Noi, manchesteriștii

Acest 3-3 fabulos de chinuitor
Nu pot da semichiotul cuvenit la acest 3-3 (de la 0-3) al lui Manchester United cu Chelsea, fără să mă refer la numeroşii internauţi care stau cu ochii în patru la tot ce scriu despre Sir Alex şi ai lui. Cel mai dur s-a dovedit sdeath, foarte supărat pe mine fiindcă mă exprim la persoana întîi plural, cu “noi” adică, atunci cînd discut despre jocul giggşilor: “Nu mă aşteptam ca şi dvs să fiţi în tagma acelora care zic «Am învins… ai noştri au făcut şi au dres…», credeam că numai cei fără personalitate gîndesc aşa… E prima lacună din articolele dvs şi sper sincer să fie şi ultima”.

Prima sau ultima, noi să fim sănătoşi că belelele curg, nu văd motiv de gîlceavă. A scrie cu “noi” cînd vorbeşti despre o echipă la care ţii este natural, ca o formulă care cuprinde şi tandreţea, şi ironia. Nici vorbă să-ţi pierzi personalitatea sau obiectivitatea, aş spune fără jenă că e chiar ironic faţă de realităţile zilei să scrii din Bucureşti simţind pînă în vîrful pixului că faci parte dintr-un “noi”, noi manchesteriştii bătrîni. De altfel, numeroşi internauţi tot aşa se exprimă, la persoana întîi plural. Cel care semnează Cla bate cu majuscule: “Ne trebuie un Iniesta, Hazard şi Modrici”. Pault scrie: “Avem disperată nevoie de un mijlocaş central”. Mai e ceva - manchesteriştii aceştia nu sînt fani orbi, ci lucizi. Turden poate să încheie cu “Go reds!” şi să le cînte ca lui Liverpool: “Nu sînteţi niciodată singuri”, dar asta după ce scrie că “United nu are nici o şansă la titlu anul acesta, să zică mersi dacă termină pe locul doi”.
Cu “Glory, glory Man United” încheie şi cel care semnează manutd, după ce acceptă că “Nu este nimic grav dacă anul ăsta nu vor cîştiga nici un trofeu”, totul este ca tinerii să confirme că merită să joace la United. Nu aş fi fair, dacă nu aş recunoaşte că cel mai tare mesaj a venit de la gima: “Îmi permit un sfat, schimbaţi echipa, nu mai suferiţi pentru Man Utd”.

E ceea ce nu vreau să fac, chit că anul acesta o ştim din timp că nu sîntem (iar pluralul ăsta!) nici în Cupa Campionilor, nici în Cupa Angliei. De aceea emit un semichiot după acest 3-3 căruia nu-i pot da uşor adjectivul “fabulos” decît dacă adaug “fabulos de chinuitor”. Cum s-a ajuns la 0-3 nu contează? Rooney nu cumva face prea multe? Sigur că e patetic să-l vezi cînd îl ţine în propriul careu pe David Luiz, dar ieşit pe contraatac nu i se vede sufocarea? Ca să nu mă întind la vorbă, ce 4-2 a avut în picior Torres… Bine că Giggs a găsit capul lui Chicharito pentru 3-3, dar mă credeţi că m-a sunat din străinătate, la un minut după meci, un prieten, manchesterist şi el, care a început să mă bată la cap că ce mai caută Scholes şi Giggs la vîrsta lor… “Ştii ce?”, l-am contrat dur: “De Giggs să nu te atingi!”

28 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 28 sdeath19 on 15.02.12 at 8:53 pm

@radu rozor
Daca te incalzeste cu ceva, ma numesc Cosmin Pertu , 22 ani., student..folosesc user-ul “sdeath” (pe toate forumurile/site-urile) pt. ca sunt extrem de multe jigodii care comenteaza si n-am chef sa ma streseze pe retelele de socializare daca le-as da numele..of course ca nu e cazul acum (macar pe blogul dlui. Cosasu).
Nu ma leg de “de o persoana care isi exprima sentimentele pentru cea mai iubita echipa de fotbal din lume”, ci de tendinta internautilor (de fapt a microbistilor si , uneori cam a tuturor) de a se asocia cu ceva mare/important/cunoscut, doar pt. ca ei cred ca asa sunt speciali.

