Un adevăr cît o minciună de mare

În fotbalul “românesc”, adevăraţii minoritari sînt românii.

La meciul Petrolul - FC Braşov - etapa a 24-a -,  din cei 28 de jucători intraţi în teren, 19 au fost străini, iar pe banca de rezerve - încă 3 din 8. Fără să forţez prea mult adevărul, pot să afirm că şi cei 9 autohtoni care au apucat să dea cu piciorul în beşică tot un fel de străini erau. Străini de fotbalul mare.

Asta e situaţia la mijlocul clasamentului, acolo unde bătaia neisprăviţilor care trag la supravieţuire seamănă, în mai toate privinţele, cu brambureala neisprăviţilor care se bat pentru titlu. Fiindcă şi sus, la fel ca jos, tot de o droaie de străini, care nu-şi găsesc locul în fotbalul mare, dar vin să se umple de banii unor patroni snobi din fotbalul mic, e vorba.

Cuvîntul “snob” a fost acreditat în secolul al 14-lea, la Sorbona, şi e prescurtarea formulei “sine nobilitas”, adică student provenit din familii fără rang nobil. Cu vremea, a început să însemne mai mult: nu-i de viţă nobilă, dar fiindcă a ajuns la Paris, se dă c-ar fi. Exact ca finanţatorii cei trufaşi şi murdari la verb ai fotbalului de la noi, care numai românesc nu-i. Se cheamă românesc, cu aceeaşi îndreptăţire cu care nişte  Ben Djamia, Boudjemaa ori Bicana sînt “petrolişti din Ploieşti”, alde Sougou, Camora ori Cadu, “ceferişti din Cluj”, iar N’ Doye, Anderson şi Temwanjera, “moldovenii lui Porumboiu”.

Cînd dă de bani, insului cu aspiraţii snobiliare îi pute tot ce-i de acasă. Îi pute totul în jur şi nu-şi dă seama că de la el e damful. Snobul din fotbal îşi trage un lot de venetici centrifugaţi la periferiile Estului de Franţa, de Germania şi de locurile de baştină, dar se simte proprietar de zece Messi. Snobul n-ar creşte în curtea lui nişte juniori cu viitor, fiindcă-l costă puţin. Pentru snobul de protocol zero al campionatului, mia de euro e pentru aruncat din maşină la calici, nu pentru antrenamentul unui puşti cu icoana lui Hagi în casă.

Întrecerea între snobii Ligii 1 e la cît de scump îşi plătesc nepriceperile. La fotbal, la oameni, la investiţii. Fotbalul pentru ei e un pocher de stadion. Să vadă ţara că-şi pot permite să piardă bani cu căruţa. Cît despre străinii din echipele lor de n’doyeni şi de tatuiezi, aceştia sînt toţi dintr-o mamă. Problema lor nu e la dribling şi la picioare, ci la coloana vertebrală. Unde mai găsesc ei nişte patroni atît de proşti încît să-i scalde în sute de mii de euro pentru un fotbal de judeţ? În vestul Europei, în nici un caz. Dar în fotbalul românesc, cîţi pofteşti.

Că de aceea se şi cheamă românesc, după tufişul genealogic al sacului cu bani, nu după neamul adevăraţilor minoritari din teren: românii.

26 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 26 adevar on 12.04.12 at 8:37 pm

d-le Ioanitoaia, cu tot respecyul ptr. dvs., iata un adevar dureros pe care inca nu il recunoaste nimeni: la noi VALIZELE sunt un obicei. Daca nu ar fi asa, toti ar fi protestat fata de valiza lui Gigi. Dar toti (patroni, antrenori, jucatori etc.) au tacut, si mai tac inca. Toti par de acord cu ideea lui Gigi ca este OK sa se faca fotbal platindu-se valize de bani in culise, si nimeni nu a protestat in vreo forma, ca sa spuna ca asa ceva e inadmisibil in fotbalul romanesc. Deci, in concluzie, asta e mentalitatea si obiceiul fotbalului romanesc, sa se dea valize cu bani, in loc sa se lupte in teren. De ce nu a avut nimeni curajul sa ia atitudine si sa declare macar ca nu e corect sa se dea valize in culise?! Cel mai probabil fiindca toti stiu ca se practica asta si nu a indraznit sa supere barosanii care umplu valizele alea. Aici e fotbalul romanesc, la ora actuala, la VALIZE!!!

