Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Şi cu „Vulturul”, cinci

„La quinta del Buitre”, cea mai frumoasă gaşcă din istoria Realului, a fost zămislită de Julio Iglesias acum fix 30 de ani. Cu Butragueño, cu Sanchis, cu Michel

Di Stefano, boierul care la a sa viaţă a halit, […]

sâmbătă, 23 noiembrie 2013, 10:38

„La quinta del Buitre”, cea mai frumoasă gaşcă din istoria Realului, a fost zămislită de Julio Iglesias acum fix 30 de ani. Cu Butragueño, cu Sanchis, cu Michel

Di Stefano, boierul care la a sa viaţă a halit, la micul dejun, tone de apărători pe pîinea rumenită, îşi roade, pînă la sînge, unghiile. Cadiz 2 – Real Madrid 0. Aşa e pirogravat pe tabelă. N-are vreme. Zice, scurt: „Băiețane, la încălzire!”. Nu-l lasă la fezandat decît 10 minute, apoi îi face vînt peste linie. Copilu’ o pocneşte prima oară în ’60, 2-1. Ţintuieşte ş-o bară. Dă o precisă pentru Gallego, la 2-2, în ’87 şi, cînd omul negru îşi dă ultima suflare în fluier, face nota de plată, în numerar, la 2-3. 5 februarie 1984.

Cu vreo două luni şi jumătate înainte, un redactor rupe clapele maşinii de scris. Se intitulează Julio Iglesias şi, dacă între astea două nu s-ar afla şi un „Cesar”, ai zice că e vorba de cel mai vîndut cîntăreţ al latinităţii. Naşte cronici de meci pentru „El Pais”, periodic iberic cu vipuşcă.

Castilla, maternitatea Realului

Deunăzi, fusese la un partidazo. Văzuse, la lucru, Castilla, neonatologia celor de la Real Madrid. Locul unde puştanii intrau pentru a li se da o şlefuire. Rămăsese uimit. O maşinărie de fotbal, cravaşată de AA, Amancio Amaro, un grande cu 344 de partidos ca alb. Pusese geana pe un chavalito. Spate drept, picioare robuste şi scurte, braţe lungi, pendulare. 1,68 din tălpi-n creştet. Arase tot. În spatele lui, doi chibiţi trăncăniseră făr de oprire, că băiatul ăsta posedă cinci viteze: o băgase în prima la mijlocul terenului, cînd făcuse preluarea; accelerase niţel, a doua; pe la limita ofsaidului, a treia; în buza careului, a patra. „La quinta, Buitre, la quinta!”, răcniră, atunci, unchiaşii. Şi necoptul îi ascultă. „Vulturul” călcă a cincea şi înscrise. Mai era un minut de joc! Atunci, lui Julio Cesar Iglesias îi veni, în minte, titlul. „Amancio y la quinta del Buitre”. Profesorul şi cei cinci ai „Vulturului”. Cel din urmă era Emilio Butragueño Santos. Fără să-şi dea seama, J.C.I. zămislise porecla celei mai frumoase găşti din istoria lui Real Madrid. Scrise repede textul, din prima. Numele din el? „Lolo” Sanchis, Martin Vasquez, Emilio Butragueño, Michel y Pardeza. 14 noiembrie 1983.

Iarna „albă”

Iarna aceea, cumpăna dintre ’83 şi ’84, fusese de vis. Pe 4 decembrie, Di Stefano boteza primii doi, în cristelniţa Primerei Division. Sanchis şi Vasquez. Întîiul era puiul lui Manuel, cu care şi Don Alfredo, şi Amancio schimbaseră pase; el segundo, băiatul care avea să stea pe „Bernabeu” pînă la sosirea lui Gică Hagi. Chiar de Revelion, Pardeza prinsese şapte minute contra lui Espanyol. „El Buitre” o făcea contra lui Cadiz, cu două golişoare ş-o păsuţă. Doar Michel mai stătea niţel, pînă în septembrie…

Pardeza, unicul nenăscut pe malurile Manzanaresului, lega doar două duzini de meciuri. Ceilalţi muschetari însă transformau Realul în cea mai bună echipă a Spaniei şi una dintre cele mai cu ştaif din Europa vreme de mulţi ani, în a doua perioadă a anilor ’80. Cinci titluri consecutive, două Cupe UEFA, trei semifinale de Cupa Campionilor Europeni. 1.551 de meciuri adunate în cinci!

