August 2011 ↓

În august 1977, Polul Nord era cucerit pentru prima dată în istorie de o navă ajunsă acolo…pe apă! Sovieticii rezolvaseră şi acest caz

Dacă ştia totul despre expediţiile la Polul Nord? Ha, ha! Ce e asta? O glumă? Îţi putea vorbi o zi despre greşelile căpitanului de pe “USS Jeanette”, nava americană strivită de gheţari în 1881…Ori despre Frederick Albert Cook, impostorul care în 1908 anunţase că a fost primul care a înfipt steagul, dar nu putea demonstra…Despre ce mîncase ori ce făcuse, minut cu minut, Robert Edwin Peary, omul care atinsese, cu adevărat, Polul Nord, în premieră, în aprilie 1909…

Tovarăşii aveau încredere în el
Atunci cînd a fost chemat la “Centru” tremura tot. Guzenko, marele Guzenko, ministrul transporturilor din URSS, fusese extrem de scurt. “Tovarăşe Paşnin, ne-am gîndit la dumneata. Te ştim destoinic, sîntem siguri că vei conduce această expediţie cum trebuie. Nu uita sub ce pavilion navighezi şi…drum bun!”
Asta fusese tot. El, Oleg Paşnin, căpitanul Oleg Paşnin, urma să fie un fel de Peary. Trebuia să atingă Polul Nord la bordul unei nave, pe apă. Scuze, de fapt, pe gheaţă!!!

Cinci “atomice”
De atunci, n-a mai dormit. Se gîndea dacă “NS Arktika”, copilul său, va rezista. Fuseseră cinci “atomice” construite într-o perioadă scurtă. O lansaseră la apă pe 26 decembrie 1972. Murmanskul era sufrageria ei. Americanii se extindeau peste tot, pe pămînt, pe mare, în văzduh, sovieticii trebuiau să le ţină piept. Dar asta era o provocare mult prea mare. Peste 3.600 de mile numai printre gheţuri???
Pe 9 august 1977 au plecat la drum. Propulsoarele îşi făceau treaba, totul mergea ca la carte. Paşnin număra secundele în gînd. Cu zeci de ani în urmă eschimoşii zburau pe schiuri din lemn, acum existau nave atomice…Pe 16, seara, a adunat echipajul. 150 de băieţi, plus cîţiva oameni de ştiinţă. Le-a spus că sînt aproape… A doua zi, 17 august 1977, la ora Moscovei 04:00, cu ajutorul unei macarale, fixau o placă uriaşă de metal. “URSS. 60 de ani de la Marea Revoluţie. Arktika”. După 13 zile de la plecare, “fetiţa” se odihnea, din nou, la Murmansk. Fusese, văzuse, cucerise.

A murit în 2008
“Arktika” a murit de puţin timp. După marele experiment, au retras-o. Prin ’93, cînd apele s-au mai liniştit în CSI, au luat-o la reparat. A mai servit puţin, dar era clar că “Bătrîna Doamnă” nu mai putea. În aprilie 2007, a luat foc. Cîteva cabine, precum şi panoul central de comandă, s-au făcut scrum…
În octombrie 2008, Paşnin a venit să-şi vadă, pentru ultima oară, “fetiţa”. “NS Arktika” era retrasă, oficial, de pe apă…

În 1999, mama lui Xavi a anunţat familia că divorţează dacă fiul pleacă la AC Milan. “Locul lui e la Barcelona, aici va triumfa!”, a spus. A avut dreptate?

Se înecase. Simţea că s-ar putea face de rîs, în luxosul restaurant al Hotelului “Princesa Sofia”, dar trebuia să tuşească. Culmea, spagheta i se înţepenise în gît chiar cînd Galliani, marele Galliani de la Milan, îi făcuse oferta. “Señor, treaba stă aşa. Ieri am împlinit 55 de ani, deci am văzut ceva fotbal la viaţa mea. Fiul dumneavoastră are viitor, îl vrem în Italia. Contract pe cinci ani, un milion şi jumătate banii lui, un etaj întreg într-un bloc liniştit, bilete de avion pe relaţia cu Barcelona fără un număr stabilit, precum şi posibilitatea ca toţi ceilalţi membri ai familiei să lucreze la una dintre firmele asociate clubului. Ce ziceţi?”

Jumătatea care s-a opus
Ajunsese acasă mai mult zburînd, deşi nu băuse nimic. Galliani cel chelios, omul cu privire de rază laser, tocmai ce-i făcuse o ofertă mai mult decît generoasă fiului său. A convocat o reuniune a neamului, i-a zis ce şi cum. S-au pornit, cu toţii, de la ăl cu barba sură pîn’ la cel cu ţîţa-n gură, pe chiuit. Maria Merce, soaţa sa, mama fotbalistului, a fost singura care a glăsuit, sec. “Dacă îl trimiteţi pe Xavi la Milan, dau divorţ! Punto! Locul lui e la FC Barcelona! Aici va triumfa!”