# 25 aux on 12.04.12 at 8:24 pm

intreb si eu: ce aduce bun LPF in fotbalul romanesc in afara de afaceri cu vanzarea la televiziuni a transmisiilor TV? adica, la ce ne foloseste Mitica de are o Liga? In afara de bani grei pentru el insusi, cluburile si fotbalul cum progreseaza prin existenta LPF? (ca fara Liga, fiecare club ar putea sa vanda si singur meciul de pe teren propriu la ce televiziune vrea ea, nu cum ii dicteaza LPF)

# 24 acela on 11.04.12 at 7:04 pm

din cate observ, patronii romani doresc sa faca fotbal romanesc cu jucatori, antrenori si arbitri straini. Nu cumva fiindca ei sunt incapabili sa managerieze corect propriile cluburi si propria lor federatie, si dau vina pe oricine, numai pe ei insisi nu?! In ideea lor, oare ar trebui sa credem ca fotbalul romanesc ar fi mai performant cu PATRONI straini?!

# 23 stan on 10.04.12 at 7:34 pm

Domnul Tudor Octavian nu intelege urmatoarele :
- In socialism un fotbalist castiga cat 10-20 muncitori, profesori, ingineri, tarani ,doctori ,la un loc, ca platea “intregul popor” secu la Dinamo, militia la Dinamo si Victoria, ceferistii la Rapid, militarii la Steaua,diversele combinate, universitati si uzine la celelalte echipe.
- acum platesc echipele niste capitalisti ce fac ce vor cu banii lor, iar poporul plateste doar cand vrea sa intre pe stadion.
- In socialism sportul era una din putinele sanse ale tinerilor sa scoata un ban si sa mai iasa din tara, iar acum tinerii romani au o gramada de alte posibilitati mai putin obositoare ca sportul.
- capitalistii astia “snobi” ,ce tin echipele, aduc straini ,pe banii lor,ca nu gasesc valori in tara iar ei cauta performanta si profitul.
- concurenta,esenta capitalismului, este benefica si pe terenurile de fotbal, strainii nefiind mentinuti decat daca-i depasesc valoric pe bastinasii mai ieftini.
Mai simplu spus ,dl. ziarist nu intelege capitalismul nici macar in sport, sau, vorba lui Ilici Iliescu, vede intinarea valorilor socialismului in joaca cu basica rotunda.

# 22 acela on 10.04.12 at 5:49 pm

noi vorbim aici dar in necunostinta de valizele vehiculate… Gigi deja a dezvaluit fenomenul, cu o valiza de 1,7 milioane euro la U.Cluj, zisa PREMIERE, dar el umbla de regula cu valizele de bani (acum zice ca duce 100.000 euro la Muntele Athos). Pai la asemenea tron de aur, cine stie cate valize nu imparte el in tot campionatul doar ca sa urce Steaua in clasament?! Si mai zicem ca vedem fotbal…

# 21 blueredsky on 10.04.12 at 4:34 pm

@joedoe: mai intai tre sa se renunte la spaga si la binecunoscutele practici romanesti. Dupa aceea te poti gandi si la restul: dribling, pase etc

# 20 blueredsky on 10.04.12 at 4:28 pm

Absolut genial articolul!!!!

# 19 florin cutitoi on 09.04.12 at 10:24 pm

La misto(k),se intrevede,palid,prmavaraticul adevar inconjurat de coaptele,tomnatecele minciuni deaici si deaiurea.Pacat ca vine iarna ucigasa din gonflatele noastre suflete si minti.Ce minte dom’le…

# 18 dyers_eve on 08.04.12 at 10:07 pm

Adevarul gol-golut ar fi cam altul: jucatorii romani “apartin” anumitor impresari, la comenzile carora raspund. Asa se ajunge la meciuri trantite sau la cluburi santajate de impresari (cazul Dinamo). Exact d-aia Chefereu’ o-nteles ca-i trebuie jucatori straini ca sa ia titlul. Nu e snobism, e prudenta.

# 17 Sandhu on 08.04.12 at 6:53 pm

maestre, treaba e mai complicata decat pare. Gigi sau Shakira sau pascani spala bani cu fotbalu. A creste copii sau a transfera intern nu e convenabil, ca nu se spala bine. copos vrea sa iasa din mafie de cativa ani, ca s-a facut baiat cuminte, dar n-are cui vinde, ca s-au prins toti ce inseamna fotbalul romanesc.

# 16 Adi on 08.04.12 at 6:53 pm

despre cat de corect e fotbalul in Romania, poate un argument ar fi cum e tratat el de catre firmele de pariuri. Ati observat ca firmele romanesti de pariuri nu includ decat liga 1 din Romania in oferta lor?! In timp ce firmele de pariuri internationale includ liga 2 si chiar 3 din multe tari (unele cu fotbal mai slab ca Romania, in mare), dar nu si din Romania. Asta e o dovada a increderii in corectitudinea fotbalului jucat in tara respectiva.

