Emil Grădinescu ↓

Trebuie să înţelegem că portarii sînt şi ei oameni

Joi seara, la Enschede, Zapata a făcut încă o dată un meci perfect. Blocajele sale ireale au salvat din nou Steaua şi ne-au aăatat cît de puţin ne pricepem la fotbal, darmite la oameni. Joi seara, printre raidurile lui Stoch cel supersonic, Zapata le-a oferit o lecţie celor care dacă nu înţeleg oamenii, nu au cum să înţeleagă portarii. Pentru că portarii, nu-i aşa, sînt o categorie specială. Sînt băieţii ăia un pic nebuni, care dacă ştiau cu mingea erau şi ei fotbalişti şi nu mai erau nevoiţi să îndure nedreptăţi, să fie arătaţi cu degetul la fiecare greşeală, să stea în ger şi ploaie, să se tăvălească prin băltoace, în timp ce vedeta echipei poate că nici nu apucă să se stropească pe jambiere.

Portari care îşi urăsc destinul, gen “incregibilul” Andrade, care s-a jurat că nu îşi va lăsa copilul să poarte mănuşi, iar dacă îi vor îngheţa mînuţele, o să i le acopere cu ciorapi,  ca să nu aibă nici o legătură cu meseria de portar. Sau portari cuminţi şi amabili, niciodată ofuscaţi de răutăţile comentatorilor, aşa cum e Zapata.

Cu cîtă rîvnă şi voluptate îi inventariam greşelile în sezonul trecut! Nu era meci în care să nu ne amintim că Zapata a greşit la  Bistriţa, la Vaslui sau la Galaţi, şi ne întrebam dacă vede bine, e drept, întărîtaţi şi de observaţiile unor specialişti expiraţi. Ei, da, Zapata vede bine, noi sîntem chiori!

N-am fost în stare să observăm că în viaţă poţi să scapi printre degete lucruri mai importante decît un gol .De exemplu, viaţa copilului tău. L-am judecat pe Zapata fără milă şi fără să ştim ce secret dureros acundea zîmbetul său bonom în perioada în care era clientul ironiilor de doi lei. Soţia lui a pierdut o sarcină, apoi a născut-o prematur pe Bianca. Sînt griji care te apasă şi lasă urme, oricît ai fi de puternic. Zapata a ţinut totul în el, a refuzat compătimirea generală şi şi-a dus crucea aşa cum a putut.  Acum totul e bine, copilul se dezvoltă normal şi viaţa reintră în normal şi pentru Zapata. Deşi paradele sale fenomenale din ultimele două meciuri numai normale nu sînt. Joi seara, Zapata ne-a învăţat un lucru important: inaintea de a judeca, să încercăm să cunoaştem şi să înţelegem!

Marian Iancu are o părere despre orice şi oricine. În ritmul ăsta îl va depăşi curînd pe Gigi Becali

Cînd Marica a intrat în careul Timişoarei nu ştia că avea să intre şi în gura degrabă rostitoare de sentinţe a lui Marian Iancu, patronul cu dublă legitimare Timişoara-Ferentari: “E un golan ajuns în fotbal şi care n-are moralitatea necesară pentru a juca în echipa naţională.”  Poate că Marica a simulat la acel penalty, dar termenii folosiţi de onorabilul domn Iancu merită un pic de atenţie.  “Golanul” de Marica a dat 5 goluri pentru România în preliminarii, a fost al 2-lea golgeter după Mutu şi se pare că a contribuit şi el în vreun fel la calificarea la Euro,  spre bucuria  cetăţenior români plătitori de impozite din care s-au făcut peste noapte averi fabuloase. Impozite din care, de exemplu, s-au plătit datoriile marilor întreprinderi de stat falimentate  de  băieţi deştepţi şi cu iuţeală de mînă.

Să revenim. În seara zilei de 18 august, Marica a avut marele defect că a jucat pentru Stuttgart. Cînd joci pentru o echipă se presupune că încerci să dai goluri pentru ea, să alergi, să dai la cotoaie, să simulezi sau să încerci să înscrii direct din minge de arbitru, cum a vrut Alexa, căpitanul lui Poli, în meciul cu CFR Cluj. E simplu. Ce ar fi vrut respectabilul domn Iancu,  să-şi dea Marica nişte autogoluri şi să-şi probeze astfel patriotismul şi onoarea?

