Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Coll, ne-ai lăsat un mare gol

„Pruncilor, jumătate dintre noi tremură, atunci, de ruşine că ne bătuse Uruguayul. Cealaltă jumătate, că aveam meci cu ruşii, care demolau totul. Iar ultima jumătate, că trebuia să adunăm şi noi, totuşi măcar un punct la un Campionat Mondial, nu?”. […]

...

Sportivul cu trei picioare. Scuze, cu patru!

În seara în care micuţul Francesco veni pe lume, apele ieşiră din matcă, cele mai rele jivine amuţiră, iar Luna fu muşcată de vârcolaci. Cel puţin aşa susţineau babele din Rosolini, Sicilia, atunci, pe 18 mai 1881. Tot ele comentau […]

...

Ultimul care l-a altoit pe primul

„Doamne, Serafime, cât de prost ai fost!” Vuf, vuf, zicând asta, taie aerul, cu pumnii, de câteva ori, cum făcea pe vremuri în ring şi vorbeşte ca pentru sine. E-n spatele unui bloc roz, plin cu oameni gri, din Pazardjik, […]

...

Real Madrid, loc perfect pentru dormit!

„Termină, mă, cu prostiile, cum dracu’ să dorm pe bancă la Real Madrid? Am închis, aşa, puţin, ochii şi toţi s-au apucat să urle că deja sforăiam!”. „Dar cu lipsa de la antrenament cum a fost?”. „Să mor, am crezut […]

...

Ziua-n care Jiul a luat foc

Nea Gică, arbitrul, miroase, la propriu şi la figurat, ceva. E alintat „Grecul”, pentru că s-a născut lângă Olimp, dar s-a stabilit printre mioritici. Sare niţeluş de 1.000 de meciuri conduse la centru, un infinit de experienţă. Curge abia minutul […]

...

În faţă, nimeni. În spate, nimeni. Nimeni pe laterale

La Olimpiada din 1908, locotenentul britanic Wyndham Halswelle a devenit primul şi unicul atlet din istorie medaliat cu aur care nu a avut concurenţi

Permalink to În faţă, nimeni. În spate, nimeni. Nimeni pe laterale
duminică, 14 august 2016, 11:33

E sâmbătă, 25 iulie 1908, aşa, niţeluş peste ora 9:30, când locotenentul englez Wyndham Halswelle aşteaptă sunetul de start, îl aude şi, zbang!, purcede la drum. E finala probei olimpice de 400 metri de la Londra. În faţă, normal, nu-i nimeni. Dar nu-i normal ca nimeni să nu fie nici în spate şi nici pe laterale! Omul îi dă ghetuţe, îşi vede de treburile lui, rupe panglica la 50.2 şi face rost de de o medalie de aur.

Pentru a lămuri cele petrecute, povestitorul cere îngăduinţa de a coborî, puţinel, cu câteva luni în urmă. Se poate chiar în 1906? Mulţumesc!

Jocurile din acel an trebuia ar fi să se petreacă la Roma. Vezuviul însă se supără pe 7 aprilie, aruncă cea mai mare cantitate de lavă din istorie, omoară 100 de oameni, iar italienii renunţă la sport chiar dacă a lor capitală nu e afectată direct. Londra e pe fază. Ridică un stadion, „White City”, special pentru serbarea asta, în numai 10 luni, Regele Eduard al VII-lea îl inaugurează şi Olimpiada poposeşte aici. Nu-i străină de scandal chiar de la debut: steagul suedez nu se găseşte deloc, cei din Albion spun că au scotocit prin toate ungherele Regatului, degeaba, cei din Finlanda nu-s de sine stătători, ci incluşi în Imperiul Ţarist, fapt care-i înfurie de nu se mai prezintă la deschidere, americanii nu se pupă, la reguli, cu englezii, zic că vin să concureze, dar după ceasloavele lor!

