La picioarele jucătorilor!

Cele mai bune prietene ale sportivilor s-au născut acum 137 de ani, din mîinile unui industriaş care făcea perdele. Azi, sînt incluse în Legile Jocului

Sam (în picioare, primul din dreapta), alături de echipierii de la Nottingham, în 1880.

Nu-i era frică dacă vor rămîne lipite de picior ori ba. Nici dacă vor fi comode, pe terenul ăla îmbibat cu apă. Se gîndea doar la ce vor spune coechipierii. Dar, oricum, nu mai putea schimba nimic. Şi le-a pus, a tras ciorapii peste ele şi…Cînd l-au văzut, au leşinat de rîs! “Sam, ce butuci ai! Ce naiba sînt alea?”, au apucat să-l întrebe în timp ce se ţineau de burtă. “Apărători, ticăloşilor, apărători!” Şi, pe Sfîntul Amfibalus, chiar asta erau!

Samuel Weller Widdowson îi zicea. Dar toţi îl ştiau de “Sam”. Un “sportsman” de vreo 23 de ani, tipul acela de om care are o slujbă frumuşică, dar care vine pe teren doar de plăcere, să verse nişte picături de transpiraţie alături de alţi gentlemeni. Ţinea o afacere cu dantelării. Se apucase de mic de cricket, însă îl părăsise pentru un nou microb: foot-ball-ul!

De pe vremea romanilor!
Citise despre ele. Prin Apulia, în sudul Italiei, se descoperiseră cele mai vechi apărători. Datau de pe undeva de la 550 înainte de Hristos. Logic, nu erau folosite decît în luptă, dar îl inspiraseră. Băieţii de la cricket le foloseau deja, însă erau mari, late şî înalte, cum să alergi cu ele după minge? A luat benzile acela din trestie de zahar şi le-a tăiat aşa, cam cît distanţa dintre călcîi şi genunchi. S-a uitat la ele! Sincer? N-arătau grozav, dar dacă privea şi crampoanele din oţel care-i găuriseră în ultimii cinci ani, de cînd se apucase de fotbal, fluierul picioarelor, brusc i se păreau cele mai sexy din lume. Le-a învelit într-un material chiar la fabrică, le-a pus trei benzi adezive şi şi-a tras ciorapii peste ele. Vă închipuiţi cum arăta Sam, fotbalistul de la Nottingham Forest, în acea zi de 1874, cu nişte “chestiuni” foliate în dantelă?

Dar “jucăria” a prins. Unii îşi puneau, între picior şi jambiere, tampoane de vată. Alţii, benzi de carton ondulat. Istoria reţine şi un roman de Agatha Christie, fezandat şi interpus între crampoane şi peroneu.

Detaşabile indispensabile!
Sam s-a apucat de făcut apărători, devenite cele mai bune prietene ale jucătorilor. El, fotbalistul care avea să evolueze în primul meci internaţional din istorie, Anglia-Scoţia, el, cel care avea să devină preşedintele “pădurarilor”, el, omul care arbitra primul joc de fotbal cu plase la porţi, făcea ca utilizarea lor să fie obligatorie şi să apară în Legile Jocului. Apoi, se renunţa.

Vreo sută de ani se auzeau, din cer, trosnituri de oase. Pînă la accidentarea lui Marco van Basten. Din 1990, redeveneau indispensabile. Unii le colorau, alţii le tatuau cu numele soţiilor, unii le aveau personalizate, alţii şi le tocmeau exact după forma piciorului.

Dar toţi, absolut toţi, îi datorau lui Samuel Weller Widdowson, ceva. Faptul că după fiecare meci, fie el de fotbal, cricket, hochei, jugby ori baseball, plecau pe propriile picioare acasă!

Un derby…Forest – Derby din 1884, cu primii utilizatori de apărători…