Mai departe. Aflăm că Marica nu are moralitatea necesară să joace în echipa naţională. Aici cădem pe gînduri pentru că afirmaţia vine de la un personaj dotat cu  o moralitate ireproşabilă. Noroc cu apariţia în fotbal a stimabilului domn Iancu, cel care a împărţit jucătorii de la naţionala în două categorii: a) cu moralitatea necesară şi b) fără moralitatea necesară, adică mai simplu, concurenţii lui Pantilimon şi Gigel Bucur (altminteri nişte fotbalişti admirabili ). Aşteptăm cu interes  un atac în acest sens la Dani Coman, că referirile la înălţime şi vîrstă nu au avut efect.

Despre moralitate ne mai pot spune nişte chestii interesante jucătorii lui Poli care nu şi-au încasat nici pînă azi primele după dubla cu Şahtior, promiţătorul Latovlevici, neinclus în lista pentru Europa League, Gabi Balint, care, prin contract, mai are de luat nişte zeci de mii de euro, preparatorul fizic Florentin Marinescu, Ionel Ganea, dar mai cu seamă familiile din Oneşti rămase pe drumuri după ingineriile de la RAFO.
Despre cum se simte Marica, nici nu are rost să vorbim.

Cu Becali ne-am lămurit demult. Acum, problema e Steaua

Nici o surpriză în demiterea lui Bergodi, fost “Beethoven al fotbalului”, actualmente şomer, prea surd şi prea mîndru ca să auda avertismentul lui Mitică Dragomir: “Ca să rezişti la Steaua trebuie să faci pe fraierul”. Nici el nu se aştepta să-l prindă fularul în Ghencea, locul unde se compromit antrenorii şi în general se compromite noţiunea de competenţă.

Surprinzător e doar faptul că în vară a semnat cu Steaua, acceptînd că va fi următoarea oaie sacrificată. Bergodi ştia că viitorul său patron e imprevizibil, că e înconjurat de linguşitori şi sicofanţi care i-au întrerupt legătura cu realitatea, că nimeni nu are curajul să-l tragă de mînecă şi să-i oprească torentul de aberaţii.

Surprinzător e că încă se mai găsesc candidaţi la tăiere, care, după ce au fost convocaţi la palat la 2 noaptea, să afirme senin: “Cînd vine vorba de Steaua zici, da, şi gata, te apuci de treabă”. Te apuci de treabă, dar după ce ţi-ai aruncat la coş reputaţia şi carnetul de antrenor! Stoichiţă ştie ce-l aşteaptă şi, după atacurile televizate şi cam hazardate la Bergodi şi Bonetti, ştie că acela care ridică sabia de sabie va pieri. Peluzele au anunţat că nu-l vor susţine, pentru că cine vine de acum încolo în Ghencea e considerat , în sistemul lor de gîndire lipsit de echivocuri, o slugă fomistă.

Becali are dreptul să-şi dea afară angajatul care i-a trîntit uşa în nas, în aceeaşi măsură în care şi suporterii au dreptul să încerce să scape de el. Reacţia lor va fi dura, iar atmosfera se va degrada constant. Demiterea lui Bergodi, unul dintre puţinii posesori de coloană vertebrală din alaiul becalian, e resimţită de fani ca o nouă insultă. Vor urma alte proteste, alte torţe şi alte bannere, alte etape cu terenul suspendat şi, probabil, încă un sezon compromis. Demiterea lui Bergodi e încă un exemplu, pe lîngă kilogramele de calmante înghiţite de Meme, pe lînga terorizarea lui Hagi şi umilirea lui Dorinel, că Becali nu acceptă pe lîngă el decît slugile. Dar cu el ne-am lămurit demult. Acum problema e Steaua.

Poate că Becali are dreptul să schimbe 11 antrenori în 6 ani, dar nu are dreptul să se joace cu un simbol. Astăzi Steaua e o jucărie care trebuie să-i fie luată din mînă. Antagonismul dintre el şi masa de susţinători e definitiv şi cineva trebuie să renunţe, pentru ca Steaua să mai existe. Legal nu se poate face mare lucru, pentru că Becali e proprietar şi va vinde doar dacă va avea chef. Eventual Armata, prin cine ştie ce manevre juridice, i-ar putea lua dreptul de a folosi stadionul, iar în Ghencea să joace o echipă cu totul şi cu totul nouă. Dincolo de aceste ipoteze mai mult sau mai puţin realizabile, se conturează o certitudine: antrenorii respectabili nu au ce căuta la Steaua!

