Der Präsident

Kurt Landauer, cel mai longeviv preşedinte al lui Bayern Munchen, a avut o viaţă de film. Care a fost lansat, deja, în Germania

„Intuiesc că voi, toţi, sînteţi nişte demenţi dacă-mi cereţi aşa ceva! Kurt Landauer ăsta este […]

Kurt Landauer, cel mai longeviv preşedinte al lui Bayern Munchen, a avut o viaţă de film. Care a fost lansat, deja, în Germania

„Intuiesc că voi, toţi, sînteţi nişte demenţi dacă-mi cereţi aşa ceva! Kurt Landauer ăsta este un jidan. După cum probabil ştiţi, camarazi SS, Marele nostru Führer ne-a cerut să tratăm aceşti porci ca pe nişte animale. Iar voi veniţi şi-mi spuneţi că ar fi bine să-l eliberez pe ovreul ăsta?”. „Dar, ştiţi, a fost, de două ori, preşedintele celor de la Bayern München”, încearcă, cineva, timid, să puncteze. „Da, Judenklub!”, vine răspunsul.

Noaptea de Cristal şi Steaua lui David
Final de an 1938. Germania fierbe. Cu o lună înainte, pe 9 noiembrie, „Noaptea de Cristal” a declanşat nebunia contra evreilor. Kurt Landauer, cel mai cu lampas preşedinte din istoria celui mai cu lampas club german, a fost ridicat a doua zi, de dimineaţă. Părinţii erau cu Steaua lui David, jucătorii erau cu Steaua lui David, antrenorii erau cu Steaua lui David. L-au săltat direct de pe stradă, i-au făcut formele pentru Dachau, lagărul gîndit de Heinrich Himmler.

Stătea, deja, aici, de o lună, cînd cîţiva ofiţeri, cunoscîndu-i istoria, încercaseră să pună zahăr în cafeaua comandantului Hans Loritz. Dar Oberführerul nici nu voia să audă. Atunci, un maior, dibaci, lansase ofensiva. „Cu respect vă informez că acest Landauer a părăsit preşedinţia echipei la 1913 spre a pleca pe front şi a lupta pentru pămîntul nostru. Avem documente ce atestă că a ucis englezi, a fost decorat pentru fapte de vitejie”. Zbirul e înduplecat. Legenda zice că o poartă a lagărului a rămas, peste noapte, nesupravegheată. Pe 15 martie 1939, Kurt Landauer ajungea în Elveţia.

Vizionar la 1914
Tipul ăsta fusese, din start, un vizionar. Evoluase, pentru Bayern Munchen, în chiar primul an de la fondare. Fusese numit preşedinte în 1913. Desenase tricourile, luptase pentru un teren, adusese la echipă un tehnician englez, William Townley. Plecase pe front, privise inamicul în ochi.

În 1919 se întorsese. Bayernul era mic, dar, cu ajutorul său, creştea. O înrolase în campionatul bavarez, o dusese în Liga de Sud, pe care o cucerise în 1926 şi 1928. Se urcase în maşină şi-l „fugărise” pe Richard „Little Dombi” Kohn, un antrenor uriaş la acea vreme, tehnicianul celor de la TSV. După atîta inistenţă, omul acceptase să preia pe Bayern. Ambii făceau un tandem imbatabil. Firesc, primul titlu a venit în 1932, 2-0 cu Eintracht Frankfurt.

Dar nemţilor nu le mai stătea capul la fotbal. Puterea lui Hitler creştea, Bayern şi Landauer aveau un CV prost, extrem de prost. A demisionat în 1933, a stat mai mult ascuns cinci ani. 33 de zile la Dachau. A reuşit să treacă în Elveţia. Era mîhnit, nu mai avea chef de nimic. Prin 43, Bayern a sosit la Zurich, pentru un meci de propagandă, contra naţionalei helvete, un popor ce trebuia considerat „frate şi prieten” deşi el era neutru. Kurt se afla în tribună. Doi cerberi Gestapo veniseră cu echipa. Jucătorilor li se transmisese, clar, că nu au voie să se apropie de „ovreu”. Înainte de fluierul de început, toţi s-au dus să-l salute. Mulţi au ajuns în lagăre.

A treia strigare
Landauer s-a reîntors în 1947. Pînă în 1951 a păstorit, pentru a treia oară, echipa. Dacă a făcut treabă bună? Glăsuieşte Rummenigge, Monumentul: „Kurt a fost părintele Bayernului modern”. Punct.

S-a stins în 1961, convins că mai multe nu putea face pentru echipă. L-au coborît dimpreună cu un fular pe care scria: „Eu şi Bayern aparţinem unul celuilalt pentru totdeauna. Sîntem inseparabili!”.

La mijlocul acestei săptămîni, nemţii au lansat „Der Präsident”, filmul. Nu trebuie să stăpîneşti limba lui Goethe pentru a pricepe că este vorba despre o capodopera!

Sursa: El Mundo / br.de

Coregrafia fanilor lui Bayern pentru cel mai mare preşedinte al lor

Josef Bierbichlert joacă magistral rolul lui Landauer