Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Da’ el de ce nu e plin de noroi?

Ceasurile arată 14:36 când se purcede la drum. 19 iulie 1900, proba de maraton a Jocurilor Olimpice de la Paris. Pe Sena sunt fix 41 de grade! Cei 14 curajoşi sunt cinci localnici, trei englezi, trei americani, doi suedezi şi […]

...

„Nita” – doamnă pe stradă, bărbat în echipă

La început, match-urile de football se dădeau sus, pe platoul de la „Artilerie”. Apoi, cu timpul, acolo, în Malaga lui 1920, locul fusese luat de Şcolile Saleziene, unde tinerii sărmani ori abandonaţi găseau alinare, dar obiceiul de a obosi mingea […]

...

„Cursa aceasta năprasnică”

Toată vara trebăluiseră ca să realizeze imposibilul: primul raliu românesc, pe distanţa Bucureşti-Giurgiu şi retur. De fondat se fondaseră pe 5 aprilie 1904, colo, la Otelul „Boulevard”: Automobil Club Român, a şasea instituţie de acest fel din lume.

27 de […]

...

Smaranda Brăescu a Poloniei a fost ucisă la Katyn

La 20 de ani, Janina iubea să cânte, să piloteze şi să „se dea cu paraşuta”. Cei care o cunoşteau spuneau că se pricepea de minune la toate trei, dar, după o perioadă de Conservator, renunţase la portativ.

Fata generalului […]

...

Două sticle de vin pe vârf, la 2.519m

Gustavo Schulze se trăgea din Orizaba, Veracruz, Mexic, acolo unde al său tată se iubise c-o localnică. Studiase la Munchen, parcase la Leipzig, cu doctorat la Institutul Geologic de aici. Se căţărase, de mic, pe munţi, asta făcea şi acum, […]

...

Găgăuzul basarabean român din stepa kalmukă

Petea Vâlcov a fost unul din marii fotbalişti ai României. A scris istorie la Venus, a evoluat la „naţională” şi a murit cu arma în mînă pe frontul sovietic al celui de-al Doilea Război Mondial, acum exact 66 de ani

[…]

sâmbătă, 21 noiembrie 2009, 6:09

Petea Vâlcov a fost unul din marii fotbalişti ai României. A scris istorie la Venus, a evoluat la „naţională” şi a murit cu arma în mînă pe frontul sovietic al celui de-al Doilea Război Mondial, acum exact 66 de ani

E frig. Mantaua e rece. Stă pe spate, cu ochii la cer şi vede stele. Zeci de stele. Simte o slăbiciune în trup. Pune mîna. E umed. Doamne, o fi sînge? A simţit ceva, ca o ciupitură mai puternică. A căzut, a vrut să tragă aer, dar şi-a dat seama că se sufocă. Ce caută el în stepa kalmukă? Luptă contra ruşilor care i-au atacat ţara, Basarabia, România, dar acum e de partea germanilor, aici, în inima budiştilor…
 
Fondator de echipe la 14 ani!

Revede etape ale vieţii. Se sperie. „Aoleu, cînd începi să-ţi aminteşti de tot şi de toate înseamnă că se apropie sfîrş”…. Nu vrea să se gîndească la aşa ceva…Surîde…Îl vede pe Pantelimon Sabatin, zis Pantişa, cel care fugise la Chişinău de bolşevici. E prin 1918, are opt ani şi seara, pe Ciclodrom, pe „Reni”, se duce să-l vadă cu mingea. Tata, preotul-profesor Vâlcov, îl ceartă mereu, dar toţi fraţii, Vasile, Colea, chiar şi Volodea, ăsta micu, sînt topiţi după Pantişa, aşa că n-are ce să le facă…

În ’24, da, atunci, deşi abia îi dăduseră tuleiele, puseseră bazele echipei „Viteaz”, iubită de toţi militarii. Curînd, avocatul-notar Grosu, preşedintele, avea să-l anunţe că e titular! Are puşca lîngă el. O simte. Dar e, şi ea, rece. Tot mai rece.

