parlament...ciudat,e cam ca si alt ratat,Van Damme,care isi face veacul prin Romania...Penibil!Facem apologia infractorilor *** si ***..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează