Victorii care îngrijorează, înfrîngeri care dau speranţe

Să ne iubim mai puţin sărăcia şi nevoile, şi neamurile proaste!

Amicalele din lunile de pregătire şi transferuri au o doză mare de farsă de bîlci. Piesa e una şi aceeaşi de cînd s-au inventat cantonamentele. Cînd echipele lor iau bătaie, comedienii de sezon declară că rezultatele penibile le dau temei şi speranţe pentru adevăratele bătălii din campionat şi că din cafteli prestigioase se învaţă mai bine decît din victorii chinuite, iar cînd se întîmplă să mai şi cîştige un meci, în faţa a douăzeci de chelneri şi liftieri din hotelul unde-s cazaţi, îşi proclamă convingerea că echipa şi-a găsit formula, că e pe drumul cel bun şi că mai sînt de făcut doar cîteva retuşuri, la chiuvetele din vestiar şi la trabucul patronului.

Rapidul, ca de obicei, e pe val, cînd nu-i încă momentul şi, tot ca de obicei, Dinamo şi Steaua sînt pe mal. Dar în timp ce Răzvan Lucescu practică suava ipocrizie a modestului, Ciobotariu şi Stan par a nu-şi mai găsi cuvintele, de entuziaşti şi de edificaţi ce sînt. Pe Răzvan, victoriile “de palmares” din Antalya îl îndeamnă la prudenţă, pe cînd Stan pare să fi aflat, în sfîrşit, ce-ar mai fi de perfecţionat într-un joc al Stelei, mai mult decît perfect, după ultimele transferuri. Iar Ciobotariu - ţineţi-vă bine de ziar să nu cădeţi de emoţie - nu numai că nu e îngrijorat, dar e convins că ruşinile din cantonament vor fi compensate generos prin victorii în campionat.

Sportul românesc a acreditat o inepţie în regim de adevăr biblic: din înfrîngeri se învaţă! Prostia asta cu înfrîngerile care-s cea mai bună şcoală e consecinţa unor convingeri istorice şi sută la sută autohtone că sărăcia e o chestiune de merit şi de înţelepciune, pe cînd bogăţia e una de lăcomie, răutate şi puşcărie. La fel cum unii se obişnuiesc devreme cu lauda şi cu condiţia de învingători, considerînd locul întîi ca pe un drept, la fel şi veşnic învinşii dau vina pe soartă şi devin mîndri de situaţia lor de ciucă a bătăilor. Asta e, de vină e soarta, de vină sînt otomanii, de vină e cerul că nu plouă, de vină sînt banii că nu vin la termen! Versul care spune că poetul îşi apără sărăcia şi nevoile şi neamul trebuie să suporte o revizie. Sînt prea mulţi cei care, astăzi, nu numai că-şi apără sărăcia, dar şi-o şi iubesc. Şi dacă doar şi-ar iubi-o, însă sînt mîndri de ea, o ţin de virtute naţională în sensul că am fost oprimaţi şi că e timpul să consumăm tantiemele trecutului, că pînă şi la fotbal trebuie să primim, că prea ni s-a luat.

Cînd nu vom mai lăuda înfrîngerile şi nu vom mai supralicita victoriile, ne vom bucura ca toată lumea de adevăr şi abia atunci ne va fi mai bine.

15 comments ↓

# 15 Canadianu on 08.02.12 at 11:14 pm

editorialul plus completarea lui adi_stelistul - super si totusi TRIST!

# 14 motanul incaltat on 06.02.12 at 1:53 am

Eu zic ca folosesc doar un limbaj de lemn-invatat pe dinafara,repetat zile intregi si spus cu ffff. multe bilbiieli in fata camerelor.Am vazut prin unele filme ca anumiti conducatori de state,regi…luau lectii de dictie.Pai asa face si Ciubotariu de ex??? Eu sunt convins ca acelasi interviu de la finele cantonamentului il avea pe hard-disk-ul sau inca de pe aeroport,inainte sa plece in cantonament….Eu unul il “iubesc” pe Ilie Dumitrescu—-varza ca antrenor ,dar super-expert in pauzele Barca-Real,cind ne explica defapt tactica de joc.Pai frate,ca si comentator la Barca,cred ca 2 miliarde de telespectatori pe putin cam stiu ce se intimpla….

# 13 Cele mai bune articole ale zilei: Curiosul caz al fraţilor Costea, revenirea Luminiţei Huţupan, înjurăturile lui Năstase | DinSport Network on 05.02.12 at 6:52 am

[…] 5 O altă voce importantă găzduită în paginile Gazetei este cea a lui Tudor Octavian. Maestrul scrie azi despre victorii care îngrijorează şi despre înfrîngeri care dau speranţe. “Să ne iubim mai puţin sărăcia şi nevoile, şi neamurile proaste” Editorialul îl poţi citi aici. […]

# 12 Cele mai bune articole ale zilei: Curiosul caz al fraţilor Costea, revenirea Luminiţei Huţupan, înjurăturile lui Năstase | Curatenie | MariClean | Curatenie in Bloc | Curatenie Profesionala | on 05.02.12 at 12:03 am

