Dictator, lansator, vagabond

Cel mai mare actor din toate timpurile n-a fost străin de baseball. Aduna oşteni de pe la Hollywood, se băga la demonstrative cu strîngeri de fonduri. Charlie Chaplin, pitcherul

Colbu-i gros, gladiatorii-s asudaţi, mulţimea – pe la 5.000 de suflete, urlă şi tropăie, gîlceava se aude pînă-n Olimp. O arenă din Los Angeles, un meci de baseball, ultima zi din Mărţişorul lui 1917. Scorul e uitat, partida a început de un infinit de ori, regulile-s ignorate, dar tocmai aici e frumuseţea, în harababura asta. Un tip aşa, pînă-n 30 de primăveri, dotat corespunzător cu şapcă, mănuşă pe dreapta, tricou şi pantaloni cu vreo două numere mai mari, cingătoare ce-l jenează la tibie, ce pare patriarhul uneia dintre echipe, face semnul victoriei şi se trage aşa, mai lîngă o tribună. Aruncă mingea şi strigă: „Pentru tine, Stan, pentru tine!”. „Thank you, Chas, thank you!”. Sufletele-s în picioare, aplaudă. Stan e Arthur Stanley Jefferson. Stan. Stan din Stan şi Bran. Chas e tovarăşul său de trupă. Alintul lui Charlie Chaplin.

Chas, Fred, Stan
Derulăm înapoi. De leat sînt 1889 – 1890. Iubitori de glume, de miez de umor fin, într-o perioadă de film mut. Europa e în fierbere, britanicii sînt în război. Fred Karno, unul dintre primii impresari de artişti din istorie, îi suie pe un vapor şi îi cîrmeşte către America. Charlie e bazat deja, Stan e ucenicul. Cît durează călătoria, cei doi dorm în aceeaşi cabină. Doamne, cîţi dintre noi nu ar fi dat zile din viaţă pentru a fi măcar un perete al acelei camere! Charlot şi Ăla Slabu’. Giganţii.

SUA au timp de comedie, filmele de succes se trag pe bandă rulantă. Dar Chaplin nu uită că are prieteni prin tranşee. Lansează vorbe prin Cetatea Filmului. La viaţa sa a băgat ceva baseball, nu-i amotric, aşa că de ce nu ar face un meci pentru Crucea Roşie? Strînge două trupe. Îi împarte în „Comedianţi” şi „Tragici”, taie bilete, face reclamă. Lumea se adună ca la urs, fondurile merg, toate, către răniţii din UK. Ce nume! Eric Campbell e prinzătorul. 11 filme alături de CC. Avea să moară peste doar nouă luni, în accident de maşină. Slim, Slim Summerville, fiert pe comedie, 50 de pelicule de scurt metraj. Ben Turpin, omul care se uită în toate direcţiile, adus de Chaplin ca o împăcare pentru că se duelaseră cu doi ani în urmă, la falimentul unui studio, e apărător exterior pe dreapta. Chester Conklin, 280 de filme, jumătate dintre ele mute, stă pe centru. Uite-l, la adversari, pe Jack Pickford, fratele lui Mary, celebra actriţă ce avea să se afle printre fondatorii Academiei de Teatru şi Film!

Arbitraţi de un pilot!
Stan nu evoluează, ziarele-l reţin la accidentaţi, dar, la final de meci, Chaplin se duce să-i dăruiască mingea cîştigătoare. Aşa spune el, pentru că cei prezenţi pe „Washington Park” în acea după amiază de martie, jură că numai Cel de Sus ar putea şti scorul exact. Cronica de a doua zi e şi ea glumeaţă: „Prin praf, sînge şi mare confuzie… Singura problemă a fost că Wallie Reid (cunoscut drept «Cel mai perfect lover de pe ecrane») nu a ştiut, nici un moment, care e echipa sa… Ori că George Walsh (desemnat, iniţial, pentru rolul lui Ben-Hur în 1923) a trimis mingea de cele mai multe ori în tribune”…

Ceea ce a contat a fost că la fluierul final al arbitrului Barney Oldfield, unul dintre pionierii automobilismului în SUA, bun prieten cu Henry Ford şi primul om din istorie ce avea să atingă 96 km/h, toată lumea era fericită.

Chaplin a continuat să joace baseball, aruncînd, perfect, cu stînga. Aproape an de an se băga la cîte un meci demonstrativ, la „Vedetele de la Hollywood”.
Stan n-a mai evoluat pe iarbă. A făcut-o, magistral, pe ecran. S-a găsit cu Ollie Hardy. Bran. Urmarea o ştiţi.

Cît despre prietenia dintre cei doi, în 512 pagini autobiografice, Charlie Chaplin îl aminteşte o singură dată pe Stan. Într-o explicaţie foto. Aşa era Vagabondul! Un egocentric! Dar cine sîntem noi să criticăm Everestul?

* Sursa: Arhiva Los Angeles Times