Eugen: cel care ne trage spre sală
Cu 125 de ani în urmă, un vecin de-al lui Kant învia statuile greceşti, devenind "omul cu corp perfect". De atunci, bărbaţii din lumea largă se chinuiesc să-l imite!
Când l-a văzut pe Ludwig Durlacher, patronul său, lângă tipul acela tinerel, tras la vestă şi sacou, cu mustăcioară şi păr dat pe spate, şi-a zis că până aici i-a fost! Gata! Fugise de armată din Königsbergul natal, din Prusia, credea că l-au găbjit, pentru că ăia-l considerau dezertor. S-a liniştit repede… „Copile, domnul e Florenz Ziegfeld jr., impresar de marcă din America. A auzit de tine, te vrea acolo. Bani frumoşi. Mă aleg şi eu cu ceva, tu prinzi a vedea lumea. Ce zici?”. I-a fost greu să se despartă de cel poreclit „Profesorul Attila”, dar dacă amândurora avea să le fie bine, de ce nu?
Bătea, aşa, în vreo 22 de ani. De fel din oraşul lui Kant, prinsese, cu al său tată, o călătorie prin Italia. Rămăsese fascinat, prin muzee, de sculpturile de tot felul ce înfăţişau atleţi din Lumea Antică. Stătea ore întregi şi le admira curbele, linia bicepşilor, încordarea gambelor, tot! Ajunsese la Bruxelles, la sala lui Durlacher, care-i ochise, imediat, potenţialul. Îl pusese să ridice greutăţi, îi arătase ce are de lucrat. În doi ani, concura la întreceri de tipul „Strongman”. Rupea tot şi devenea eroul Europei.
Muşchi încordaţi pe peliculş la 1894!!!
Atunci apărea Ziegfeld, primul geambaş de vedete cu adevărat profesionist. „În primul rând, Friedrich Wilhelm Müller nu e nume de scenă. De azi te intitulezi Eugen. Eugen Sandow. Dă mai bine!”, i-a spus impresarul. L-a dus pe celălalt mal al Atlanticului. L-a prezentat unui ti., Edison, care umbla după el cu un aparat de înregistrat, kinetoscop. Aşa au rămas, până azi, 42 de secunde de film. I-a pus o pânză neagră pe fundal, l-a dat cu pudră albă pe tot corpul, pentru ca discrepanţa să fie cât mai mare. O statuie în mişcare. Posterele cu noua „minune” au împânzit America. Ziegfeld avea ochi.
Văzuse că publicul de aici nu vrea circ, precum în Europa: cărţi groase rupte, oţel îndoit, oameni băgaţi în nişte coşuri şi ridicaţi cu o mână. Nu! Erau interesaţi de arcuirea trupului, de muşchii lui Eugen, de cum răspundea corpul la comenzi. Nu era nici circar, nici mardeiaş. Făcea totul cu cap. „Scana” imagini cu statuile Antichităţii pentru a arăta precum Orsippus din Megara ori Diagoras din Rodos. Punea bazele unei săli de culturism profesioniste – prima din lume – unde majoritatea aparatelor erau zămislite de el. Te accidentai? Te dureau şalele? Citeai una dintre cele cinci cărţi scrise de el, apoi te lăsai pe mâna medicilor de la club, angajaţi special.
Sherlock Holmes a ridicat haltere!
Puţin după 1900, în faimoasa „Royal Albert Hall”, a organizat prima demonstraţie de bodybuilding din lume. Oamenii s-au călcat, efectiv, în picioare, mulţi dintre ei au rămas pe afară. Sir Arthur Conan Doyle, da, tatăl lui Sherlock Holmes, a fost în juriu. S-a gândit şi pentru cei de acasă. A născocit un sistem complex cu elastice şi greutăţi, numai bun de utilizat în garaj, a lansat pe piaţă „Cacao pentru forţă şi sănătate de la Sandow”…
Nu voia să devină ceva diform. Căuta proporţii predeterminate. L-au botezat „Omul cu un corp perfect!” Stătea toată ziua în sală. Vorbea, non-stop, numai despre „idealurile greceşti”. Amfiteatrele unde se încorda erau pline. Domniţele dădeau bani grei pentru a putea atinge muşchii creatorului culturismului modern.
S-a stins la nici 60 de ani. Hemoragie cerebrală. L-au dat în „Time”, lumea l-a jelit. Doar Blanche, a sa soaţă, a urlat să nu-i scrie nimeni pe piatra de mormânt nimic. Auzise că Eugen al ei, omul de la care a plecat nebunia cu „Mergem la sală?”, se lăsa examinat, peste tot, de către admiratoare. Dar ce, parcă Zeii Olimpului nu mai greşeau, uneori?
* Sursa: bbc.com