Martin Vasquez a decolat al doilea, după Pardeza, devenit simbol al celor de la Real Zaragoza. S-a dus la Torino, n-a făcut figuraţie. S-a reîntors, în 1992. Emilio a plecat în teritorii mexicane, la Celaya, unde i-a încălzit locul şi lui Michel. Sanchis a stins lumina, în 2001, după ce a tras de urechi, de două ori, trofeul Ligii Campionilor.
Julio Cesar Iglesias a ajuns la 70 de ani. Corifeu al presei sportive iberice, continuă să scrie, şi astăzi, pentru „Marca” şi „El Mundo”. Butragueño îl sună cel mai des. Fiecare dialog al său demarează cu: „Hola, padrino!”.

quinta1.jpg
Cea mai veche fotografie păstrată cu „La Quinta”. Antrenorul Amancio şi, jos, în centru, Michel, Sanchis şi Emilio

quinta2.jpg
După plecarea lui Pardeza, cei cinci au rămas patru. Sanchis (dreapta) a jucat pînă în 2001

Comentarii (22)Adaugă comentariu

dan (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 11:24

Da, domnule, ce echipa!

Bocanci (3 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 12:52

Nu-mi dau seama de ce creatia unui ziarist obscur a devenit istorie. In afara de Butragueno, ceilalti erau jucatori de duzina.

niko (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 13:00

viva la madre que te pario

Tibisor (77 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 13:24

Am prins vremurile cand juca” El Buitre ” si la Real si la nationala … mai ales mondialul din ’86 a fost perfect pentru spaniol …mama ce viteza avea …i-a scos fotbalul din cap danezilor ! In vremurile de azi, poate Ronaldo are ceva din stilul spaniolului … frumos !

dan (6 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 13:40

n-am inteles nimic

Bibi (213 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 13:51

Catalin, multumesc ! Dar eu n-am sa-l uit niciodata pe Santillana. M-am uitat acuma pe Wikipedia. 461 de meciuri pt Real ! Cel mai tare la jocul cu capul. Si avea doar 1,75 !!!

the history (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 18:56

ooops…se pare ca nu a fost o semifinala in cupa campionilor…au fost 3!!! 87…eliminati de fc porto, 88…eliminati de psv eindhoven si 89 eliminati de marele milan al lui arrigo sacchi!!! 20 de flotari si inapoi la biblioteca dle oprisan

DAN VLAD (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 19:04

NU ASTIA L-AU „MAZILIT” PE HAGI LA REAL?????

Admin (14 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 19:40

@the history
Am bagat abdomene, precum CR 7. E ok?
Multumesc!

mike (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 21:12

PARDEZA NU ERA UNUL SI LA BARCELONA IN 1986?
SI CHENDO SAU BUYO CONTEMPORANI CU CEI 5 AU FOST CUMVA CRESCUT SAU CUMPARATI DE REAL?

gabi (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 22:10

semifinala din primavara lui 1987 a fost pierduta de Real cu Bayern – 1-4 si 1-0. FC Porto a eliminat pe Dynamo Kiev cu 2-1 si 2-1. Mai trebuie cineva sa faca flotari…

Biletu Zilei (1 comentarii)  •  23 noiembrie 2013, 22:31

Piturca AFARA !!!

Jiji (8 comentarii)  •  24 noiembrie 2013, 10:34

Cum adică 1500 de meciuri in cinci ani? Au jucat zilnic?

Admin (14 comentarii)  •  24 noiembrie 2013, 12:03

@Jiji
Scrie asa 1.551 de meciuri adunate în cinci!
Nu apare nicaieri cinci ani, ci cicni, adica cinci jucatori: unul a avut 450 de meciuri, altul 500 etc. Adunate, 1.551 de meciuri in cinci juicatori!

brazvan (30 comentarii)  •  24 noiembrie 2013, 14:46

Bocanci te numești, bocanci ești. Michel (actualul anternor al lui Olymiacos Pireu) a fost jupân, atât la Real, unde a jucat vreo cinșpe ani, cât și la națională, iar despre Sanchis n-ai mâncat tu atâtea fripturi câte trofee a câștigat el.

dan (226 comentarii)  •  24 noiembrie 2013, 18:08

Iata rezultatele unui pepiniere proprii; atat la club cat si mai tarziu la echipa nationala!