# 15 m on 08.04.12 at 6:38 pm

@Vatmanu Arbore
Excelent domnule! Esenta a ceea ce suntem! De fapt, un comentariu mai bun decat editorialul lui TO in sine. Bravo!

# 14 octavian on 08.04.12 at 4:55 pm

Florii…cat mai placute!

# 13 Adi on 08.04.12 at 4:50 pm

Despre meciul Vointa Sibiu - FC Vaslui 3-0 s-a scris putin inainte si se scrie si mai putin dupa aceea… Desi acest meci a dat liber sa urce pentru Dinamo, Rapid si Steaua, despre care se scrie mult si inainte de meci, si dupa. Ma intreb, cine o fi trimis valiza (pardon, PREMIEREA) la Sibiu sau la arbitri ca sa ii motiveze sa fie corecti?! Ca, dupa cum zice Gigi, si dupa cum tac cam toti ceilalti, se pare ca e firesc sa credem ca se dau valize/PREMIERI in continuare.

# 12 joedoe on 08.04.12 at 4:26 pm

problema se pune altcumva…daca am avea jucatori care sa nu primeasca prime din partea tertilor,daca am avea antrenori la grupele mici care sa i invete ce inseamna o pasa ,un dribling,un control al mingi.–PROFESIONALISM—–…chesti elementare si ai avea de unde alege………..pa atunci …….praf si pulbere …..degeaba consumi daca nu si produci….ce fotbal sa consumi daca nu produci jucatori tineri de calitate….

# 11 costanb on 08.04.12 at 2:26 pm

Aveti mare dreptate domnule Tudor,primele 6 clasate,cu exceptia lui Dinamo,majoritatea jucatorilor(nu spun fotbalisti) sunt straini,iar majoritatea sunt straini si de fotbal.

# 10 NicU on 08.04.12 at 12:21 pm

“…n’doyeni şi de tatuiezi,…”
Poate ati uitat de unde a venit Tatu la Steaua.Va reamintesc eu,din Portugalia (prima liga), care e in vestul Europei. 27 de apariții și 9 goluri.Eu cred ca e ceva sa marchezi la fiecare 3 meciuri jucate intr-un campionat ca al Portugaliei.Ca la noi nu mai are aceeasi eficienta e alta treaba.Credeti ca Beira Mar a schimbat 9 antrenori intr-un an jumate?Credeti ca asta nu conteaza in prestatia unor jucatori?Se spune ca treaba atacantilor e sa marcheze.De acord,dar el nu este un atacant de careu,e mai mult un mijlocas ofensiv.Sunt in Europa multi jucatori ofensivi care nu marcheaza dar sunt foarte importanti in echipa.Cred ca Tatu este unul dintre ei.Nu de mult am vazut o statistica a domnului Andrei Vochin (la Digi Sport) cu privire la Tatu.Iar dupa statistica aceea (pase reusite,driblinguri,km parcursi,etc), portughezul nu pare c-ar merita atata ostilitate din partea jurnalistilor si a asa zisilor “oameni de fotbal”.
Sa nu se inteleaga ca jucatorii straini din Romania imi par fotbalisti extraordinari.Dar multi dintre ei sunt peste romani si fac legea cand vin la noi.(spun doar 3 exemple:Wesley,Kapetanos,Traore)

P.S. : Cei care-l critica pe Tatu, n-au cultura fotbalistica.
Ii dau dreptate celui care a spus asta!

# 9 hagi on 08.04.12 at 11:43 am

snobul din fotbal mai are si alte preocupari. intai isi trage un ferrari/maybach, sa-l vada tot satul. apoi isi da familia afara din casa si isi aduce in loc o stripteuza. sa crape romanii de ciuda.

# 8 Room on 08.04.12 at 8:23 am

Uneori ne grabim cu etichetele.

# 7 Dr.Acu on 08.04.12 at 7:33 am

In principiu articolul este corect. Subiectul trebuie discutat. Daca in ce priveste aspectul “snobilor” autorul are dreptate, in ce priveste valoarea strainilor veniti nu toti sunt “tatui”. Sunt chiar buni.
Domnul Octavian are nostalgia cand scria superlative despre japca facuta canva de Steaua si Dinamo cand faceau ECHIPE COMPETITIVE cu jucatori crescuti de altii. I-as sugera Dl-lui T.O. sa ne spuna cati jucatori erau crescuti de Steaua cand a luat “sunca din fasolea” Barcelonei! Sau cati erau Dinamovisti autentici in anii 80. Singura care avea performante cu jucatori crescuti in curtea sa in majoritate a fost Craiova.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.