Fără sunet, doar cu imagine

Care “primăvară europeană” la minus 10 grade şi-n mijlocul lui februarie, măi domnilor?

Am privit meciul Steaua - Twente la televizor, fără atmosferă ajutătoare. De ce să fiu îndemnat să văd ce nu este şi nici nu-i de văzut. Fără presiunile comentariului, pot să-mi dau seama şi singur care-i adevărul din teren. Twente, o formaţie solidă şi cu un joc de pase foarte legat, iar Steaua, o înaintare de timoraţi, care lovesc balonul aiurea şi cred că tribunele pot să completeze ce le lipseşte lor: tehnica şi mintea. Ce dracu’ să speri de la nişte jucători care au retrogradat Craiova? Şi nu oricum, ci în mod genial!

Din lipsă de subiecte, Steaua a devenit un subiect în sine, mai interesant prin ce ar putea fi, ce ar trebui să fie şi ce am vrea noi să fie. Comentariile, cu doza lor de patriotism, te fac să vezi alt meci, nu pe acela din arenă. Entuziasmul şi dorinţa, îndelung amînată, a unei prezenţe onorante în fotbalul continental duc la strigări de genul “Dacă era gol la şutul lui Tatu, am fi văzut un gol genial!” Trebuie să fii ori inflamat rău, ori pierdut definitiv pentru adevăr, ca să ţipi ca un apucat la tot felul de “rateuri geniale” şi ” curse fantastice” terminate cu mingea-n tribune.

Fără sunet, am văzut că, deprinşi să fie înjuraţi şi huiduiţi de nişte tribune mai mult goale, tribunele pline şi disciplinate îi sperie pe stelişti. Cum o să-i blocheze nişte tribune pline pe olandezi, cînd ei aşa joacă mereu, într-un mediu excitat? Cînd joci mereu pe terenuri infecte, pline de gropi şi de noroaie, un gazon englezesc mai degrabă te taie decît te iuţeşte. Cînd te îndopi numai cu raci de baltă, o masă cu homari te lasă nemîncat.

Din cauza comentariilor exaltate la nimicuri, chiar şi românul cu judecata limpede se preface că nu vede ce-au văzut toţi cei care au scăpat de Tatu vînzîndu-l închipuiţilor din România: că e un amărît de brazilian care joacă mărunt şi împiedicat. Cu sonorul la maximum şi cu pălăvrăgeala paralelă cu realitatea a echipei de comentatori, Steaua ataca avîntat. Fără sunet, pînă şi un miop vedea că avîntul era, de fapt, brambureală. Steaua joacă mingile pe sus, unde lupta corp la corp pare dăruire, fiindcă nu ştie să o joace la firul ierbii. E destul să loveşti mingea corect, să fugi bine şi să ai dribling. E ceea ce au avut în plus olandezii şi n-au alde Prepeliţă, Dănănae, fraţii Costea şi surogatul de oltean Tatu, cel născut cu centrul de greutate alături.

Cu sonorul la maximum, vedem ce ne spune Gigi Becali că vede el. În linişte, vedem că “primăvara europeană” e o minciună de protocol, din moment ce afară sînt minus zece grade şi nu sîntem în martie, ci la jumătatea lui februarie. Pentru Steaua lui Stan, primăvara o să fie aia cu inundaţii şi etape amînate ori cu tribunele ostile.

53 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 53 alexandru26 on 24.02.12 at 4:50 pm

Domnule frustrat reformat ,ce nu ati reusit la Academia Militara,sunteti intr-o stare orgasmica acum.Asteptati momentele de cadere a echipei ros-albastre asociate in mintea d-voastra cu armata unde nu ati reusit sa faceti cariera pe care o doreati!

# 52 clujan on 24.02.12 at 11:00 am

MULTUMIM PT ACEST ARTICOL OBIECTIV !!!!!!! NE-AM SATURAT DE PUPINCURISTI !!!! Si ne-am saturat de comentatorii stelisti care urla ca disperatii la faze care nu promit nimic, si incearca sa pacaleasca telespectatorul care la finalul meciului ramane cu impresia ca echipa lui pur si simplu a avut ghinion. NU DOMNILOR…IN ROMANIA FOTBALUL A DECAZUT. Steaua s-a agitat degeaba ! Joc haotic fara finalizare. Fotbalul se joaca pe goluri….nu de cate ori ne apropiem de 16m, sau de cate ori sutam aiurea spre poarta

# 51 marin on 23.02.12 at 1:59 pm

mestere octavian, dar nu ar fi mai bine ca dupa sonor sa tai si imaginea televizorului? asa macar am scapa si noi de genul asta de comentarii scrasnite, pline de fiere si aroganta.
adica ar trebui sa intelegem ca matale, fiinta superioara, esti oripilat de nimicnicia stelista si te crezi cocotat undeva in Olimp? ma rog, acum daca si tudor octavian a ajuns un zeu, inseamna ca s-a intors lumea cu fundul in sus.
uite asa schiopi si neputinciosi, cu un becali infatuat si un antrenor nepriceput, cu suporteri sonati si ireali, Steaua este singura echipa care lumineaza un fotbal stramb si uitat dintr-un colt de europa. din punctul meu de vedere problema nu este neaparat la Steaua, ci la fraierii “atoatestiutori” care umplu net-ul cu ganduri peltice si filozofie rasuflata.
si sa nu uiti tudore: Steaua este numai UNA!