Comisiile de la noi ar putea exploata decizia UEFA în cazul croatului

Povestea e simplă, dar consecinţele ei vor naşte complicaţii importante şi la noi sau, mai ales, la noi. Aşadar: Arsenal-Celtic în preliminariile Ligii Campionilor, Arsenal aproape calificată după 2-0 în tur pe Celtic Park. Minutul 28 al returului, Eduardo scapă cu portarul, încearcă să-l dribleze şi cade în careu, fără să fie atins, după cum vor demonstra reluările. Arbitrează spaniolul Mejuto Gonzalez şi, cît e el de Elite Category Referee, nu vede simularea şi dă penalty. Gol, meciul e ca şi jucat, se termină 3-0 pentru Arsenal, “end of story”. Însă Celtic e de altă părere şi îl reclamă pe Eduardo la UEFA, care UEFA vede înregistrările şi îl suspendă pe croat două meciuri de Liga Campionilor, în baza unui punct din regulament care permite pedepsirea trişorilor şi post-factum. De aici încolo, începe o avalanşă de comentarii şi interpretări, bazate în principal pe aceeaşi întrebare: cum aflăm ce e în mintea jucătorului, de unde ştim că a simulat?

Arsene Wenger îşi apără omul şi emite o idee logică: după meci putem să dezbatem obiectiv doar penaltyul, nu şi intenţia jucătorului.  Dar cum Wenger e parte interesată, judecata lui poate ridica semne de întrebare. Bineînţeles că Sir Alex Ferguson a fost de acord cu decizia suspendării, în numele acestui nou trend din fotbalul european care ar urma să-i descurajeze pe simulanţi, dar şi în numele instrucţiei pe care Arsenal i-a făcut-o în campionat sezonul trecut. Apar şi alte întrebări simple şi la obiect: de ce să stea Eduardo două etape, cînd arbitrul e cel care a greşit? Mejuto Gonzalez încasează mii de euro pentru un meci de Liga Campionilor, să facă bine şi să deschidă ochii la astfel de faze.

Apoi: dacă penaltyul ar fi fost ratat, plîngerea lui Celtic mai avea justificare? Dacă se poate modifica după meci bilanţul disciplinar, de ce, prin reducere la absurd, nu s-ar putea schimba şi scorul, în situaţii justificate? Şi aşa mai departe. De ce ne priveşte şi pe noi episodul ăsta? Pentru că s-a creat un precedent de rezonanţă europeană care ar putea fi exploatat de o comisie de disciplină teleghidată, ca să nu-i zicem coruptă, şi în orice caz mai puternică decît în trecut. Un trecut în care a anulat cartonaşe şi a dictat suspendări comice. Nu e acum cazul unor procese de intenţie, dar, iertaţi-ne, unii dintre noi pur şi simplu nu uită şi nu iartă. Iar prezentul nu s-a schimbat şi nici influenţele. Aşa că presimt nişte şedinţe interesante ale comisiei, în care se vor da etape de suspendare pentru astfel de simulări. Bineînţeles, înaintea unor meciuri importante.

Unii fac averi în timp ce alţii plîng după maşinile ridicate. Îmbogăţiţii pozează apoi în binefăcătorii lui Dinamo
Calea Floreasca, înainte de meciul Dinamo-Liberec.  Aglomeraţie, circulaţie bară la bară, suporteri pe carosabil, maşini parcate peste tot. Plus 2 camionete cu macara care aveau multă treabă. Aveau de ridicat maşinile parcate neregulamentar pe lîngă stadion, adică majoritatea.

 Aşa au răzbit marile personaje ale istoriei, din înţelegerea perfectă a contextului. Au evaluat situaţia, au descoperit amănuntele esenţiale, apoi au acţionat. Fără milă, fără emoţii, fără sentimentalisme. Dar pentru asta trebuie să fii un caracter puternic. Sînt sigur că în adîncul sufletului Florian Walter a regretat decizia de a trimite macaralele să ridice maşini care, foarte probabil, erau ale suporterilor dinamovişti. Nu e cazul să mai amintim că Florian Walter a fost unul dintre acţionarii lui Dinamo, fost coleg de centru de butelii cu Cristi Borcea şi impunător ocupant de lojă sub care se petrecea întîmplarea despre care vorbim. Dar Florian Walter şi-a dominat emoţiile. Sigur, undeva în interior s-a dus un război cumplit între sentiment şi datorie.