# 27 bogdan constantin on 15.02.12 at 2:15 pm

MARE ECHIPA,MARI JUCATORI,MARI ANTRENORI,BRAVO!

# 26 radu rozor on 13.02.12 at 7:11 pm

Nu cred ca a te expirema la persoana intaia plurar e o asa tragedie caci multi fani de fotbal o fac iar legat de personalitate mi se pare ciudat ca un individ care isi ascunde identitatea in spatele unu pseudonim sa se lege de o persoana care isi exprima sentimentele pentru cea mai iubita echipa de fotbal din lume chiar si daca asta duce la prejudecati din partea unora.Iar legat de mijlocul lui united,eu unul cred ca un pogba si un cleverly au sa faca mare diferenta in ani ce vor veni cat despre europa league cred ca e singura competitie de anvergura pe care viitoarele vedete de pe old traford pot juca sub un grad de presiune care sa le dezvolte caracterele iar despre giggs maesrtre ai mare dreptate:nu va legati de el!

# 25 vannis on 13.02.12 at 5:58 pm

Go Man U !!

# 24 Citizen on 12.02.12 at 11:21 am

“noi, manchesteristii” e ca si cum suporterii lui Dinamo ar spune “noi, bucurestenii”. Get your facts right.

6-1

# 23 sdeath19 on 12.02.12 at 9:47 am

“Cel mai dur s-a dovedit sdeath, foarte supărat pe mine fiindcă mă exprim la persoana întîi plural, cu “noi” “…Nu am fost suparat, am fost doar surprins ca dvs sa va exprimati asa. Ma asteptam la asta daca era vorba despre useri de tipul juma-de-neuron-in-juma-de-cap-sec…care n-au pretentii de niciun fel. Nu-i bai, dvs puteti sa tineti cu MU, asa cum si eu tin cu Liverpool si altii cu altele. Eu nu inteleg aceata incercare a internautilor care discuta sport de a se considera ca facand parte dintr-un “noi” la baza caruia se afla un club de fotbal/alte sporturi. E la fel cu imbecilitatea de cliseu “sunt mandru ca sunt roman”..Ai nu ma innebuni, de ce as fi mandru? Am avut vreo contributie la asta? Puteam sa ma nasc in Bangladesh sau Burundi, asa s-a nimerit. Asa si cu “tinutul” cu o echipa si cu “noi”. E de-a dreptul comic (daca n-ar fi penibil, zic eu) sa vezi microbisti purtand o discutie cam asa: “Felicitari bah pt. meciu’ cu chelsea; Mersi , am jucat genial”, sau asa : “bah ce v-ati luat-o de la aia ieri; Stiu,asta e suntem praf, ne mai trebuie un Iniesta (de ex.)”. Eu pur si simplu nu inteleg nevoia asta sa te identifici cu unii sau altii “Pai e echipa mea, suntem cei mai buni!”…cum esti tu cel mai bun? Doar pt. ca esti suporterul lor? Joci la ei, esti antrenor.?Sau esti un conducator de club? La naiba, nu! Suporterii sunt niste simpli cetateni care aleg sa sustina, mai fanatic sau mai lesinat, o echipa sau alta.
Eu asta combateam, nevoia de a te asemui cu o entitate superioara, ca sa ai impresia ca, daca tii cu ei, esti si tu ca ei si esti important. Eu zic ca nu esti (nu dvs., domnule Cosasu, in general, lumea).

# 22 Nae on 12.02.12 at 12:08 am

‘Se zice Mancunian(s)’…
Eu credeam ca asa se spune celor care sunt din Manchester nu fanilor.

# 21 Gabriel on 11.02.12 at 8:22 pm

Frumos articol, e frumos cand vezi ca sunt f multi fani MU in tara asta a noastra RO. Sunt de parere ca mijlocul “nostru” sufera, dar astept explozia lui Cleverley, sunt sigur ca va fi noul Scholes. Sanatate maestre, asteptam art. noi.

