Şef peste Garrincha, Didi, Vava, Pelé, Zagallo

Primul căpitan din istoria fotbalului care a ridicat deasupra capului „Victoria”, trofeul suprem. Bellini, italianul a cărui statuie păzeşte intrarea pe „Maracana”

Victoria, zeiţa de 3,8 kilograme, îi ardea palmele, cu puterea cu care cămaşa Deianirei îl fripsese pe […]

Primul căpitan din istoria fotbalului care a ridicat deasupra capului „Victoria”, trofeul suprem. Bellini, italianul a cărui statuie păzeşte intrarea pe „Maracana”

Victoria, zeiţa de 3,8 kilograme, îi ardea palmele, cu puterea cu care cămaşa Deianirei îl fripsese pe Hercule. Era debusolat, nu ştia pasul următor. Nimeni nu-l instruise asupra protocolului. Să o umple de şampanie? Să o sărute? Să o dea coechipierilor spre a fi trecută din mînă în mînă? Pe Cristo Redentor, ce paradox! Cît şi-o dorise, iar acum, cînd Regele Suediei, Gustav Adolf, i-o pusese în braţe…

Avea 28 de ani. Împliniţi cu trei săptămîni înainte de marea finală. Fundaş central. Pe vremea aceea, postul ăsta însemna, de fapt, bodyguardul portarului. Ultima frontieră. Se trecea peste el, goalkeeperul putea scoate stiloul spre a semna de primirea golului. Era prevăzut la Vasco da Gama. Paváo, do Flamengo, Pinheiro, do Fluminense, sau, uite, hai, Tomé, do Botafogo, omologi de-ai lui, evoluau cu toporişca la jambiere, ieşeau plini de sînge, plecau direct la donare. El, niciodată! Capul sus, 80 de kilograme, 1,82 m, numai muşchi.

Italian nontehnic, căpitan la brazilieni mingicari
Tehnic, nu era! Ha-ha, bună gluma! Ajunsese la echipa naţională a Braziliei, unde respirau Djalma Santos, Didi, „El Lobo Zagallo”, Pelé, Garrincha, „Pasărea Paradisului”, Zito sau Vava şi el dorea să fie „tehnic?”. Nu! Era sobru, era iubit, era calm. Stop, iarăşi poantă! Se intitula HIDERALDO BELLINI, de-l tăiai, curgea sînge de macaronar, şi se arăta liniştit? DAAA!

Fusese uns căpitanul naţionalei Braziliei. Campionatul Mondial de fotbal din Suedia, 1958. Primul jalon, Austria. Apoi, Anglia, ţop, URSS, next, Ţara Galilor şi Franţa… Marea finală, 29 iunie, 50.000 de suflete, umăr la umăr cu băieţii din patria gazdă. Nu-i era teamă, îşi făcuse rodajul cu nişte băieţi de ispravă: mai un Just Fontaine, mai un Puskas, hop, un Di Stefano… Dar blonzii ăştia călcaseră acceleraţia din prima, punctaseră în minutul 4, fără ca sud-americanii să atingă mingea!!! Avea 20 de ani cînd se produsese tragedia cu Uruguayul, acel 1-2, Ghiggia, minutul 79, şi imaginile din 1950 îl inundau… Iar plecau favoriţi, iar se întorceau pe scut.

Atunci a arătat de ce băuse ambrozie şi nectar. A luat mingea din mîinile lui Didi, care tremura deja, a glăsuit doar atît: „Băieţi, am mare încredere în voi! Haideţi să le dăm 5!”. Legendă sau nu, cînd monsieur Guigue a respirat, pentru ultima oară, în fluier, tabela şedea înţepenită la 2-5! Două Vava, două Pelé şi una Zagallo.

„Ridic-o, Bellini, ridic-o!”
…Da, nu ştia ce să facă… În faţa sa, la trei metri, vreo cinci, şase fotoreporteri cariocas. „Ridic-o, Bellini, ridic-o!”. Atît a auzi în acel vacarm. A pus ambele mîini pe Victoria şi, cu ochii deschişi, a săltat Cupa „Jules Rimet” deasupra capului. Pentru prima oară în istoria fotbalului, un căpitan de echipă făcea acest gest devenit, apoi, extrem de clasic. Către cer, către infinit…

Atunci, Jader Neves, de la „Manchete”, a apăsat pe butonul „Rolleiflexului”. Cînd a făcut „clic”, a declanşat o statuie. Se află la intrarea pe stadionul „Mario Filho”. Chibiţii îi zic „Maracana” şi afirmă că este cea mai frumoasă arenă a Omenirii.

Hideraldo Bellini a ieşit de pe iarbă acum cîteva zile. Pusese crampoanele pe un Alzheimer, sărea la cap cu el de un deceniu, dar, parşiv, un atac cardiac a intrat, din spate, cu ambele picioare înainte. 83 de ani. 430 la Vasco, 204 la Sao Paulo, 51 la naţională.

Obrigato, „Boi”, obrigado…

Sursa: Net Vasco

Peste cîteva fracţiuni de secundă, Bellini va face celebrul gest

Pelé, Bellini (în spate) şi Jair. Cît valorează o astfel de imagine?