  E greu să trăieşti cu gîndul că băieţii ăia care simt ca şi tine, în alb şi roşu, care cred în tine, vor ieşi din stadion şi îşi vor căuta degeaba maşina lăsată pe Calea Floreasca, vor întreba în stînga şi în dreapta, întîi nedumeriţi, apoi îngrijoraţi şi în cele din urmă vor întelege furioşi că le-a fost ridicată. Poţi să-i faci aşa ceva unui frate de-al tău? Uite că poţi. Istoria e scrisă de luptători care ascultă de raţiune şi nu de inimă. Iar exemple sînt peste tot. Cu toate că e prieten cu Vasile Turcu, Borcea n-a avut nici o emoţie cînd a trebuit să-l contreze cu asprime: “E ultima dată cînd mai dă declaraţii!” şi în secunda următoare razboiul Turcu-Bonetti lua sfîrşit.

 Şi totuşi, nu-i păcat? Băieţii ăia chiar cred în tine şi te respectă, nu te-au înjurat niciodată, iar acum trebuie să-ţi cotizeze 8 milioane şi ceva de căciulă, şi încă repede, pentru că suma creşte în fiecare zi. E păcat, dar simţul datoriei e mai puternic. Mai ales al datoriei de a te îmbogăţi. Zi de meci, criză de locuri de parcare, Floreasca e în Sectorul 1, cum să ratezi o asemenea ocazie? Cine parchează aiurea trebuie pedepsit chiar dacă ţine cu Dinamo. Trebuie să intrăm şi noi odată în rîndul lumii şi să ascultăm de legi.

 E lăudabil că un om şi-a călcat pe suflet ca să respecte un principiu: legea e aceeaşi pentru toţi, indiferent că te cheamă Walter sau Buşcă sau Necolaiciuc.

Reţineţi data de 27 august 2009! E posibil să fie una de importanţă istorică

Cu riscurile de rigoare, susţin şi eu enomitatea periculoasă că Dinamo nu se califica dacă suporterii nu săreau gardul. O asemenea echipă avea nevoie de un asemenea impact, cu observaţia că tratamentul şoc se face o dată în viaţă. Hai, cel mult de două ori dacă punem la socoteală şi meciul de la Piteşti…  O asemenea echipă n-ar fi fost în stare să întoarcă un 0-2 perfect plauzibil pentru că acela ar fi fost rezultatul corect din teren şi oglinda superiorităţii cehe. La 0-2 acasă îi strîngi mîna adversarului şi te rogi să nu-ţi dea mai multe în retur. Dar un meci pierdut la masa verde lasă senzaţia, în ultimă instanţă că Liberec a primit un cadou de la UEFA sau de la propriii tăi suporteri demenţi, nevrotici, violenţi şi atît de bineveniţi, cîteodată chiar şi în teren. 0-3 e un scor revoltător şi artificial şi prin urmare neadevărat.

La 0-3 nu mai stai să-ţi faci calcule, nu mai cauţi alibiuri, pentru că nu există decît o soluţie, să joci din tot sufletul. Pentru că despre asta e vorba pînă la urmă în seara glorioasă de la Liberec: Dinamo şi-a redescoperit sufletul. Prea se adunaseră multe. Campionat pierdut, dispreţ în presă,  ruptura cu suporterii. Cît de penibil poate fi să te fugarească de pe teren, într-un meci european, nişte burtoşi care gîfîie cînd urcă în tramvai? Ei bine, au contribuit şi ei la revolta şi la dăruirea unei echipe care ştia că mai jos de atît nu poate ajunge. O echipă suficient de bună şi de nebună să creadă în calificare şi să-i spulbere pe cehi chiar cu atuul lor: forţa psihică. Ţineţi minte 27 august 2009, s-ar putea să fie data actului de renaştere dinamovistă.

Pe de altă parte, cehii au fost anesteziaţi de avantaj. Au plătit datoria echipelor cu spirit mărunt, programate să respecte un singur criteriu: rezultate maxime cu minim de efort.  Au jucat abia la 0-3, cînd deja era prea tîrziu.

Suporterii îşi pot aroga o parte din meritele acestei calificări. E drept că electroşocul administrat aproape că a distrus echipa, dar nu-i aşa, ce nu te omoară te întăreşte. Iar Dinamo e vie şi mai aproape ca oricînd de galerie înaintea meciului cu Steaua.

