1920. Vine pe lume cel dintîi „Maracanazo”

Uruguayul n-a descentrat, prima oară, Brazilia în 1950, aşa cum se crede, ci cu trei decenii înainte. Un set la zero, din două bucăţi, administrat deţinătoarei de Copa America

O adiere de minut ce trecuse după ora două, […]

Uruguayul n-a descentrat, prima oară, Brazilia în 1950, aşa cum se crede, ci cu trei decenii înainte. Un set la zero, din două bucăţi, administrat deţinătoarei de Copa America

O adiere de minut ce trecuse după ora două, la amiază, cînd arbitrul Carlos Fanta respiră în fluier. Era miez de septembrie, 1920. Europa încă îşi trăgea sufletul după isprava lui Gavrilo Princip, dar, pe istă parte de Atlantic, în America de Sud, fotbalul se săltase – copăcel. „Naţionalele” prinseseră cheag – mai cu un spaniol, mai cu un englez, mai cu un „macaronar” -, trupele de club aniversau, deja, al cincilea lustru de viaţă: Boca, Flamengo, Fluminense, Peñarol, Nacional.

Mama Copei America pornise la drum de trei ediţii. Uruguayul luase trofeul, de urechi, de două ori, Brazilia făcuse rost de el anul trecut, 1919. Acum, matchurile se dădeau în Chile, în Viña del Mar, „Oraşul – Grădină”. Tocmai cele două trupe scoseseră lănciile pe „Estadio Sporting”, cu vreo 10.000 de privitori în tribune. „A Seleçao” era, de departe, favorită. Campionatul intern duduia. Zeze întîiul, atacant, toată viaţa la Fluminense, Adomar Martins – „Japonezul” ori Telefone, de la Flamengo, erau gaj pentru succes.

Trei pe faţă, trei pe dos

Douăj de minute s-a jucat parte în parte. Era ’23 cînd Romano a lovit prima oară. Haha, ce ironie, naşa îi zisese Angel, porecla sa era „El Loco!”. Bea, fuma, călca pipiţe pe coadă. Dăduse pe la Boca, apoi revenise la Montevideo, ca să pună bazele cărţii de istorie de la Nacional. Brazilienii abia repuseseră, cînd mingea odihnea, deja, pe var. Penalty! Pac, Antonio, Antonio Urdinaran! 2-0. Na, că nu trecuse juma de oră şi Jose Perez, băiatul care evolua cu o cipilică albă pe cap, stil feroez fără moţ, lovise. Avea 22 de ani, murea, de boală grea, peste numai două luni. 3-0 şi „oaspeţii” erau la pămînt.

La pauză, Oswaldo Gomes, antrenorul, un tip tras la costum dungat, autorul primului gol din istoria „naţionalei” Braziliei, nu i-a certat. I-a pălmuit fin: „Leilor, acum şase ani, la debutul nostru, i-am doborît pe cei de la Exeter City, băieţi ce dăduseră lumii fotbalul. Ne împiedicăm de uruguayeni?”.

Dar leii n-au prins ironia. Antonio Campolo, 12 ani la Peñarol, i-a curentat iar, de control. 4-0. Cinci s-a făcut după fix o oră de joc, Romano. Şase, în ’65, Jose Perez. Zice-se că trimisul ziarului „A Tribuna” a găsit un telefon şi, cu voce tremurîndă, a dictat rezultatul. Din Rio, un ţucălar aflat la preluare, a glăsuit către cei din redacţie: „I-am bombardat, 6-0!”. De trei ori a trebuit să urle corespondentul cum stă treaba, nimeni nu-l credea!

Vinovat deşi n-a jucat nici o secundă!
Brazilia avea să plece capul şi contra Argentinei, Uruguayul lua titlul. Zeze era bătut la întoarcerea acasă, în timp ce se afla într-un restaurant din Laranjeiras, un cartier cu pretenţii din Rio de Janeiro. Pentru a nu exista interpretări, s-a zis că atacatorul era un beţiv pripăşit pe la o nuntă. Domn, Oswaldo Gomes a renunţat la a conduce, din iarbă, trupa. A trecut ştab la Confederaţia Braziliană a Sporturilor. Ayrton era găsit vinovat! De prisos să spunem că nu evoluase nici măcar un singur minut în Chile! În schimb, deteriorase atmosfera!

Unii spun că primul „Maracanazo” a fost cel din 1950, cu marele Alcides Ghiggia, „ucigaşul” uruguayan. Apoi, că ar fi urmat 1966, un „Maracanazo” englez, cu Brazilia netrecînd de grupe, deşi Pele și Garrincha se aflau acolo. Treaba aceea dubioasă din 1998, cu Ronaldo cel adevărat dominat de epilepsie pînă cu patru ore înainte de joc. Şi, culminarea, instrucţia de front cu „panzerele”, din semifinalele lui 2014.

Dar nu-i aşa. Chiar dacă n-a fost la ei în ogradă, primul mare „Maracanazo” datează de acum 94 de ani. De pe vremea cînd bunicii lui Fred, Oscar ori Fernandinho erau flăcăi!

Sursă: BIBNA (Biblioteca Nacional Uruguay)

1950. Brazilia pierde titlul mondial acasă. Dar „Maracanazo” n-a început aici

„Naţionala” Uruguayului la JO din 1924. Din echipa din 1920, Angel Romano a devenit campion olimpic la Paris