Frîna mamei
Seara, în pat, a luat-o cu binişorul. I-a explicat, din nou, cum stau lucrurile. Vreo 10 milioane de dolari, cu tot cu prime, locuri de muncă, bilete dus-întors ca să-şi vadă rubedeniile la două noaptea şi, ceea ce e mai important pentru un fotbalist, titularizarea garantată. “Joaquin, e clar că nu ne-am înţeles. Cum naiba se zice divorţ pre limba macaronarilor?”

De mic fusese alături de el la fotbal. Ta’su, fost jucător la Sabadell, suflet candriu, n-avea capul pe umeri. Se entuziasma din orice. Dar ea, mama, punea frînă. “Pe la vreo 10 ani, juca în cartier o miuţă. Ăia şase din echipa sa fugeau după minge să dea gol. El mi-a strigat: ««Stau aici, trebuie să rămînă careva şi-n apărare»». Mi-am dat seama că e din altă stofă!”

20 de ani de convieţuire
Divorţul nu s-a pronunţat. Nici despărţirea. Xavi Hernandez a venit la 11 ani în “La Masia” şi acolo a rămas.

Pe 5 ianuarie anul acesta a primit un tricou cu 550. Numărul partidelor oficiale disputate pentru FC Barcelona. Trecuse peste Migueli, marele jucător. Pe 19, altul. Cu 17 pe spate. Numărul trofeelor. Între, făcuse şi el un cadou. Un 4×4 de ultimă generaţie. Lipise un bilet pe interiorul parbrizului. “Nu e mare lucru faţă de tot ceea ce ai făcut pentru mine. Dar ştiu că măcar poţi privi lumea de sus, de unde o văd şi eu. Şi asta graţie ţie!”

Nu se semnase. Maria ştia de unde vine. Era cadoul pentru ameninţarea cu un divorţ ce ţine o căsnicie de 20 de ani. Cea a lui Xavi Hernandez cu FC Barcelona.

De ce Burebista a defrişat toate bazele sportive? Ce făcea Ştefan cel Mare după fiecare victorie? De ce Vlad s-a înecat cu tot cu cal? Cu ce-i prindea Cuza Vodă pe comersanţi?

“Moşule, e groasă rău! Avem meci cu tauriscii, cu erviscii - astea amicale, şi cu anarţii, în preliminariile pentru campionatul spaţiului carpatic”. Aşa glăsuiseră către Burebista, pe la 60 înainte de Hristos. “Trebuie să spargem gheaţa”, replicase starostele geto-dac.”La propriu?”, venise întrebarea. Dacă n-ar fi avut fesurile alea tuflite, de tarabostes, i-ar fi dat cu capul de toţi păreţii! N-a avut de unde aduna un singur viteaz! Întreg lotul era comă alcoolică! Cu mîna sa a luat pînza de bomfaier şi a tăiat toate viile! Toate! De a doua zi, băieţii au trecut pe orz şi malţ.

După ce şeful de trib maghiar Tuhutum l-a învins cu 2-1, pe la 904, Gelu s-a retras din echipă avînd alături numai calul. “Nu-i nimeni pentru că beau la priveghiul tău”, i-a spus patrupedul. “Ce priveghi, mă animalule? - l-a întrebat -, nici n-am murit, încă-s cald!” “Da, dar fac antrenamente, pentru orice eventualitate…”

Frîncuşa de Cotnari…
Imediat ce-i lua la mînă pe turcaleţi, pe terenul lor, pe gazonul lui, pe arenă neutră, Ştefan trăgea la Cotnari. Frigea o monastire, loc de pomenire, apoi toţi aprozii, pîn’ la Purice, treceau pe “Frîncuşă”. Un an nu mai puteai aduna un prim 11 valid din ei…

La una mie cinci sute şi niţeluş, Neagoe, Basarabul, l-a luat deoparte pe Teodosie, ăla micu’. Să-i arate drumul drept. Nu i-a vorbit de domniţe, nu i-a trăncănit despre meşteşugul armelor. “Cu băutura să nu-ţi îngreunezi trupul… Omul, cînd se îmbată, dacă are picioare nu poate merge cu ele…” Aşa l-a povăţuit…

Oleacă mai încolo, Vlad al VI-lea intra, beat lemn, în Dîmboviţa… Capul Ţării Româneşti. Prezent la meci, cronicarul Adolf Armbruster nota, în “Dacoromano Saxonia”, la pagina 198:…”înecîndu-se, cu tot cu calul său într-o apă…”

Supradoză de strugur de opium
Grigore al II-lea Ghica a fost un sportiv bun. A jucat de patru ori la FC Moldova. A trecut la cele sfinte pe 23 august. Istoricii, băieţi, ca să nu scrie chiar că toţi ai noştri au fost răpuşi de strugurul fermentat, au dat-o pe supradoză de opium…

Nicuşor “Nicu” Mavrogheni nu punea, niciodată, nimic pre limbă. Turna direct pe gîtlej. Se adaptase în Divizia A, venind, ca stranier, de la AEK Paros. Se antrena pînă la epuizare. În iarna lui 1789, a poleit cu aur coarnele bietului cerb de la sanie. Anticipase Dorobanţiul cu 220 de ani înainte…

Cuza Vodă nu-i prindea cu metrul mai scurt, nu-i găsea cu kilul de 800 de grame, nu-i afla cu magnet la tas. Îi surprindea cu ocaua…

Pînă şi preşedintele-jucător de azi recunoaşte că în trecut s-a întîlnit, în dese rînduri, cu Johnny. Johnny Walker. Aşa erau vremurile.

