Şi l-au prins cu halba-n gură

La Olimpiada din Mexic, în 1968, Hans-Gunnar Liljenwall şi-a ostoit setea cu malţ şi hamei. Suficient cât să devină primul sportiv dopat din istoria Jocurilor

Era ca-n bancuri. Numai oameni evlavioşi. Când el răspundea ce a băut, se cruceau ăia. Când ăia îi spuneau cam ce o să păţească, se crucea el. Şi tot aşa. Şedea pe un fel de cutie mai mare, îşi bălăngănea picioarele şi nu-i venea să creadă că i se întâmplă chiar lui.

Fusese în Ciudad de Mexico. Olimpiada de Vară. 1968. Venise hăt, de departe, din Suedia, iar acum, în toamnă, avea şanse mari să urce pe un altfel de podium, direct pe primul loc, ca întâiul sportiv prins dopat la Jocuri. El, Hans-Gunnar Liljenwall!

Să o luăm treptat. Primul trişor fusese Thomas Hicks, campionul de la maratonul ediţiei din 1904, de la St. Louis. După ce pornise, pac, un tovarăş îi articulase o doză de stricnină, cam la un miligram. Degeaba! La jumătatea cursei, un păhărel de coniac, „Remy Martin” aşa, cât să-i sticlească ochii. Pe final, altă doză. A câştigat, a trecut linia de sosire şi a leşinat. La a treia ar fi concurat la Hades acasă. Dar cin’ să-l prinză? În 1960, la Roma, un băiat de-al lui Hamlet, Knud Enemark Jensen, căzuse de pe bicicletă, la 24 de anişori, direct cu capul de asfalt. Mort pe loc! Familia a primit, în primăvara lui 1961, un plic în care se aflau 1.600 de dolari, „asigurarea olimpică”, şi decizia celor care efectuaseră autopsia: amfetamină!

După 10 beri a tras pe unde a nimerit!
Autorităţile se speriaseră, deciseseră, imediat, ca la Jocuri să se introducă un control antidoping, dar, vreme de vreo patru sezoane, nu prea ştiuseră ce au de făcut. În 1965, austriacul Herbert Polzhuber, „sudase”, la Campionatele Mondiale, vreo 10 beri. După ce apucase pistolul, nu nimerise ţinta şi trăsese toată muniţia în pământ, făcând un circ uriaş. Gata, nu se mai putea! La cea de-a XIX-a ediţie de vară a Olimpiadei, la băieţii cu sombrero în sufragerie, se introducea controlul la sânge!

Aşa ajunseseră la el. Hans-Gunnar era specialist la pentatlon modern. Concurase şi în 1964, la Tokyo, unde „Profesorul” Constantin ratase un penalty ce avea să-l urmărească toată viaţa, dar nu obţinuse cine ştie ce rezultate. Acum chiar avuseseră şanse la o medalie, pe echipe, şi nu rataseră bronzul. Echipa Suediei îl avea în componenţă pe Björn Ferm, campionul de la individual, el îi trăseseră în sus, pe podium.

Acum, auzea numai cum nişte tipi eleganţi îl certau. Comitetul Olimpic Suedez. După călărie şi scrimă avuseseră loc tragerile. Pe 15 octombrie, de dimineaţă, se trezise cu-n tremurat. Fin, abia perceptibil, dar cu seismul ăsta în corp avea să se prezinte la proba pistolului? Băieţii l-au sfătuit să bea un pahar de bere, aşa se va linişti. Era cald, nu avea aer acolo, sus, în buricul Mexicului, cum să lupte numai cu câţiva stropi de licoare? A atins două. Două sticle. Aşa zicea el. Unii vorbeau de mai multe, dar ce conta? La final, trei tipi în cămaşă albă îl rugaseră să facă pipi. Ce naiba era asta? Se conformase şi, gata, credea că a scăpat!

Medalie pierdută pe două sticle
Se întorseseră în Suedia, veselie mare, cu medaliile la gât. La vreo lună după ei, parcase şi un plic cu fix patru foi înăuntru. Rezultatele testului antidoping. Azi, vreo cinci gălăgioşi despre care credea că nici nu ştiu să vorbească, îl făceau praf. Le spusese că fusese bere, îl întrebaseră dacă era nebun? Nu ştia că alcoolul este interzis la o astfel de reuniune? Ba ştia, dar a zis că poate merge. ETANOL, asta îi găsiseră! Substanţă organică din clasa alcoolilor. Punct! Nu mai era de glumă! El, Hans-Guunar Liljenwall, devenise primul sportiv din istorie prins cu mâţa-n sac la o Olimpiadă. La finalul depeşei, suedezii erau rugaţi să predea şi medaliile. Le trimiseseră şi clasamentul final la pentatlon modern. Ungaria, URSS şi Franţa. Suedia, care terminase pe trei, nu apărea nicăieri.

* Sursa: Inside the Games