Ce dilemă placută are de rezolvat Bonetti: trebuie să se decidă dacă titularii merită să joace în Ghencea în locul rezervelor. Ce derby o să avem!

Pentru toţi aspiranţii la statutul de vedetă
 
Dacă toate merg bine, va veni şi ziua cînd vei fi aşezat în fata panoului cu reclame şi reporterii se vor înghesui în tine cu microfoanele. Şi cum întrebările sînt mai mereu aceleaşi, trebuie să-ţi faci un repertoriu de răspunsuri care se vor termina invariabil cu o negaţie dubitativă:”nu?”

De exemplu: vei fi întrebat dacă te aştepti să înscrii în meciul de mîine. Opreşte-ţi primul impuls de a răspunde: Doamne-Dumnezeule şi Sfinte Patrick, lăsaţi-mă să dau şi eu un gol, cu mîna, din ofsaid, cum o fi, dar să se pună, să se mai scrie şi despre mine de bine, că m-au cocoşat ziariştii cu comentariile lor. Atenţie! Fă o pauză, scarpină-te pe tîmplă şi spune poezia: Nu contează cine înscrie, importante sînt cele trei puncte, nu?

Ai crescut, eşti om de naţională, alt aer, alt nivel, dar întrebările sînt la fel de stupide: care e atmosfera la echipa naţională? Aici obligatoriu trebuie să spui că te simţi ca într-o familie unită, băieţii sînt concentraţi şi abia aşteaptă să îi bucure pe suporterii care vor fi prezenţi în număr mare la stadion, nu? Chiar dacă tu abia aştepţi să dai o raită prin cluburi şi să le bucuri pe nişte suporteriţe pentru că “nu ştiţi că nu pot dormi singur?”

Altă întrebare. Vei să te răzbuni pe echipa de care te-ai despărţit cu scandal? În nici un caz să nu te laşi purtat de imboldul firesc de a le spune ce simţi: că abia aştepţi să le-o tragi pentru că au rîs de tine, întrebîndu-se cum o să antrenezi Argeşul, şi o să joci în aceeaşi zi la CFR Cluj. Te încrunţi puţin şi spui cu un aer încurcat că în sport nu poate fi vorba de răzbunare, sîntem profesionişti şi ne respectăm unii pe alţii, nu? Eventual, după meci, dacă a ieşit bine, poţi să fredonezi:”Ce bine îmi pare că ai luat ţeapă!”.

Ţine minte: un discurs plat te scuteşte de neplăceri şi  de interpretări. Dacă mîine ai meci în Liga Campionilor şi sala de presă e ticsită de ziarişti români şi străini, cel mai recomandabil e să dai drumul la placă: ne aşteaptă un meci dificil, nu ne va fi uşor, dar au şi ei slăbiciunile lor şi vom încerca să profităm de ele, nu? E un răspuns valabil pentru orice întrebare.

Iar dacă te-ai îmbogăţit, nu contează cum, iar acum eşti patron de echipă şi nu reuşeşti să te “apropii” de un arbitru, n-ai decît o variantă: cere cu orice prilej, şi cînd eşti întrebat cît e ceasul, să fie exclus din arbitraj. Pentru că mai devreme sau mai tîrziu se va afla. Cît e ceasul, vreau să zic.

Venirea în Bucureşti e un pas înainte, dar cu capcane

 Aşaa, tinere, bine ai venit în oraşul nostru în care banii se fac repede şi se toacă şi mai repede. Ştiu, e greu să te adaptezi, dar pentru asta sîntem noi aici. Sîntem noii tăi prieteni, ştim tot ce merită să afli. Ai vreun capriciu? Rezolvăm orice, de la Laura Andreşan, la iarba cea mai bună (nu te gîndi la gazonul de pe Ghencea, că ăla s-a uscat) Tot noi o să te învăţăm să nu te ia ameţeala cînd îţi vor intra pe card de 4 ori mai mulţi bani ca la Piteşti. Ţine minte un lucru: banii sînt făcuţi ca să fie cheltuiţi. Deci: în primul rînd o maşină, maxim 2 locuri, minim 300 de cai. Ia-o, chiar de-ar fi să te coste cît salariul tău pe un an. N-ai bani acum? Nici o problemă, te împrumutăm noi şi o să ni-i dai înapoi cînd o să ai. Cu o dobîndă rezonabilă, bineînţeles.
 