Iară noi, noi, epigonii, ce facem? Îl punem la zid pe Adi?

Gigi Staicu l-a înlocuit pe Constantin Ardeleanu în minutul 46 al partidei România - Spania, din preliminariile CE tineret 1988, direct în vestiar!

Primăvara lui 1987. Echipa naţională de tineret e în focurile luptei din preliminariile Campionatului European de tineret. Grupă cu Spania, Austria şi Albania.

29 aprilie, Buzău. Mai e o oră şi jumătate pînă la startul jocului, dar deja sînt vreo 8.000 de spectatori în tribune. Vorbeşte Constantin Ardeleanu, tehnicianul cu o istorie interesantă. Absolvent de I.E.F.S, el  a scos la iveală generaţii cu jucători precum Tudorel Stoica, Rednic, Marcel Răducanu. În 1980, i-a fost retrasă calitatea de antrenor federal din cauza unui frate rămas în străinătate. De puţină vreme însă, FRF l-a rechemat la datorie.

“Iată echipa!”, spune el. “Stîngaciu - Jercălău, Mihali, Gh. Popescu, D. Petrescu - Lupu, Pistol, Sabou - Cadar, Cojocaru, Timiş. La joc şi…baftă multă!” “Să fie!”, primeşte răspunsul urmat de sunetul crampoanelor pe gresie, semn că echipa părăseşte vestiarul.

Mihali, eliminat de un arbitru “scrufulos la datorie”
Terenul e prost, greu. Ibericii sînt conduşi de uriaşul Luis Suarez, de pe bancă, iar de pe gazon de Unzue, Cristobal, Nayim (autorul golului din magnifica finală Real Zaragoza - Arsenal), Martin Vasquez, Beguiristain. Final de primă repriză. Mihali, care mai primise uşor un cartonaş galben de la iugoslavul Stepan Glaven, opreşte un balon cu mîna şi pleacă la duşuri.

“Ce trec în cronica meciului?”
Pauza jocului. “Nu-mi place cum ne mişcăm. Am rămas în 10, dar nu ne retragem, pentru că trebuie să marcăm. Zoli (n.r. - Cadar), îi laşi locul lui Teodorescu chiar de cum intrăm pe gazon. Funcţie de meci, Badea apare în locul lui Pistol. Gata! Asta e! La joc!”. Fotbaliştii se uită miraţi. Cine a vorbit? Nu-i vocea lui Costică Ardeleanu, care a dispărut. Gheorghe Staicu e noul antrenor! Cum “nou”? La pauză? Gică Popescu şi Dan Petrescu se ciupesc să vadă dacă nu visează!”

“Da, aşa e” - îşi aduce aminte Gigi Staicu, astăzi. Ardeleanu era un antrenor valoros, dar doreau să-l mătrăşească iar, deşi abia îl chemaseră. La pauză, am avut nişte divergenţe. Eu venisem din partea FRF, aveam putere de decizie. Am hotărît să-l înlocuiesc, echipa avea nevoie de un şoc!”

Ardeleanu nu mai vrea să ia loc pe bancă, Staicu nu doreşte să atragă atenţia “centralului” aşa că dă, 45 de minute, indicaţii “light”.

“Nu-mi mai aduc perfect aminte cînd şi cum s-au schimbat, cert e că am avut doi tehnicieni!”, rememorează Dănuţ Lupu povestea de acum 24 de ani. “După Revoluţie am citit că acesta a fost un fapt unic în analele fotbalului mondial, demn de Cartea Recordurilor!”

Gol Loren
Imediat după reluare, ibericii marchează prin Loren singurul gol al meciului. Nea Stelică Trandafirescu, cronicarul “Sportului”, e în ceaţă. Pe cine trece antrenor? Sună în “Vasile Conta” şi povesteşte. “Stelule, las-o aşa, în coadă de peşte, nu da declaraţii de la tehnicieni…” Echipele probabile au apărut din gura lui Ardeleanu, vorbele de după duelul cu ibericii sînt ale lui Staicu…Care nu va sta mult. Va trece la “olimpici”, iar campania de calificare va fi condusă de Florin Halagian. Degeaba. Spania mergea mai departe.

“Nu pot spune mai multe acum, mai ales că Ardeleanu nu mai este. Da, l-am înlocuit la pauză, aşa am luat decizia!”
Gheorghe Staicu

“Cînd ««Rampa de lansare»» nu funcţionează…Totul a ieşit pe dos pe stadionul din Crîng…Planul concepţional a avut destule deficienţe!”
Fragmente din cronica meciului apărută în “Sportul”