A trecut la Venus, în Ţara cea Mare. Ce echipă! Apoi…Apoi acel România – Bulgaria, de pe „ANEF”, primul său meci la naţională, în iunie ’33. Cum să uite aşa ceva dacă de acasă, din Basarabia, l-a chemat special pe fotograful Şapocilin să-i facă poze? 15.000 de oameni în tribune. Şi el…el…cu gol în minutul 11, cu nea Costică Rădulescu antrenor, cu Silviu Bindea şi Dobay – „Calul” îmbrăţişîndu-l, cu celălalt Petea, Steinbach, cu Ghiţă Ciolac, cu „Ciogli” Vogl, cu… Apoi, iar gol, pe final. 7-0!!! Ce vremuri! Ar vrea să se ridice, dar nu poate, tot corpu-i amorţit… Şi jocul cu Germania, de la ei, de la Erfurt. Au mîncat bătaie, cu 4-2, dar 35.000 de suflete i-au aplaudat cele două goluri!!!

Ce echipă aveau şi „negrii”! Mamăăă, ce frumuseţe de echipă! Cu „Zeul” David, făcut parcă din cauciuc, cu Gyula Bodola, cel care-l striga „Pietiea baci”, cu Costică Humis, „Grecul”, cu Ghiţă Albu în apărare. Îi e din ce în ce mai frig…Ar fi putut scăpa de recrutare, dar era ofiţer, cum să „dribleze” Armata şi să nu-şi apere ţara? Cummm? Nu mai vede stelele. Par că s-au stins. „Cine Doamne iartă-mă o fi ajuns la concluzia că sufletul omului cîntăreşte 21 de grame?!” E linişte. Linişte în război?  Pare că aude versurile lui Maria Rilke…”Mare a moartea, peste măsură / Sîntem a ei cu rîsul în gură…”

…A doua zi, raport pe Regiment. „Locotenent Petre Petea Vâlcov!” „Prezent! Căzut la datorie ieri, 16 noiembrie 1943, în luptele din…”

Comentarii (50)Adaugă comentariu

DD (41 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 2:05

Mai omule, ai talent ! Impresionant articolul ! Bravo ! De articole din astea avem nevoie ! Felicitari ! ! !

montreal (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 2:43

super articolul la mai mare e o placere sa citesti astfel de articole pacat ca trebuie sa dai mult in jos pe pagina sa gasesti un articol bun toate site-urile sunt imbacsite de articole becalizate , borcizate etc., felicitari inc-odata

Marco (7 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 3:27

In fiecare duminica stiu ca apare inca un articol bun de citit de la maestrul Oprisan. La mai multe!

liviu (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 5:09

Cataline,iti multumesc ca-ti faci misiunea cum simti!Iti multumesc ca-mi dai posibilitatea sa te citesc.

herbert holyoake (63 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 5:35

in sfirsit ceva in presa de sport.sint impresionat d-le !la mai multe !idolul copilariei mele a fost titus ozon.ceva despre el ?

corectorul (11 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 5:59

Plecaciuni,Maestre! Daca aveam palarie,dadeam cu ea de pamant. Trist dar frumos (continutul). Amandoi zambesc de acolo,de sus. Si Ioan Chirila si Calistrat Hogas! Hai,nu ti-o lua in cap,bai ,Nea Smiley! Dar tine-o asa! ca e saracie mare prin presa romaneasca! Pe bune,dupa momente de regrete,citindu-te,incep din nou sa ma respect ca am invatat sa citeszcs! Keep going!

moro 68 (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 8:37

Bravo, impresionant articolul!
De mesaje de acest fel avem nevoie in presa, tineretul trebuie sa stie ca tara asta odata a fost cu totul altceva decat au adus-o mafiotii din ziua de azi…

cypos (2 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 8:57

Bravo omule,articolul e superb

Gigi Ciobotaru (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 9:34

Frumos si emotionant!Petea ar merita o statuie si o strada sau chiar numele unui stadion iar povestea lui sa fie rescrisa…Felicitari,Catalin!

cipanski (2 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 9:56

superb!felicitari domnule OPRISAN!