 În al doilea rînd, ai grijă în vestiar. Fii tare în gură din secunda 1, altfel te încalecă tartorii ăia. Du-te la Grzelak şi spune-i că n-are rost să ţină el numărul 10 că şi-aşa o să fie rezerva ta. Impune-te. Nu uita că eşti cel mai zgomotos transfer al verii şi noua speranţă a naţionalei. Pe aia cu noul Mutu las-o pentru ziarişti, într-adevăr, vă despart vreo 200 de goluri, probabil tot atîtea gagici, dar şi, Doamne fereşte! o amendă de 17 milioane.
 Mai departe: tabloidele. Nu strică să le suni o dată pe săptămînă. Le mai arăţi un tatuaj, un celular,  sau o “new entry”, nu-i  rău să se scrie despre tine, ştii, dă bine prin cluburi. Ai face bine să te împrieteneşti şi cu nişte ziarişti pe care îi ştim noi. Îi cinsteşti şi n-o să se mai ia nimeni de tine. În schimb, mare atenţie cu peluza. Aici merge greu, că ăştia sînt trecuţi prin multe şi te dibuiesc uşor.

Acum serios, dragă Cristi. Eşti într-adevar cel mai curtat fotbalist român şi puţini tricolori au avut un debut mai exploziv la naţională. Ştii la fel de bine  ca noi, ăştia care te sufocăm cu sfaturi, că mulţi au rămas de căruţă din cauza climatului toxic din Bucureşti. Alţii au clacat pentru că şi-au pierdut statutul de vedetă la noua echipă şi au fost copleşiţi de personalităţile din vestiar. Jucători adulaţi în provincie, complexaţi în Bucureşti. Tu ai avantajul că la 22 de ani nu mai eşti un copil şi poţi să înţelegi că eşti la răscrucea vieţii. Tatăl tău era de părere că dacă vii în Capitală te vei rata. Aşa sînt bătrînii, grijulii şi pesimişti. Pe părinţi nu-i alegi, dar alege-ţi cu grijă anturajul. Chinezii spun că un bărbat are noroc cînd viaţa îi scoate în cale un prieten adevărat şi e ghinionist cînd întîlneşte o femeie frumoasă.

La peluză plăteşti un bilet şi vezi două spectacole

Încă o jumătate de oră pînă la meci şi sînt abia la Gara de Nord, coloana de maşini mai mult stă decît merge. Mă întreb dacă n-ar fi bine să mă întorc la televizor, măcar să prind începutul. Două doamne în vîrstă, cu sacoşe pline în mîini, mă depăşesc mereu cînd şirul înaintează. Bună afacere, trebuia să-l iau pe 41. În fine, ajung prin minutul 5.

Azi am hotărît să stau la peluză, alături de băieţi cu feţe aspre, care cîntă fără oprire, cocoţaţi pe scaune.  Au şi fete cu ei, frumoase şi vesele, purtîndu-şi nepăsătoare formele obraznice. De la peluză se vede mai bine ideea din spatele fiecărui atac şi înţelegi mai bine rostul demarcărilor lui Bogdan Stancu şi puterea de anticipaţie a lui Onicaş. În plus, ai o perspectivă bună a burţilor de la loje, poate că la peluză ar fi un amplasament mai avantajos pentru cameramanii de la Ştiri, obligaţi să stea tot meciul cu spatele la teren, ca nu cumva să scape vreo eructaţie oficială.

Se vede pămîntul prin gazonul rărit şi lui Surdu îi sare mingea la un sprint, dar nimeni nu se supără. Nici măcar cînd fragilul Szekely abandonează după 25 de minute. Doi băieţi la bustul gol dirijează peluza care simte că scoţienii sînt pe nicăieri. Văd chipuri ironice la amabilităţile arbitrului. Grec cu Ujpest, turc acum, Balcanii sînt aproape, dar bănuielie n-au rost dacă ne amintim de eliminarea lui Kapetanos. Galeria  îl cere pe Surdu la penalty. Cu un an în urmă îi cerea să plece.

