Petrică, dă pe Chelsea TV!

Pedro, fotbalistul pentru care Barcelona a primit cele mai multe telefoane, a devenit un punct în carneţelul lui Mourinho. O dată cu el, un munte de bun-simţ a ajuns la Chelsea

Guardiola auzise de băiatul ăsta în 2007. Juca pe la Barcelona C, Pep devenise ştab peste „La Masia” cînd l-au informat că-l dau, înapoi, la Tenerife. „E bun, da’ nu-i de noi. A stat doi ani pe aici, stofă are pe el de un costum, însă-i timid rău”, a auzit vorbele. Catalanul a luat dosarul şi, asemenea doctorului House, care, în fiecare fişă găseşte pacientului o hibă nevăzută de ceilalţi felceri, l-a chemat la el în birou. Cînd a intrat, s-a şters pe picioare – venea direct de pe gazon -, apoi a cerut să se poată spăla, puţin, pe faţă. Brusc, în biroul tehnicianului s-a revărsat un munte de bun-simţ.

Pep l-a pus să vorbească despre el. Ca la confesor. Lega, frumos, cuvintele. Plecase din Tenerife, alerga mingea pe la CD San Isidro. La un turneu de copilaşi, un spion de la FC Barcelona pusese ochii pe el. Fusese paraşutat, singur cuc, la nici 17 ani, lîngă Sagrada Familia. Devenise căminist, dar nu călcase, niciodată, pe bec. Nu întîrziase, nu fumase, nu băuse, nu făcuse nici măcar năzbîtiile pe care Mihai şi Ionică i le croşetaseră lui Nea Pandele, în internatul din „Liceenii”.

Pedro – Pep – Frank – Barça
Pep dăduse sfoară către Frank Rijkaard. I-a spus că dacă vrea şi un fotbalist, şi un caracter care să nu-l încurce în vestiar, atunci Pedro era omul. L-a aruncat pe dreptunghi la o şuşă cu Nastic de Tarragona, prin Cupa Catalunyiei, 11 septembrie 2007. Au pierdut. S-a întors la tineret. „Din 100 de jucători, 100 ar fi luat faţa aia posomorîtă şi ar fi suduit. S-a uitat la mine şi mi-a spus: «Mister, înţeleg perfect decizia. Trag tare şi revin»”, îşi aminteşte Guardiola.

Pe 12 ianuarie 2008, Rijkaard îl anunţa că e convocat la FC Barcelona – Real Murcia, în Primera Division. Presa-l lua la mişto, ţine minte şi azi titlul de atunci: „El delantero del filial, Pedrito”… Nume de cîine din desene animate!

Prinse a-şi face loc într-un vestiar în care făceau duş Valdes, Puyol, Xavi, Iniesta, Eto’o, Ronaldinho, T. Henry, Thuram, Abidal, Messi. Se aşezase lîngă Deco, tipul acela care alerga 10 kilometri la fiecare meci.

Numai şase-s norocoase!
Prin 2010 devenise primul jucător din lume cu goluri în şase competiţii, adică toate pe la care se băgase. Declaraţia lui Txiki Begiristain, patriarhul transferurilor de la Barca: „După ce a marcat în semifinala Campionatului Mondial al Cluburilor, Pedro a devenit jucătorul pentru care primim cele mai multe telefoane”.

Răspundea cu „No, gracias!” şi nu cerea nici o mărire de salariu. Ce-i dădea clubul era perfect. Cînd le-a marcat celor de la Real Madrid gol chiar la ei în sufragerie, tatăl, vînzător la o benzinărie, şi mama, femeia bună la toate în casa unor înstăriţi, n-au putut veni la meci. „Aveau treabă”, suna declaraţia. Îl băgau în 52 de meciuri pe sezon, el le răspundea cu 23 de reuşite.

Fotbalist, nu actor
Dar lucrurile se schimbaseră. Apărea pe final. Chiar şi în Supercupa Europei. Îşi făcea treaba, după care, poza, stingher, în imaginea bucuriei de la Tbilisi.
N-a cerut un euro în plus. Doar a început să răspundă la telefoane. Primul, pe 28 iulie, chiar de ziua lui. Era Cesc. „Pedro, nu vreau să te aburesc cît e de mişto aici. Ştii că am vreo 10 ani de Anglia şi nu mă bărbieresc pe uscat. Lumea te vrea”. Al doilea, Mourinho. „Vei fi titular! Hazard, Willian şi tu!”. Şi-a făcut bagajele şi, după 377 de meciuri blaugrana, a plecat!

Nu era Messi, Neymar sau Suarez. Nici măcar Pique. N-avea presa lor, nu turna reclame.

Era doar un fotbalist cu 20 de trofee la FC Barcelona. Un fotbalist campion european. Un fotbalist campion mondial. Şi atît.

După primul antrenament la Chelsea, a sunat la San Isidro. „Vă revin cam 410.000 euro. Banii voştri că m-aţi format!”.

* Sursa: efe