Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

1920. Vine pe lume cel dintîi „Maracanazo”

Uruguayul n-a descentrat, prima oară, Brazilia în 1950, aşa cum se crede, ci cu trei decenii înainte. Un set la zero, din două bucăţi, administrat deţinătoarei de Copa America

O adiere de minut ce trecuse după ora două, […]

sâmbătă, 12 iulie 2014, 7:56

Uruguayul n-a descentrat, prima oară, Brazilia în 1950, aşa cum se crede, ci cu trei decenii înainte. Un set la zero, din două bucăţi, administrat deţinătoarei de Copa America

O adiere de minut ce trecuse după ora două, la amiază, cînd arbitrul Carlos Fanta respiră în fluier. Era miez de septembrie, 1920. Europa încă îşi trăgea sufletul după isprava lui Gavrilo Princip, dar, pe istă parte de Atlantic, în America de Sud, fotbalul se săltase – copăcel. „Naţionalele” prinseseră cheag – mai cu un spaniol, mai cu un englez, mai cu un „macaronar” -, trupele de club aniversau, deja, al cincilea lustru de viaţă: Boca, Flamengo, Fluminense, Peñarol, Nacional.

Mama Copei America pornise la drum de trei ediţii. Uruguayul luase trofeul, de urechi, de două ori, Brazilia făcuse rost de el anul trecut, 1919. Acum, matchurile se dădeau în Chile, în Viña del Mar, „Oraşul – Grădină”. Tocmai cele două trupe scoseseră lănciile pe „Estadio Sporting”, cu vreo 10.000 de privitori în tribune. „A Seleçao” era, de departe, favorită. Campionatul intern duduia. Zeze întîiul, atacant, toată viaţa la Fluminense, Adomar Martins – „Japonezul” ori Telefone, de la Flamengo, erau gaj pentru succes.

Trei pe faţă, trei pe dos

Douăj de minute s-a jucat parte în parte. Era ’23 cînd Romano a lovit prima oară. Haha, ce ironie, naşa îi zisese Angel, porecla sa era „El Loco!”. Bea, fuma, călca pipiţe pe coadă. Dăduse pe la Boca, apoi revenise la Montevideo, ca să pună bazele cărţii de istorie de la Nacional. Brazilienii abia repuseseră, cînd mingea odihnea, deja, pe var. Penalty! Pac, Antonio, Antonio Urdinaran! 2-0. Na, că nu trecuse juma de oră şi Jose Perez, băiatul care evolua cu o cipilică albă pe cap, stil feroez fără moţ, lovise. Avea 22 de ani, murea, de boală grea, peste numai două luni. 3-0 şi „oaspeţii” erau la pămînt.

La pauză, Oswaldo Gomes, antrenorul, un tip tras la costum dungat, autorul primului gol din istoria „naţionalei” Braziliei, nu i-a certat. I-a pălmuit fin: „Leilor, acum şase ani, la debutul nostru, i-am doborît pe cei de la Exeter City, băieţi ce dăduseră lumii fotbalul. Ne împiedicăm de uruguayeni?”.

Dar leii n-au prins ironia. Antonio Campolo, 12 ani la Peñarol, i-a curentat iar, de control. 4-0. Cinci s-a făcut după fix o oră de joc, Romano. Şase, în ’65, Jose Perez. Zice-se că trimisul ziarului „A Tribuna” a găsit un telefon şi, cu voce tremurîndă, a dictat rezultatul. Din Rio, un ţucălar aflat la preluare, a glăsuit către cei din redacţie: „I-am bombardat, 6-0!”. De trei ori a trebuit să urle corespondentul cum stă treaba, nimeni nu-l credea!

Vinovat deşi n-a jucat nici o secundă!
Brazilia avea să plece capul şi contra Argentinei, Uruguayul lua titlul. Zeze era bătut la întoarcerea acasă, în timp ce se afla într-un restaurant din Laranjeiras, un cartier cu pretenţii din Rio de Janeiro. Pentru a nu exista interpretări, s-a zis că atacatorul era un beţiv pripăşit pe la o nuntă. Domn, Oswaldo Gomes a renunţat la a conduce, din iarbă, trupa. A trecut ştab la Confederaţia Braziliană a Sporturilor. Ayrton era găsit vinovat! De prisos să spunem că nu evoluase nici măcar un singur minut în Chile! În schimb, deteriorase atmosfera!

Unii spun că primul „Maracanazo” a fost cel din 1950, cu marele Alcides Ghiggia, „ucigaşul” uruguayan. Apoi, că ar fi urmat 1966, un „Maracanazo” englez, cu Brazilia netrecînd de grupe, deşi Pele și Garrincha se aflau acolo. Treaba aceea dubioasă din 1998, cu Ronaldo cel adevărat dominat de epilepsie pînă cu patru ore înainte de joc. Şi, culminarea, instrucţia de front cu „panzerele”, din semifinalele lui 2014.

Dar nu-i aşa. Chiar dacă n-a fost la ei în ogradă, primul mare „Maracanazo” datează de acum 94 de ani. De pe vremea cînd bunicii lui Fred, Oscar ori Fernandinho erau flăcăi!

Sursă: BIBNA (Biblioteca Nacional Uruguay)

1.jpg
1950. Brazilia pierde titlul mondial acasă. Dar „Maracanazo” n-a început aici

3.jpg
„Naţionala” Uruguayului la JO din 1924. Din echipa din 1920, Angel Romano a devenit campion olimpic la Paris

Comentarii (6)Adaugă comentariu

claudiu (12 comentarii)  •  12 iulie 2014, 8:37

Multumim

constanteanul (19 comentarii)  •  12 iulie 2014, 10:12

Bravo

madalin_eivissa (4 comentarii)  •  12 iulie 2014, 20:57

O noua poveste spusa de Catalin Oprisan ! Sa ne traiesti ,astept cu nerabdare urmatorul post . PS m-ai trimis din nou sa cumpar varianta tiparita a gsp-ului : )

Bibi (213 comentarii)  •  12 iulie 2014, 21:44

Catalin, multumesc !
Sa n-aud de uruguaieni. La mondialul din 1930 i-au furat pe sarbi in semifinale.
Toate sud-americanele mari se bazeaza pe arbitri ca sa castige Mondialele jucate acasa.

gogu (1 comentarii)  •  13 iulie 2014, 9:23

Domnule Oprisan, in utima fraza termenul corect este strabunici si poate chiar stra-stra daca tot vrem sa respectam corectitudinea datelor.Si ca sa fiu mai explicit eu am 45 de ani iar bunicul meu din partea mamei s-a nascut in 1919.iar unul dintre jucatorii mai sus mentionati ar putea sa fie mai mici decat al meu ficior.

nos (4 comentarii)  •  13 iulie 2014, 10:00

the term Maracanazo (Portuguese: Maracanaço, pronounced [maɾakɐˈnasu], roughly translated as „The Maracanã Blow”, after the name of the stadium) first became synonymous with the match.

Deci despre ce Maracanazo vorbim daca meciul s-a disputat in Chile?

Comentează