corvette59 (63 comentarii)  •  25 noiembrie 2013, 0:51

Istoria Realului este legata de virfurile lor de atac de-a lungul timpului. Puskas,Santilliana,Butragueno,Hugo”Bomboleo”Sanchez,Raul,Ronaldo (carriocas),CR7 sint tot atitea capitole in cartea Realului .De prisos sa mentionez aici ca Realul este cel mai titrat club din istoria acestui sport numit fotbal .Pacat ca istoria lor nu contine si un subcapitol numit Dobrin ! S-ar fi putut !

gima (99 comentarii)  •  26 noiembrie 2013, 20:48

bravo tata! sa-ti creasca mare bebicul

gabipetre (13 comentarii)  •  28 noiembrie 2013, 13:07

La quinta de mis suenos! O trupa de madridisti adevarati, creata de madridisti adevarati, ca Don Alfredo sau Amancio. Pardeza nu a putut insa tine pasul cu Hugo Sanchez si a mers la Zaragoza unde a ridicat Cupa Cupelor, prin ’95 parca. Desi transferul lui Rafa Martin Vasquez la Torino, ar putea fi considerat un pas inapoi pentru el, sa nu uitam ce repezenta campionatul italian in acea perioada. Ce i-a lipsit acelui Real pentru a se incorona in Europa fost o CCE. Semifinala din ’87 cu Bayern, care i-a adus finalul carierei lui Juanito la Real, apoi cea cu Eindhoven din ’88 cu ratarile monumentale, cand mingea parca n-a vrut sa intre in poarta, au fost aproape sa-i duca spre visul numit La Septima. Apoi semifinala din ’89 cu Milan. Finala urma sa se dispute la Barcelona (catalanii implineau in acel an 90 de ani de existenta, ar fi vrut sa-i sarbatoreasca acasa cu un trofeu; trebuiau insa sa castige campionatul intern pentru a evolua in CCE, dar in Spania acelor ani Quinta facea legea). Dupa 1-1 pe Bernabeu cu Milanul lui Sacchi, a urmat dezastrul de pe San Siro, 0-5, unul dintre pumnale fiind infipte de un anume Carlo Ancelotti (ai o singura sansa sa te scoti Don Carlo, la Decima sau pa!). A fost sfarsitul unei trupe frumoase, creata din Cantera Madridului, adaugata la un Juanito sau Santillana, la un Camacho si Gallego, Valdano sau Gordillo… Daca ar fi avut si un conducator de joc de clasa mondiala, sa zicem un Lothar Matthaus sau un Gica Hagi varianta ’94 probabil ar fi fost o trupa completa. Sa spunem si ca Michel a plecat din club pentru ca a considerat ca Florentino Perez nu acorda atentia cuvenita jucatorilor de la pepiniera proprie. Iar nationala Romaniei administra nationalei Spaniei cladita pe scheletul Quintei, un 3-1 in ’87 pe Ghencea. Atunci aveam si noi fotbalisti, acum ne bucuram ca Marica a gasit de munca la Getafe, o suburbie a Madridului…
Multumesc pentru articol, domnule!

splendini (11 comentarii)  •  29 noiembrie 2013, 5:09

Si de atunci Real a scos jucatori buni, doar ca nu i-a tinut: vezi Negredo si Mata. Sa speram ca acum Jesse si Isco sa se impuna. Morata a inceput sa dea goluri dar nu cred ca e suficient de bun pt Madrid, iar despre Nacho, Carvajal si Illaramendi inca nu ma pronunt, e bine ca joaca totusi.
Mie imi pare rau de De la Red, cred ca ar fi ajuns om de baza.

McPreda (10 comentarii)  •  30 noiembrie 2013, 15:23

Super reportaj. As avea si eu de specificat cate ceva. Nimeni nu contesta valoarea lui Emilio Butragueño…numai ca ..dupa parerea mea..Hugo Sancez..a fost peste el. Nimeni nu poate uita saltul de sarbatoare a marelui Sancez. E adevarat ca spaniolul era star..dar adevaratul golgheter..e Sancez. Mexicanul ..a stiut ce face.. Asta e parerea mea. Bravo D-le Oprisan …. ai adus in discutie o perioada de aur a Real-ului..Felicitari!.. si multumesc.

moromete_anm (24 comentarii)  •  30 noiembrie 2013, 18:03

@corvette59

intereseaza-te cate are ac milan , eu stiu ca au mai multe.

ti-o spune un suporter al lui bayern 🙂

Comentează