Nimic din sport

Miep Gies este un nume care, cu sigurantă, nu spune mare lucru. Simpla lui rostire impune, insă, automat, ridicarea in picioare

Şi-a tapat, cu palmele, părul, aşa cum făcea de fiecare dată cînd intra în biroul şefului, şi-a dres fusta […]

Miep Gies este un nume care, cu sigurantă, nu spune mare lucru. Simpla lui rostire impune, insă, automat, ridicarea in picioare

Şi-a tapat, cu palmele, părul, aşa cum făcea de fiecare dată cînd intra în biroul şefului, şi-a dres fusta cu două mişcări scurte. Otto Frank a deschis, rapid, vorba: „Stai jos! Am să-ţi spun ceva extrem de important. De fapt, e mai mult decît un secret. Am decis să ne ascundem, pentru o perioadă, aici, în bibliotecă, în locul acela secret, ştii tu… Scurt şi la obiect: crezi că ne vei putea ajuta, aducîndu-ne, pe furiş, mîncare şi tot ceea ce ne trebuie?”

L-a privit lung. S-a uitat, apoi, la fila calendarului: 5 iulie 1942. Olanda e invadată de nazişti, Auschwitz scrie pe tine doar dacă li se pare că te-ai uitat ciudat şi el îi cere să protejeze o familie de evrei cu tot cu prietenii săi??? I-a stat, cumva, inima sau i se pare? Poate să facă ea asta la 33 de ani? O fracţiune de secundă privirile li se întîlnesc. Rosteşte un „Da!” puternic, ce crestează tăcerea şi asta e tot….

Ba, nu! E abia începutul. Doi ani îi va ascunde în blocul din Amsterdam. Din iulie 1942 pînă în august ’44. Uneori, obosea să se tot ferească, să găsească, mereu, motive stupide cînd era întrebată ce face cu atîta pîine, cînd…Dar, de fiecare dată, strîngea din dinţi şi, mai ales, pleca cu ochii umezi cînd vedea că Anna, fetiţa cea mică de 12 ani, rupe un coltuc, ia o roşie direct din pungă, o şterge de rochiţă şi o dă gata din două mişcări. Şi mai observa ceva… Că tot scria de zor într-un caiet roşu cu verde…

Nici azi nu se ştie cine i-a trădat…
Ar fi vrut să moară atunci, pe 4 august, cînd au fost descoperiţi. Nimeni nu ştie cine i-a „turnat”. Procesele au fost o şaradă. Unii au ajuns direct la camera de gazare… Atunci a strîns, la piept, Jurnalul, caietul acela pe care-l tot vedea în poala Annei. Cînd a auzit că îngeraşul micuţei n-a mai lăsat-o să se chinuie în lagărul de exterminare de la Bergen- Belsen, cu doar o lună înainte ca trupele britanice să-l elibereze, l-a strîns şi mai tare. Şi a decis să-l publice…

După, doar Otto, capul familiei, s-a mai întors acasă. Ceilalţi…Ceilalţi fuseseră arşi pentru a nu răspîndi epidemii şi îngropaţi într-o groapă comună… Cu greu s-a dezlipit de caieţel… Aşa a apărut, în ’52, cînd rănile păreau că se mai cicatrizaseră, „Jurnalul unei fete tinere”, mai cunoscut ca „Jurnalul Annei Frank”. O carte cutremurătoare, una dintre cele mai vîndute ale secolului trecut. 222 pagini scrise pe genunchi, într-o perioadă cruntă şi crudă…

Miep Gies a decedat pe 11 ianuarie 2010. La 100 de ani. Alunecase pe zăpadă, de Crăciun, şi asta avea să-i fie fatal.

Ea era cea care, cu aproape şapte decenii în urmă, protejase opt vieţi şi o carte. Superlativul absolut al sublimului…