# 50 Mita cu Valiza on 22.02.12 at 8:03 pm

La meci fara sonor, da! Dupa meci si fara imagine, ca oricum pica nu scapam de fata aia de prost care debiteza tampenii cu nerusinare, de fanfaronul acela in chelire rapida, care se da crestinul nr.1 al tarii.

# 49 m on 22.02.12 at 10:39 am

Asadar, ati vazut meciul cu sonor sau fara?-))

# 48 adi on 22.02.12 at 10:30 am

primavara sau nu, frig sau nu, fotbal sau turca, macar aveti la ce va uita. Si despre ce vorbi.Chiar da ca exista si alternativa meciurilor de pregatire - Dinamo, Cluj etc cu echipe de prestigiu international.

# 47 cosmin on 21.02.12 at 7:29 pm

excelent punctat. felicitari!

# 46 craciunviorel on 20.02.12 at 10:16 am

toata stima pentru articol.era de asteptat sa fie cineva din vechea garda caruia sa nu-i fie teama sa spuna adevarul.a-ti uitat sa precizati ca ceea ce n-au reusit in capitala cu zeci de mii de suporteri care au stat ore intregi in ger vor “reusi”sigur in deplasare unde se duc ca mari favoriti.olandezii pe unde vor fi oare?

# 45 Radu on 20.02.12 at 9:45 am

Bun comentariul, pacat ca frustratii nu accepta faptul ca aveti dreptate.
Eu la pauza m-am culcat pentru ca m-au enervat atat comentatorii, care vedeau alt meci decat cel care era la TV, cat si valoarea scazuta a meciului. Dupa ce am vazul UCL marti si miercuri, jocul de joi a fost penibil.
In afara ratingului pentru ziare si TV Steaua nu face nimic de ani buni.
Oricum pana la Paste vor fi pe primul loc!

# 44 gyl on 19.02.12 at 11:06 am

Dar cine spera ceva de la echipa asta de 2 lei(vorba Ciobanului)! O ECHIPA DE 2 LEI,care NU va termina in primele 5!

# 43 Cele mai bune articole ale zilei: cum s-au irosit doi puşti minune, ultraşii trimişi de MAFIE să se bată, brazilianul care-l diviniza pe Hagi | DinSport Network on 19.02.12 at 7:50 am

[…] 8. Tudor Octavian s-a uitat la meciul Steaua – Twente fără sonor. “De ce să fiu îndemnat să văd ce nu este şi nici nu-i de văzut”, spune maestrul, pentru care eşecul Stelei n-a fost chiar o surpriză. “Ce dracu’ să speri de la nişte jucători care au retrogradat Craiova?” […]

# 42 Cele mai bune articole ale zilei: cum s-au irosit doi puşti minune, ultraşii trimişi de MAFIE să se bată, brazilianul care-l diviniza pe Hagi | Curatenie | MariClean | Curatenie in Bloc | Curatenie Profesionala | on 19.02.12 at 12:35 am

[…] 8. Tudor Octavian s-a uitat la meciul Steaua – Twente fără sonor. “De ce să fiu îndemnat să văd ce nu este şi nici nu-i de văzut”, spune maestrul, pentru care eşecul Stelei n-a fost chiar o surpriză. “Ce dracu’ să speri de la nişte jucători care au retrogradat Craiova?” […]

# 41 bubuloi on 18.02.12 at 11:26 pm

LOL…super tare…chiar eram curios cand o sa spuna cineva ceva de asa numitii “comentatori” de la protv….

Eu nu stiu la ce meciuri se uita ei:))

# 40 durden on 18.02.12 at 10:34 pm

:)) superb articolul,felicitari!!!

# 39 gilu on 18.02.12 at 9:47 pm

Frumos articol…

# 38 Puppinkuresku on 18.02.12 at 9:12 pm

Superb, superb, superb !!!

# 37 howard beale on 18.02.12 at 8:44 pm

daca v-ati uitat la meci fara sunet atunci de unde stiti ce ziceau comentatorii? in rest articolul e perfect, subscriu in totalitate.. ar trebui angajati la pro tv comentatorii de pe eurosport 2 (bundesliga)

# 36 motanul incaltat on 18.02.12 at 8:05 pm

Ca suporter al U Craiova mie mi se pare un articol genial,care explica de fapt tot ce s-a intimplat.Ma bucur sa vad ca si cineva specializat observa cit sunt de penibili comentatorii ProTV-Costi Mocanu-si ca iti venea sa vezi meciul pe un canal unde nu se vorbea lb.romana.Despre jucatorii veniti de la Craiova-ai mare dreptate niste panarame care au retrogradat Craiova(locul 15-inainte de dzafiliere) vazuti mari doar de un incult ca Mititelu si mai apoi de Gigi Becali.Alaturi de Tanase ,ei s-au integrat perfect la Steaua,iar dupa plecarea lui Brandan ,Geraldo si Iliev ,Steaua se va bate cu siguranta la retrogradare.

# 35 utaaradan on 18.02.12 at 7:47 pm

pe linga faptul penibil, de cit de slaba e varza steaua, te mai zgiriie pe timpane si cei doi incompetenti de comentatori, care de cele mai multe ori, nu fac diferenta intre o pasa gresita si o intertceptie, sau alte lucruri elementare ale jocului de fotbal. oare or fi copii lui ilie dobre, cel care ,,transmite in direct DIN bazinul Floreasca”, fraza pe care a debitat-o cu ani in urma.

# 34 Shoric on 18.02.12 at 6:29 pm

nimeni nu a detectat nuanta articolului (sic) :)))”fara sunet , doar cu imagine” .. comentatorii de la PRO TV sunt de toata jena , exact asa am vizionat si eu meciul

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.