# 20 X-man on 11.02.12 at 12:22 pm

Calu, nu intelegi pt ca probabil pt tine a fi suporter inseamna doar a te duce pe stadion si a face galagie, cat de inchisi la minte pot fi unii…

# 19 Andrei Cristian on 11.02.12 at 11:56 am

“Noi, manchesteristii” e un fel de “nous, les furculition”. Se zice Mancunian(s), bre, nene redactor. N-o fi pe placul alora care tin cu Manchester United din mosi stramosi dar habar n-au ce inseamna Mancunian, insa nici sa dam in boala de a romaniza si de a atasa sufixe doar ca un cuvant sa para mioritic.

# 18 Emil on 11.02.12 at 11:26 am

Un derby spectaculos ca intotdeauna dar sincer mi sa parut un egal fortat de arbitru. Howard Webb nu a fost in apele lui oricum.

# 17 manutd on 11.02.12 at 10:38 am

Astazi intra Cleverley si e suficient pentru Loserpool!

# 16 caine rosu 18 on 11.02.12 at 8:58 am

Intr-un mic conclav pe teme de fotbal din Albion, am propus, in toamna, urmatoarea ordine a primelor 4 la sfarsitul campionatului: 1. MU 2. City, 3. Spurs 4. Liverpool, aruncandu-i in aer mai ales pe fanii Chelsea! Ce pacat ca, pana acum, cormoranii m-au cam tradat!

# 15 Cele mai bune articole ale zilei » Ilie Stan îl înfruntă pe Gigi, Povestea românului care a uimit America, Accident groaznic la fotbal în sală | DinSport Network on 11.02.12 at 7:31 am

[…] 5. Radu Cosaşu a scris în Gazeta de astăzi un articol savuros despre dragostea sa mărturisită pentru echipa lui Sir Alex Ferguson: Noi, manchesteriştii […]

# 14 sorin on 11.02.12 at 5:40 am

Si eu sunt cu Manchester United!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Giggs is the best!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

# 13 Cele mai bune articole ale zilei » Ilie Stan îl înfruntă pe Gigi, Povestea românului care a uimit America, Accident groaznic la fotbal în sală | Curatenie | MariClean | Curatenie in Bloc | Curatenie Profesionala | on 11.02.12 at 4:36 am

[…] astăzi un articol savuros despre dragostea sa mărturisită pentru echipa lui Sir Alex Ferguson: Noi, manchesteriştii6. Din păcate, în sport există şi accidentări. Dar nici una nu a fost pînă acum de genul […]

# 12 flobits on 11.02.12 at 3:59 am

..back in Rome in 77

And the Redmen are still playing the same way.

All roooooouuuuunds the Fields
of Anfield Roads
When once we watched the king Kenny play …

O zi superba, maestre

# 11 gicu on 11.02.12 at 12:31 am

Sanatate, maestre!

# 10 djmihai on 10.02.12 at 10:57 pm

..ptr Calu :urmareste si tu Eric Cantona Greatest Hits collection si dupa aia mai vbim ! le revad fara a ma plictisi vreodata fazele+golurile lui KING ERIC..pare SF ce spun acum..dar Florin Costea de Craiova putea fii urmasul lui Eric daca raminea in Banie..uita te la cele 50 de goluri marcate de Florin ptr Universitatea si compara cu Cantona..n-o sa vz mari diferente ! stil,alura,determinare ! Come on United! hai Craiova !

# 9 djmihai on 10.02.12 at 10:51 pm

Pare ca i stiu de-o de o viata pe Giggs si Scholes 38 , respectiv 37 de ani,,parca asa..eu 35 ! din 1990 urmarind ceea ce produce pe banda Ferguson, rezultate, echipe reinventate…Finala cu Barca in 1991—2-1…finala cu Barca in 2011 1-3 si 0-2 cu 2 ani inainte…nasol! Viata merge inainte ..alte sezoane, alte cupe…la ei e bine, la noi asteptam sa refacem infrastructura ptr a continua fotbalul pe meleaguri romanesti..Cu cit valoreaza Giggs si Scholes am face vreo 2 stadione “first-class” ! Prefer unul la Craiova. cu conditia sa se reafilieze si echipa ! curind…toate cele bune !

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.