Pedala dinaintea eternităţii

A iubit maşinile puternice şi cursele de final de săptămînă. Apoi, James Dean a arătat tuturor ce înseamnă "Rebel fără cauză"

La paragraful cu numărul şapte obosise. Ce naiba, toate cimiliturile alea începeau cu „Nu are voie să”…, „Nu poate să”…, „Este indicat să nu”… Înainte să semneze, a încercat o glumiţă de genul: „Se precizează pe undeva cînd primesc permisiunea de a respira?”. N-a prins, n-au rîs!

Ei erau tipii de la „Warner Brothers”. Îl mirosiseră că are o doagă lipsă. El era James Byron Dean. Ei erau cei care-l plăteau cu sume fabuloase pentru 1955. El era un actor uriaş, care iubea, deopotrivă bărbaţii, femeile şi maşinile. La primele două, nu era treaba lor. Problema apărea cînd nebunul se suia la volanul bolidului său şi participa la tot felul de curse. Aşa că s-au gîndit să-l pună să jure, cu stiloul pe hîrtie, că atunci cînd turnează una bucată peliculă o lasă mai moale cu acceleraţia.

O viaţă printre motoare
La 18 ani, tatăl său îi cumpărase un „Chevy” din ’39. Prin mai 1954 atinsese un „MG” de culoare roşie, apoi se lipise de un Ford.

În martie 1955, după ce strînsese marafeţii pentru prestaţiile din „La răsărit de Eden” şi „Uriaşul”, plătise pentru un Porsche 356 1, 500 cc, Super Speedster, decapotabil. Nu-i era mănuşa potrivită, dar, cu toate acestea, s-a băgat, pe 26 martie 1955, la cursa de la Palm Springs.

Jimmy, cum îl alintau prietenii, a terminat primul calificările. În finală a stat portieră lîngă portieră cu greuceni precum Ken Miles ori Cy Yedor, conducători de „MG” preparate. Jimmy a luat argintul. I-a plăcut, în prima zi de mai era la Minter Field Bakersfield, în California. Locul trei la final, dar primul la a sa clasă. Memorial Day, 28-29 mai, Santa Barbara Road Races. Pierde un piston însă încheie pe patru.

Baştanii de la „Warner” află. Bagă bani mulţi în James Dean. Au ieşit pe stradă, i-au întrebat pe cei ce respirau aer de Hollywood dacă tipul e tare. Sondajul le-a zis că e considerat sexy şi de către bărbaţi, şi de către femei. L-au suit în top pe cubul cel mai de sus, peste Rock Hudson ori Montgomery Clift, „monştrii”. Aşa că i-au interzis, totalmente, să mai participe la astfel de nebunii. Trebuia să se dezvolte armonios, la 24 de ani era o maşinărie de făcut dolari.

Little Bastard
Dînd semne că a priceput exact ce se petrece, James şi-a tras, în septembrie 1955, un Porsche 550 Spyder. Numărul 130 pictat pe capotă şi porecla „Little Bastard”. Un OZN pentru acele vremuri. Motor 1.5 boxter, carburaţie dublă, 110 cai-putere, extrem de uşor, undeva pe la o jumătate de tonă. Cînd s-a suit prima oară la volan, Alec Guinness, şi el actor uriaş, partener la toate parangheliile cu Dean, i-a zis: „Bă tîmpitule, dacă te sui în drăcia asta într-o săptămînă te găsesc ăştia mort!”.

Pe 21 septembrie a ieşit la o tură cu „Prinţesa”. N-a iertat-o pe autostradă. I-a spus lui Bill Hickman, prietenul său, să-l înscrie la cursa din 1-2 octombrie, Salinas Road Race. Rolf Wutherich, mecanicul care se ocupa de toate treburile, a comentat că maşina nu are destui kilometri la bord, că nu e „aşezată”. Cu o zi înainte de cursă, James a croit o gaşcă frumoasă şi a plecat direct spre Salinas. A luat cap compas ceea ce localnicii numeau „drumul de curse”, un loc unde vedeai ce poate bestia.

James Dean a intrat în Fordul condus de un student cu 137 de km/h. Impactul a fost atît de puternic încît Porschele său a aruncat cealaltă maşină la distanță. O asistentă i-a dat primul ajutor. Avea gîtul rupt, dar puls exista. „Moartea începuse însă să se instaleze”, avea să scrie în raportul poliţiei. La 6:20 PM, pe 30 septembrie 1955, Jimmy deceda în braţele bunului său prieten, Bill Hickman!

Cu doar o oră înainte apăsase, pentru ultima oară, pedala ce-l ducea spre nemurire. Sînt 60 de ani de atunci.

Sursa: jamesdean.com