Mioriţa, varianta sportivă, 400 m
Aici ne reîntoarcem la cursă. La 400 de metri, peste Atlantic, se puteau încăleca, la dorinţă, culoarele. Englezii nu-s de acord, tipăresc că cine va face acest lucru va fi descalificat. Wyndham Halswelle are cam 26 de ani. Fusese remarcat pe frontul din Africa de Sud, în al doilea Război al Burilor. Se apucase, profesionist, de alergătură şi, într-o sigură după-amiază, doborâse toate recordurile la 91, 210, 402 şi 805 metri pe la nişte campionate scoţiene, de pe unde se trăgea, după mamă. În ultimul act, lângă el, trei americani: un William, Robbins, doi John, Carpenter şi Tayor. Ca-n „Mioriţa”, ăştia trei se sfătuiră să-i fure medalia englezoiului. Robbins trebuia să câştige, istălalţi doi, să-l şicaneze.

Locotenentul e băiat, aleargă civilizat, nu deranjează nici o muscă, dar Carpenter nu-l lasă în pace. La un moment dat, îl împinge cu umărul. Stop! E descalificat! Finala trebuie să se reia numa-n trei. Americănoii refuză. Se lasă cu îmbrânceli. Astea se transformă într-o bătaie de o oră, calmată doar de intervenţia poliţiei. Halswelle spune că el este reprezentant al Armatei Regale Britanice şi nu dă înapoi chiar dacă e singur! Se bagă la cursă, îşi vede de mustaţa lui, o termină luptând doar contra vântului şi devine primul şi unicul laureat cu aur prin W.O., „walkover”, adică o victorie obţinută fără luptă, fără competitori. SUA protestează degeaba, locotenentul se urcă pe podium şi primeşte medalia. Mai mult, din acel moment regulamentele se schimbă, devin internaţionale, stabilindu-se obligativitatea culoarelor.

Pe 12, lunetistul a ratat ţinta. Pe 31, nu
Asta-i tot. Ba nu, povestitorul vă mai cere să-l păsuiţi un pic. Halswelle mai aleargă vreo două luni, apoi se retrage. Devine căpitan. Pleacă pe frontul Primului Război Mondial. Primăvara lui 1915 îl prinde în Europa, în Bătălia de la Neuve Chapelle, unde englezii lansează o ofensivă contra germanilor. Pe 12 martie este luat în vizor de un lunetist care greşeşte însă de puţin. Rănit grav la picior, urlă că el este ofiţer şi nu vrea să stea pe patul de spital. Cu plumbul în carne, reapare în tranşee. Pe 31 martie lunetistul nu-şi mai greşeşte ţinta. Devine unul dintre cei 138 de „olimpieni” ucişi în prima mare conflagraţie a omenirii!

* Sursa: abc

Comentarii (6)Adaugă comentariu

independentu (25 comentarii)  •  14 august 2016, 16:13

frumos

M Mihai (6 comentarii)  •  14 august 2016, 18:23

Romanii abia terminasera rascoala din 1907, daca ne gandim cu ce handicap am plecat, putem spune ca am avut perioade bune la olimpiade. Oricum, frumoasa povestea.

ovidiu_3003 (46 comentarii)  •  14 august 2016, 19:46

...englezoiul credea ca daca e ofiter britanic e o rusine sa stea pe patul de spital fiind ranit ?...mai bine ca l au omarat ...

mal. (4 comentarii)  •  14 august 2016, 21:50

De ce este România unde este? Citiți și vă minunați ce scrie "ovidiu_3003". Cât de mici sunt unii...!

gauloise (14 comentarii)  •  15 august 2016, 1:16

Mi-a fost imposibil sa nu remarc si alte "comentarii" inepte debitate de ovidiu_3003. La cat de idiot/***/tembel/etc este, e un miracol faptul ca a reusit sa citeasca articolul pana la capat. Cred ca si asta e o dovada a talentului domnului Oprisan, pana si maimutele au curiozitatea sa ii acceseze pagina.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

AD (1 comentarii)  •  20 august 2016, 12:23

"greşeşte însă de puţin"?? Cum ar fi fost sa greseasca de mult? Ne frantuzim? In rest, toata stima.