Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Doamna de 28.700 de minute

Pleca la drum în 1987, anul în care Bölöni aduna a 100-a selecţie la "naţională". Loţi se oprea la 108, Kristine Lilly ajungea la 354. Niciun muritor n-a mai făcut asta!

Permalink to Doamna de 28.700 de minute
sâmbătă, 3 septembrie 2016, 10:42

Pe 22 iulie aduna 16 ani. Păi, şi atunci de ce pe tort surâdea o singură lumânare? Un „1” mare şi frumos, cu un desen ce imita steagul american. I-au spus că acesta e cel mai frumos cadou… Nu s-a prins decât peste vreo două săptămâni. „1” reprezenta întâia ei selecţie pentru naţionala de fotbal feminin a Statelor Unite. La 16 ani şi 12 zile. Afacerea se petrecea în vara lui 1987, anul în care Loţi Bölöni devenea primul fotbalist român ce atingea „borna” de 100 de jocuri ca tricolor.

Kristine Marie Lilly Heavey se născuse în buricul NY, dar se retrăsese în Wilton, Connecticut. O cimotie de-a sa, Derek, era antrenor de soccer aici, disciplină ce făcea, pe atunci, primii paşi pe pământ yankeu. Se ducea la şedinţele de pregătire ale acestuia, prinsese drag de minge. Americancele disputaseră primul lor „Mundialito” în august 1985, acum construiau echipa naţională.

Fotbal ori statistică?
A auzit pentru prima oară cum i se cântă imnul pe 3 august 1987, contra Chinei. Din acel moment n-a devenit „tricoloră”, ci o maşinărie ce avea să doboare toate recordurile pământului. O sportivă a cărei carieră, pentru a putea fi înţeleasă exact, trebuie „tradusă” de un statistician avansat. Alături de Mia Hamm, Michelle Akers ori Julie Foudy era o pionieră. Pe 16 ianuarie 1996, contra Braziliei, aduna, deja, 100 de prezenţe. Strânsese două excursii la turnee finale de Campionat Mondial, avea să mai adauge încă trei. Nicio muritoare nu se apropia de performanţa asta.

Prin 1998, la Kobe, în Japonia, la un duel contra gazdelor, sărea la 152 de meciuri. Îl depăşea pe Mohammed Al-Khilaiwi, jucătorul cu cele mai multe selecţii în fotbalul mare. Prindea trei Olimpiade, la două dintre ele pleca acasă cu aur. În 2008, la Beijing, n-a mers. Nu, nu din cauza accidentărilor, de care s-a ferit mai bine de două decenii, nici pe motiv de vârstă: o năştea pe Sydney Marie, o mândreţe de fată. „Gata”, şi-a spus. „E timpul să te laşi”, a adăugat mintea. „Nu cumva să faci asta!”, i-a reproşat corpul. S-a întors pe gazon. Generaţiile se schimbaseră, primele sale colege de tranşee se retrăseseră. Contra Angliei, la un 3-0, devenea cea mai în vârstă fotbalistă ce marca: 36 de ani şi 62 de zile. Cu un an înainte, doar Marta, brazilianca, o devansase în clasamentul celor mai bune jucătoare de pe mapamond.

Prodan şi Ilie Dumitrescu au putut un an. Ea, 21!
Pe 5 noiembrie 2010 a simţit că nu mai poate. Era capăt de linie: avea doi copii, 23 de ani la echipa naţională şi 354 de selecţii. Plus 130 de goluri marcate. Stop! Comparaţii: doar cinci jucători românii au trecut de borna 100, patriarhul selecţiilor masculine e egipteanul Ahmed Hassan, cu 184 de jocuri şi ea avea dublu?
39 de ţări diferite i-au ieşit în cale, pe 30 le-a lovit cu goluri. Putea juca la mijloc, putea juca în atac. S-a băgat, doar şase minute, contra Norvegiei, aşa, cât de două aplauze, apoi, la revedere! În ianuarie 2011, cand au omagiat-o, i-au spus că adunase fix 28.700 de minute în tricoul „Stars and Stripes”. „Sunt mândră de ceea ce-am făcut. Când mă uit înapoi, la întreaga carieră, nu am niciun fel de regrete. Doar că nu pot crede că vorbim de 23 de ani”. Atât a spus.

Dacă exceptăm cele două sezoane în care fusese gravidă, mai rămâneau 21. Adică 16,85 meciuri în care evoluase în fiecare an! În 1994, Everestul nostru fotbalistic, Ilie Dumitrescu şi Daniel Prodan jucaseră, fiecare, 17 partide. Dar rezistaseră numai o tură.

* Sursa: kristinelilly13.com

Comentează