Cum a retrogradat Papaiani în C

În 1978, nea Sebi, fost jucător prin B, evoluează în "Totul despre fotbal", o peliculă plină de haz, alături de Rică Răducanu ori Jean Constantin

Pe banca de rezerve, ferit de razele soarelui, cu capul sprijint în mâini, doar la bustul gol, după ce a scăpat de tricoul asudat în ultimele 90 de minute, un fotbalist, aşa, pe la 42 de ani, plânge. Echipa sa tocmai a retrogradat în C. E Sebastian Papaiani!

Proiectul „Nimeni pe stadion” plecase la drum prin 1976. O comedie satirică având ca bază problemele sportive: iubitorii fotbalului dintr-un orăşel de provincie vor să aranjeze, în culise, soarta unui meci decisiv, de baraj, pentru rămânerea în Divizia B. În aprilie 1978 scenariul încăpuse pe mâinile lui Andrei Blaier. Regizorul de 45 de ani nu era la întâia experienţă cu balonul rotund, unul dintre primele sale filme fiind „Mingea”, în 1958. Între timp, plămădise „Cireşarii”, serialul TV de top, ori „Prin cenuşa imperiului”, unde nea Gigi Dinică interpretase, magistral, rolul „Diplomatului” lui Zaharia Stancu.

„Fără repartiţie, nu mişc un tendon!”
Blaier se pune pe dat telefoane. Îl ia pe Petrică Gheorghiu, cel care va deveni Smeu, microbistul – contabil, pe Aurel Giurumia, antrenorul cel nou, venit cu metode moderne, pe Ovidiu Schumacher, Jurubiţă, felcerul, pe Jean Constantin, Max, liderul galeriei, pe Costel Băloiu, „Pistruiatul”. Şi pe Sebastian Papaiani, una dintre vedetele echipei, cel care, conform lui Nicu Constantin, crainicul stadionului, „fusese, cu ani în urmă, în atenţia selecţionerului, bifând câteva momente la amicalul naţionalei contra Metalului din Plopeni”.

„Totul pentru fotbal” porneşte, la drum, pe 18 iunie 1978, la Piatra Neamţ. Acolo se dă primul tur de manivelă. Se targe, non stop, vreme de două luni. Oraşul fierbe, ştie că se turnează o peliculă, vine la stadion. Papaiani e fenomenal, ca de fiecare dată. Îl joacă pe Mihail Ţipurnea, fostă mare vedetă. Când oficialii vin să-i spună că e convocat pentru istoricul meci, replică: „Mie îmi dai repartiţie, îţi dau două boabe. Nu-mi dai repartiţie, nu mişc un tendon”.

Jocul Gloriei, echipa urbei, contra celor de la AS Rulota, începe. În poartă la oaspeţi e Rică Răducanu. Da, cel adevărat! „Tăticu’, ştii că mă iubeşte camera, m-am băgat la film cu plăcere, a fost uşor, am avut doar câteva replici”, îşi aduce aminte Ricanu’, cel care, cu câteva zile înainte, semnase cu Steaua Bucureşti, unde avea să stea un an.

„Pământul hazului din viaţă”
Jean Constantin agită galeria, a adus şi o mică trupă artistică, Papaiani – care, în viaţa de zi cu zi, a jucat ceva fotbal, schimbă pase cu Dobre (Emil Hossu), pelicula merge. Gazdele sunt conduse cu 2-1, revin, dar, finalmente, pierd partida şi retrogradeză în C. Lumea-i supărată, dar ideea care rămâne e că toate maşinaţiunile sunt dejucate de bunul simţ al opiniei publice şi asta e ceea ce contează. Aşa sunt vremurile.

În august se intră la montaj. Pe 30 septembrie, cerberii din Comisia Cinematogariei îl resping. Are prea multe poante, se bat prea multe apropouri. La mijlocul lui noiembrie, pelicula este, din nou, ciuntită. Finalmente, în aprilie 1979, primeşte ok-ul. „Dincolo de situaţiile comice specifice există în film un strop de poezie. Personajele scot uşor comedia lui Blaier de pe gazonul problemelor fotbalistice şi o împing pe pământul hazului din viaţă. Uneori cu spumă, alteori numai cu drojdie, uneori cu năduf, alteori cu candoare, întotdeauna cu bun simţ şi cu simţul măsurii”, scrie Eva Sârbu.

Până în 2005, isprăvile lui Papaiani şi ale colegilor de echipă fuseseră vizionate de 2.480.000 de spectatori. Jean, maestrul Dinică ori Nicu Constantin au plecat de ceva vreme. Acum ne-am despărţit şi de nea Sebi. De câteva zile, fotbalul şi filmografia românească sunt mai sărace.

* Sursa: „Filmat în România”, Bujor Râpeanu