ghita1964@vp (12 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 10:12

Tete ce sa-ti mai zic?Daca as fi (dar nu-s)la putere te-as trimite la ministerul ala dei cauta acuma pe astia incorecti (ANI)”ascultatii”!Io cred ca faceai treaba buna!Dar talica esti „branza buna”si pa’ cilea!Bravo!
ps.vezi ca am trimis o scrisorica pe blogul lui Tolo-pe18nov.e despre V.Mateianu ,citeste-o,te rog si dezvolta subiectul!pe 25 Nov.se implinesc 12 ani decand a trecut in nefiinta!Merita o aducere aminte respectoasa!

ghita1964@vp (12 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 10:16

erata- de-i (pentru destepti)

Bismark (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 10:21

Excelent articol. BRAVO!!! Asa da,sa citim articole bune,sa cunoastem istoria fotbalului nostru;sa stim cum jucau inaintasii nostri,nu sa aflam ce a mai facut becali si tot neamul lui. BRAVO.

bombardierul_din_vitan (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 11:01

Mai nea Oprisene, te-ai ajuns…ai blog:)!

gabi din calgary (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 11:14

Fantastic, felicitari!

maigret (8 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 11:39

EXTRAORDINAR DE FRUMOS…Parca-i nea Vanea….

Bibi (213 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 12:07

Multumesc !

johnny (68 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 12:08

Cataline , citesc articolele tale c-o mare placere. Felicitari si pt aceasta postare ! Sper sa nu se ia nimeni de mine pt ca am scris ” c-o ” …

Numai bine !

varanga53 (9 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 12:12

Jos palaria amice!Adie un aer proaspat cand se vorbeste despre adevaratii oameni din sport.Nu e oare un sacrilegiu sa alaturi acestor valori(sportive si UMANE) personaje de cea mai joasa speta din actualitate(mai ales di fotbal)?

flor (32 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 13:26

Bravo Cataline ! De ce nu aduni toate articolele intr- o carte ?

Mihai (34 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 13:34

Citeste, te rog , articolul asta pe care domnul Buzarin nu a avut timp sa-l inteleaga !! Se jucase finala cupei Romaniei bineinteles Rapid-Venus ,1-1 . Marinescu Gavrila ,prefectul capitalei si suporterul numarul 1 al lui Venus ,fierbe : n-a baut niciodata sampanie din cupa . Noapte , Baratky , Auer , Vintila ,Rafinsky si Ionica Bogan , jucatorii Rapidului vin de la carciuma ( Luther ,probabil ,unde canta Maria Tanase , si unde de dimineata patronul facea un tort pe care scria cu litere de martipan RAPID !!) iI opreste politia ,era o duba caruia Bogdan ii spunea “cucuveaua “. Sunt controlati de acte si poftiti la politie , mai putin Bogdan .”Acu te gasisi nenica sa pui binoclu pe acte “, zice Ionica Bogan “Atrag atentia domnului Bogan ca locurile in duba , sunt nelimitate !!” zice politaiu’. Una peste alta C. Ardeleanu intervine pana la regele Carol al -II- , ii elibereaza pentru rejucarea finalei , intre timp Marinescu devine presedintele de onoare al giulestenilor . Vestiarul rapidist inainte de meci : “dau 2 goluri” , zice Baratky ,”trece-ma si pe mine cu 2″ ,zice Auer !!. Minutul 87 , scor 4-1 pentru Rapid , 2 Baratky , 2 Auer (se juca de Constantin si Elena)mingea la Vintila , il vede pe Costica Humis “grecu’ ” de la Venus, il intreaba :Costica , azi nu e ziua ta ? “Ba da” , zice grecu’ si-i da mingea ” da draga si tu un gol de ziua ta , si la multi ani !!!” Lumea aplauda ca la teatru !!!SCOR FINAL 4-2 PENTRU RAPID!!! ASTA VEDEA LUMEA INAINTE SA APARA CIRCUL PE CARE IL VEDEM NOI ASTAZI !!! A m uitat sa va spun , TIN CU DINAMO !!! SA FITI SANATOSI !!!!