Cel de lîngă mine bate spre 40,  e grizonat şi tuns perie, are tricou şi fular cu Steaua şi începe să mîrîie cînd Bănel încetineşte vîrtejul de la golul doi, dar urlă de bucurie o secundă mai tîrziu şi, ajutat de un puşti, probabil fiul său, desfăşoară un banner din care mă priveşte crunt  un războinic ras în cap. Scoţienii sînt în continuare nişte cetăţeni oneşti şi naivi, nedeprinşi cu măgăriile fotbalului. Maxima lor aroganţă tactică e un presing în repriza a doua, pînă în careul lui Tătăruşanu. “Să nu îi luăm de sus” e un titlu din programul meciului. Se pare că i-am luat pe sus.

Grizonatul topăie fără oprire şi fără să-şi piardă echilibrul din cauza scaunului cu şuruburile slăbite. Probabil că dincolo de stadion e un tip respectabil. Am şi eu un prieten, ştiu ca e la meci, ştiu că e vopsit pe faţă, dar nu reuşesc să dau de el în aglomeraţie. Lucreaza în diplomaţie.

Mai sînt 3 minute şi în tribuna întîi se văd spinările aplecate ale celor care pleacă mai devreme ca să evite aglomeraţia. Peluza reacţionează prompt şi zeflemist: “Cetăţenii!”, strigă puştii exaltaţi pentru care îmbulzeala din tramvai e parte din ritualul de meci. Care nu se încheie fără  încă un  “Becali, pleacă din Ghencea!” E deja un reflex şi se va auzi, probabil, şi după ce Becali va fi părăsit Steaua.

Aveţi grijă ce spuneţi la telefon. Un banal ”Să ne vedem sănătoşi” poate fi interpretat ca o tentativă de mituire

X stă la masă cu familia cînd îl sună  Y. Dialogul ce urmează e autentic şi înregistrat:
-Alo! Salut, ce faci?
 -Bună! Sînt la masă…
 - A…! Poftă bună! Ce mai faci? Toate bune?
 - Da.
 - OK. Nimic. Te-am sunat să te salut.
 - Da.
 - Şi să fim sănătoşi
  - Da.
 - Păi ştii cum e?
 . Toată lumea. Toată lumea sîntem.
 - Asta e! Da.
 - Bine.
 - Să ne vedem sănătoşi. Să fie…
 - Bine.
- Mai bine ca… la anu’…
- Sănătate!
- Sănătate! Numai bine!

Sînt sigur că n-aţi înţeles nimic. Ei bine, sînteţi nişte naivi, e vorba de MITĂ! Nu vă lăsaţi înselaţi de aparenţe, fiecare replică are o semnificaţie ascunsă.  Să vă traduc:“Sînt la masă” înseamnă “Mi- e foame şi aş vrea să mănînc”, adică X are nevoie de bani.  Prin “Poftă bună”,  Y îi semnalează că a înţeles şi că i se pare justificată “foamea”, şI, în consecinţă e dispus să îl plătească. Urmează de trei ori “Da” adică X dă de înteles că e deschis oricărei propuneri şi e gata să colaboreze. Cheia întregii convorbiri stă în replica lui Y: Să ne vedem sănătoşi. Sa fie mai bine ca la anu’.” Aici trebuie să-i lăsăm pe criptologii din procuratură. Iată interpretarea lor, aşa cum apare în dosarul de urmărire penală:  “Rezultă că inculpatul Făcăleaţă Liviu Ilie i-a dat (lui Sorin Corpodean) în data de 24.12.2008 suma de 15.000 USD şi în prezent îi oferă o sumă mai mare.”  Şi voi, naivilor, credeaţi că e o simplă discuţie între doi amici.

Consecinţe.
În urma acestei convorbiri, coroborată cu alte probe indirecte, Corpodean a fost arestat 15 zile şi pe jumătate distrus ca om. De la bun început presa l-a considerat vinovat. Undeva a apărut fotografia casei sale impunătoare, ca argument pentru o bunăstare obţinută fraudulos. În realitate, casa era a vecinului său . La percheziţie, lui Făcăleaţă i s-au găsit acasă, pe lîngă ceva efedrină şi vreo 30 de mii de euro. Puteau să fie economii,  puteau să fie bani de la Penescu, destinaţi arbitrilor  şi palmaţi deocamdată de omul său de încredere. Bineînţeles că justiţia este singura care va decide dacă Sorin Corpodean e vinovat sau nu, dar pînă atunci  mă întreb, cu riscul de a părea patetic şi mituit: pentru aşa ceva aţi băgat un om în puşcărie?