Don Alejandro… ¡La vida daremos!

Costaricanii îşi dau viaţa, azi cu Olanda, pentru cel mai mare fotbalist al lor, Morera Soto. Barcelonez, amic cu primul român catalan, 615 goluri dintr-o răsuflare

Acolo, în „Catedrală”, cu fruntea plecată, cu lacrimi pe obraz, cu mîinile […]

Costaricanii îşi dau viaţa, azi cu Olanda, pentru cel mai mare fotbalist al lor, Morera Soto. Barcelonez, amic cu primul român catalan, 615 goluri dintr-o răsuflare

Acolo, în „Catedrală”, cu fruntea plecată, cu lacrimi pe obraz, cu mîinile tremurînde, cu 180 de bătăi pe minut, aşa apucă preşedintele urna. Privea metalul rece în care odihnea o inimă! Don Alejandro Morera Soto, cel mai mare fotbalist costarican din toate timpurile, se stinsese, cu două zile în urmă, la 85 de ani. Hmmm, ce ironie, plecase chiar de Ziua Naţională a Sportului. Rînduise epigonilor cu limbă de moarte ca „motoraşul” să i se odihnească acolo, în aripa de est a stadionului unde jucase o viaţă întreagă pentru Liga Deportiva Alajuelense.

Monumentul cu 35 la ghete
La 16 ani mîngîia, deja, mingea, la nivel profesionist. Era mic, dar uriaş. Bătea-ntr-un metru şi 65 de centimetri, picioare scurte, de motoretă, 35 mărimea la ghete. Juca unde-l puneai, dar iubea golul ca pe o ibovnică. Adusese, în 1928, primul campionat pentru LD, abia-abia dăduse patru „bobiţe” în ultimul meci. Şampanie, lăutari…

Spaniolii prinseră de veste. Hop, Ricardo Saprissa Ayma, fotbalist cu garoafă la buzunarul de la piept, îl momise cu RCD Espanyol. Dăduse probă, o luase, acu’ se întorcea acasă, la Alajuela, pe locurile unde conchistadorul iberic Juan de Cavallon y Arboleda descălecase întîia oară, pe la 1561.

Pe vapor legase prietenie cu un „directivo” de la FC Barcelona, Gispert. Îi băgase-n cap că e frumos acolo, că e trupă mare. I-o retezase, scurt. „Señor, lăsat-am cuvînt la RCD, acolo mă duc!”. La întoarcere, nimeni de la Espanyol nu l-a mai aşteptat. O zi n-a fost om. Apoi a semnat cu cei în blaugrana.

Ay, Dios mio, ce fotbalist! Doi ani a stat la ceilalţi catalani. A lovit-o bine de 68 de ori. Au jucat, amicale, cu Brazilia. I-a aghezmuit şi pe ei. La o cotitură, i-a prins pe cei de la Real Madrid. În poartă era Ricardo „Divino” Zamora. I-a dat o pană, goalkeeperul a semnat de primirea golului. „Cel mai frumos din viaţa mea”, avea să zică.

Frate cu Emil al nostru
Războiul Civil l-a gonit din fotbal şi din Spania. A fugit în Ungaria, cu doi prieteni, coechipieri: românul Emil Berkessy, primul de-ai noștrii pe acele meleaguri, şi nebunul Mario Cabanes.

Voia să se întoarcă în Costa Rica. Toată agoniseala sa o pitise într-un cufăr. Care se pierduse. Ca să treacă Atlanticul s-a băgat, cu simbrie, pe două jocuri, la Le Havre. A strîns monetarul şi, pe 2 noiembrie 1936, după peripeţii demne de filmele mute, a ajuns acasă: „Aşa a picat atunci, era ziua comemorării morţilor. Oamenii stăteau în port să-l aştepte. Cu părere de rău, slujbele nu s-au mai ţinut. S-a trecut pe fiesta. Alejandro se întorsese”. A glăsuit Julita, a sa soaţă. Băieţii de la Liga Deportiva Alajuelense îl aşteptau. La 38 de ani încă mai transpira alături de ei. Pe vremea aia numărătoarea se ţinea greu, dar unii jurau, în ziua retragerii sale, că-i potriviseră 615 goluri.

El mejor, El Mago del balon
I-au dat sceptrul de cel mai mare fotbalist din Costa Rica. A rămas lîngă fotbal pînă la ultimul fluier, cînd un parşiv de atac cerebral l-a culcat, definitiv, pe iarbă. La 80 de ani, cu microfoanele în faţa ochilor, senin, perfect lucid, Morera Soto vorbea despre cum s-a înţeles cu mingea: „Dacă trebuie să-ţi dai viaţa pe un teren de fotbal, atunci o dai!”.

Azi, la Salvador, Costa Rica dă piept cu Olanda. Dacă nu-i înfloritură, zice-se că băieţii lui Jorge Luis Pinto se motivează astfel. Bryan Ruiz, „El capitan”, glăsuieşte: „Dacă trebuie să-ţi dai viaţa pe un teren de fotbal, atunci o dai!”. Ceilalţi „Los Ticos” urlă de se cutremură vestiarul: „Don Alejandro…¡La vida daremos!”.

Sursă: Arhiva La Nacion / Costa Rica

Fanii costaricani au plîns de fericire după meciul nebun cîștigat în fața Greciei. Astăzi, vor să o facă din nou!

Morera Soto a stat doi ani la Barcelona, unde a lăsat o impresie excelentă