Maresalul (10 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 13:49

FELICITARI !!!! CITIND ACESTE RANDURI SUNTEM MANDRI CA SUNTEM ROMANI !!!!

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 14:01

pentru Mihai
Super poveste! Cunoasteam franturi din ea, dar nu pe toata! Multumesc!
pentru toata lumea
Multumesc!

flor (32 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 14:04

Revin. Caqtaline scoate o carte.

cibi (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 14:12

Excelent ! Felicitari !

Va rog frumos, ma poate ajuta cineva cu data de nastere a lui Petea Valcov ? Stiu doar ca a decedat pe 16 noiembrie 1943

cristian (3 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 14:18

frumoasa poveste , sai dea Dumnezeu odihna vesnica si lui si celor multzi care au facut fotbaalul posibil pe plaiurile acestea si noua celor de azi sa ne fie exemple pt ca uitandu-ma si analizand fotbalul mondial nu numai al nostru nu ma gasim repere adevarate oameni care sa arate devotament pt sportul acesta si pt culrile natzionale . sa speram ca se va schimba ceva si fotalul se va schimba intun mod placut in care sa ne incante privirile . felicititari domnule

cristian (3 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 14:18

felicitari domnule

vasim (37 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 14:40

Frumos articolul, impresionant si bine scris!
Vedeti ziaristii asta trebuie sa faca sa ne prezinte modele de viatza reale!
Nu pe Gigi ca model!
Felicitari pt articol!

tavi (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 16:17

Stepa calmuca ” inima budistilor ” ? Putina atentie si mai multa documentare . In rest ,super articol .

m68 (52 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 16:26

Oare cati PETRE PETEA VALCOV,de care nu stie nimeni o fi avut ROMANIA? Sant sigur ca foarte multi.Cativa am cunoscut si eu.Povestile lor sant de-a dreptul cutremuratoare.Eu am avut norocul sa le aud din gura lor.Eu cred ca acestea sant adevaratele MODELE DE OAMENI,si nu NIKITA.Vorbesc de psihopata aia invitata la toate emisiunile tv,caci din pacate cand zici Nikita toti se gandesc la ea si foarte putini stiu de NIKITA STANESCU.Oricum inca odata JOS PALARIA in fata ta nente· OPRISANE.Si am si o rugaminte:nu poti scrie 2 articole pe saptamana?Multa sanatate tie si tuturor celor pe care-i iubesti.

H2SO4 (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 16:40

Frumos scris Cataline. Iti multumesc ca ne tii departe de rahaturile de azi din fotbalul romanesc si ne incanti (prea rar dupa gustul meu…) cu adevarate povesti despre adevarati sportivi.
Sa traiesti!

P.S. Daca rahaturi e un cuvant prea tare declar pe propria raspundere ca ma refeream evident la sortimentul de dulciuri atat de cunoscute tuturor 😀

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 16:41

pentru Octavian Augustus

Ave, Caesar!
Conform lui Horia C. Matei – „Statele Lumii de la A la Z”, Kalmukia este singura tara din Europa (Europa in acceptiunea pe care o cunoastem cu totii) cu religie budista.
Conform Enciclopediei Britanice pe care am consultat-o, Budismul Kalmic (kalmuc) vinde din budismul Tibetan.
Mai mult, kalmacii budisti s-au retaras, printre alte state, si in Serbia in timpul prigonirii lor din 1917 – 1918. Astazi, in Belgrad, se pastreaza o biserica kalmaca BUDHISTA!!!
Ave!

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 16:44

pentru H2SO4
Milioane de multumiri. Sa traiti si voi si sa va vad cu poza in geam la Loto!
Nu sunt angajat GSp, am numai o relatie de colaborare cu cei de aici. Am convenit sa scriu o singura data pe saptamana. Sincer, prefer asa, decat sa demonetizez sensul cuvintelor prin „postari” zilnice.

H2SO4 (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 16:50

Faptul ca arati inca o data ca iti respecti meseria nu mai este o surpriza ci o noua constatare placuta. Sa fii sanatos! Si sa stam umar la umar in geam la Loto! Putere, inspiratie si umor! Puterea sa o capeti , celelalte doua sa ti le pastrezi!

