Inimi, Ochiroşii şi-o Guriţă

Contra e noul antrenor de la Alcorcon, trupă care a produs cea mai mare surpriză din istoria lui Real Madrid. Mai e loc de una?

„Băă, voi sunteţi nebuni?”. N-apucă să zică asta, că Arbeloa sare să ţină neonul, să nu cadă de la ţipăt, iar Marcelo sprijină termopanul, să nu cumva să se caseze. „Bă, am mai trăit un rahat ca ăsta, acum vreo 10 ani, cu Toledo. Ne-au bătut cu 2-1 şi Morientes, în vestiar, ne-a întrebat de ce avem feţele plouate, că-i rupem pe Bernabeu. Eram nervos şi i-am spus: «Boule, e un singur meci, eliminatoriu, suntem duşi!». Acum mă uit la voi toţi, chiar nu aveţi ouă deloc?”. Glăsuieşte Guti, căpitanul lui Real Madrid. „Păi, dacă tu le ai, de ce nu le arăţi pe teren?”. Dintr-un colţ respirase Pellegrini, antrenorul. „Mister, dacă eu sunt cauza nenorocirii, rămân aici. A, şi încă ceva: puteţi să vă duceţi în…”. Urlă asta, trânteşte uşa vestiarului şi iese. Alvaro nu-i pe fază. Neonul se sparge!

Paritate: un milion la 110.000.000
Cu fix o zi înainte, cea mai galonată echipă din lume avusese bairam puternic. Unul dintre sponsori, firmă cu etichetă, dăduse fiecărui jucător cheile de la noua maşină. 2.000.000 de euro în total. Şampanie, poze, dichis. Urma un meci de Cupă, cu unii, AD Alcorcon, nişte „şchiopi” de pe lângă Madrid, prin liga a treia. Ceva uşor, aşa ca de toamna lui 2009. La party fusese mişto pentru ei toţi, jucători care, dacă puneau la comun salariul pe un an, adunau 110.000.000 euro.

Cu fix o zi înainte, mărginaşii merseseră la concert. „Azucar Moreno” se retrăsese, dar una dintre surori, Encarna, dusese steagul mai departe. Fusese mişto, pentru ei toţi, jucători care, adunaţi, aveau salarii de un milion de euro în 365 de zile. Păi, uite, media unui băiat era de 36.000 de dolari pe an, cât lua Cristiano Ronaldo, accidentat atunci, pe zi!!!

Cel mai jucat bilet la loteria de Crăciun!
Pe 27 octombrie 2009 s-au găsit, faţă în faţă. Juan Antonio Anquela, tehnicianul, un caracter fin, obişnuit cu echipele mici, n-a venit cu filme motivaţionale. Nici nu avea unde să le pună – vestiarul cu televizor fusese cedat celei mai bune trupe din lume -, ci le-a scris, pe tablă, nişte vorbe din Napoleon. „Cea mai grea bătălie, cea de zi cu zi, o am cu mine însumi, nu cu alţii!”. Atât! Unii poate nici nu ştiau unde jucase Napo ăsta, dar o zisese bine. Când arbitrul respirase în fluier, cu 3.000 de suflete prin tribune, de-a stânga liniei de mijloc se aflau Dudek, Arbeloa, Metzelder, Guti, Rafailă van der Vaart, Granero, Raul, Marcelo, Ruud ori Karimuţă, iar de-a dreapta, „Furia galbenă”: Juanma, care prinsese 13 meciuri la Atletico Madrid în poartă, Sergio Mora, perfecţionat pe la Rayo, puternicul Nagore în apărare, Diego Cascon ori Borja Perez, născut chiar de Ziua Păcăleliilor, şi unicul stranier, francezul Lemperem, care nici măcar nu avea pagină pe Wikipedia!

La pauză, adiere de 3-0. Borja lovise în minutul 16 (al cincilea gol reuşit contra lui Real, pe la toate echipele din Segunda, pe unde trecuse), Arbeloa nu potrivise poarta, 2-0, apoi Ernesto curentase şi el. Guti zbierase, Pellegrini îl lăsase în vestiar, don Florentino Perez, în tribune, nu ştia dacă îs ai lui cavalerii în alb, doar Granero şi Raul arătaseră că evoluează la Real. Schimbări făcute „cu cap” şi, din nou, Borja, 4-0. Doar 1-0 în retur şi cel mai ruşinos eşec din istoria lui Real, conturat.

Anii au trecut. Numărul 27.109 a fost cel mai jucat la loteria de Crăciun în acel decembrie, Borja a plecat şi şi-a luat un Master în avocatură, trupa e în Segunda Division şi are un nou antrenor: pe românul Cosmin Contra! Pe lângă Ochiroşii, „Guriţă” va găsi la Madrid o trupă plină de inimi. Atunci, în 2009, „Alcorconazo” a devenit sinonim pentru o furnică ce răstoarnă un elefant. Fostul jucător de la Alaves, Atletico Madrid şi Getafe poate updata versiunea la 2.0: promovarea în Primera.