Sibelius (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 17:06

Multumim maestre. Asteptam episodul urmator. 😉

Dani (14 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 17:22

Esti mult mai interesant cind scrii decit atunci cind te maimutaresti „pe sticla” .

dermengiev (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 17:52

Pe poet nu-l chema „Maria” Rilke, ca nu era cucoana. Prenumele dublu „Rainer Maria” se foloseste totdeauna integral, la fel ca Jean-Marie in franceza.
E mai prudent sa verifici de doua ori atunci cand vrei sa pari inteligent.

igelu (3 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 18:50

De fiecare data cand apare un articol de Oprisan, il citesc ( eprintre singurele din pagina) .Marea majoritate, becalisme , borcisme,turcisme si miticisme.

Daniel (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 19:03

Inca un articol exceptional.
Felicitari !!!

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 20:03

pentru dermengiev
Nu l-a chemat, niciodata, Rainer. Numele sau era Rene Maria Rilke. „Rainer” l-a botezat prietena sa, L.A Salome, pentru ca i s-a parut ca „Rene” nu e atat de feminin. Retinem, deci, ca Rainer e „facatura”, nu numele sau. Si nu are nico legatura cu franceza, cu Jean Marie

robert72 (3 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 20:31

unul din cele mai sensibile si frumoase articole pe care le-am citit vreodata. Un articol „mare” dsepre un mare roman.

west dinamo (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 21:27

Un articol extrem de emotionant. Imi recunosc lipsurile, pana acum 5 minute nu aveam habar despre existenta lui Petea Valcov.
Si, ca sa parafrazez, „Keep writing”…

sanchez (4 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 21:58

Frumos si cinstit.

milovan_djilas (8 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 22:05

Foarte fain!!! Felicitari!

roman (1 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 22:45

Bravo un articol excelent despre un erou. Ziare de azi scriu de idila lui Marica, cine e Marica? nimci despre eroi…

Octavian Stăncioiu (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 22:49

De mult n-am mai citit un articol despre ce a fost odată. Și chiar nu credeam că voi citi ceva, în presa asta de labă din România, despre Petea Vâlcov. Ar fi extraordinar să apară periodic articole despre marile personalități din istoria fotbalului românesc. Guga, Zombory, Nicolae Kovacs, Rudy Wetzer, Bodola, Bazil Marian, Apolzan, Ozon etc. etc. Să afle și tinerii, vorba folcloristului, ce bărbați eram odată…
Felicitări, Cătăline. Ne-am cunoscut la Zvezda – Barcelona, e mult de-atunci, 1996.

Gabi (5 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 23:04

Felicitari Catalin…foarte emotionant…ai asa o vibratie in scris de imi dai impresia ca parca ai fost partas la evenimente…
Nu cumva esti vreun mutant din ala care se transforma si teleporteaza?…
Probabil ca nu…dar oricum in comparatie cu ziaristii de astazi in garantez eu ca esti un „ciudat”.

Cătălin Oprişan (62 comentarii)  •  22 noiembrie 2009, 23:22

pentru Gabi
Multumesc! Eu ca eu, dar cei care ma citesc, cum sunt?
Si pentru asta le multumesc!

RRS85 (2 comentarii)  •  23 noiembrie 2009, 1:09

Opri, lasa-ma sa sa te alin asa, caci tare-mi esti prietenos, esti printre putinii ziaristi/moderatori pe care cu foarte mare placere ii urmaresc!!!

Ai o scrisura foarte patrunzatoare, de reusesesti sa adancesti pana-n chintesenta lucrului in sine si mai ai o carisma ca mai tot timpul ma faci sa zambesc/rad!

Nu vreau decat sa te felicit pentru viziunea pe care o ai asupra intregului fenomen sportiv!

Cu deosebita caldura,
Rares din Codlea (stii tu de-acolo unde cel mai aprig fotbal se joaca la „mitica” pe Garii, iar dragostea este singurul sport care nu moare niciodata :)) )

tantru (1 comentarii)  •  25 noiembrie 2009, 17:31

Mi-au dat lacrimile.

Comentează