[…] 5 O altă voce importantă găzduită în paginile Gazetei este cea a lui Tudor Octavian. Maestrul scrie azi despre victorii care îngrijorează şi despre înfrîngeri care dau speranţe. “Să ne iubim mai puţin sărăcia şi nevoile, şi neamurile proaste” Editorialul îl poţi citi aici. […]

# 11 Bibi on 04.02.12 at 7:25 pm

GENIAL!!!
“Prostia asta cu înfrîngerile care-s cea mai bună şcoală e consecinţa unor convingeri istorice şi sută la sută autohtone că sărăcia e o chestiune de merit şi de înţelepciune, pe cînd bogăţia e una de lăcomie, răutate şi puşcărie”.
Singura problemă fiind că nu prea se încadrează în “adevărul biblic”. Fericirile la care te referi, mai mult ca sigur, au un prospect spiritual și nu unul material (în cazul de față sportiv), cu unele excepții de aplicare.
Adevărat totuși este faptul că noi Românii avem hiba asta inrădăcinată în noi, care probabil nu va dispărea in generațiile imediat apropiate. O vie dovadă a acestui fapt este că deși suntem (un grup destul de larg) in America de mai mult de două decenii, văd doctrina asta (dacă îmi permiteți să o numesc așa) în noi chiar și la a doua generație de emigranți. Nu este cazul să generalizăm în cazul de față sunt sigur, dar de multe ori se văd urmele unui trecut mai puțin fericit si a acelor “convingeri istorice și autohtone”.
Părerea mea este că toate opiniile trebuiesc împărtășite nu numai de noi suporterii unor echipe, ci și cu cei care sunt implicați în mod direct în sport, poate așa vom învăța și noi Românii să învățăm din înfrângeri.
HAI ROMÂNIA!!!

# 10 Tatutzu on 04.02.12 at 2:37 pm

Am pus Bookmark la acest articol. Si vi-l voi readuce in memorie la finalul campionatului
“Iar Ciobotariu - ţineţi-vă bine de ziar să nu cădeţi de emoţie - nu numai că nu e îngrijorat, dar e convins că ruşinile din cantonament vor fi compensate generos prin victorii în campionat.”
O sa va reamintesc fraza asta, domnule Tudor Octavian

# 9 dac.impielitzat on 04.02.12 at 2:09 pm

cat de frumos si bine surpris! un articol care chiar mi-a facut placere sa-l citesc. in ultima vreme mai toti gazetarii de sport au dezamagit cu exceptia lui Tolo bineinteles care este un mic monstrulet, dar ALB nu negru! :)

# 8 ioio on 04.02.12 at 1:55 pm

Intre “Capul plecat , sabia nu-l taie” și “Let see what a fuck its on this island”, ” Put the flag on the cape” este o așezare geografica, un pact ribbe- molotov, vreo nșpe generații de supuși austrieci și apoi vii matale, mintea limpede din context.

# 7 adi_stelistul on 04.02.12 at 1:55 pm

In principiu sunt de acord cam cu tot ce spuneti. Cu un singur lucru n-as fi. Si anume eu sunt convins ca din infrangeri se poate invata (in general din orice esec). Gena de invingator a altor neamuri nu le ajuta intotdeuna sa castige. Mai si pierd si invata din infrangerile respective. Problema e ca NOI NU INVATAM. Niciodata, nimic.

# 6 Margelatu on 04.02.12 at 1:53 pm

Nu-i chiar asa. Este adevar aici dar e amestecat cu destul de multa abureala!

Adevarul e ca INFRINGERILE pot fi abordate cu cap si sa ajute intr-un fel, si victorile pot adormi si amagi pe multi!

Depinde mai mult de CUM primesti/abordezi infrangerile si victorile, mai ales in amicale!

Blessings and joy!

# 5 Alex on 04.02.12 at 1:49 pm

senzational articol!! un articol subtil si direct, f haios si trist in acelasi timp..f bine punctat..de cateva articole incoa’, aveti un umor cinic cu care taxati toate prostioarele din capul romanilor, doar doar s-or(ne-om) trezi..felicitari!

# 4 AlexNG on 04.02.12 at 1:26 pm

E greu a scrie despre un fenomen, fara a fi lovit macar o singura data “mingia” cu piciorul. Fara a lua partea celor numiti in articol, consider ca valoarea randurilor de mai sus este nula. In plus, asocierea unui sport cu Divinitatea ne aduce tuturor zambetul pe buze, in special celor care sporadic am deschis Cartea Sfanta.

# 3 Vlad on 04.02.12 at 1:11 pm

Nu stiu de ce aplicati o vorba care este adevarata needucatilor din fotbal. Evident ca o infrangere poate sa ajuge, orice sut in fund e un pas inainte, nu? :). Oricum, si exemplele sunt expirate… Rapid s-a facut de ras in finala turneului, nu a jucat bine deloc (deci poate varful de forma o sa fie in campionat). La Steaua nu s-a bucurat nimeni de infrangeri, sau sa spuna ca o sa invete nu stiu ce…. dupa ultima infrangere cu Mlada, Ilie Stan a fost deja amenintat ca o sa fie concediat!!! Inainte sa dati exemple, mai cititi si ziarul in care publicati

# 2 jaoju on 04.02.12 at 12:56 pm

ce mai poti sa zici ? nimic ! q.e.d.

# 1 IPSILANTE on 04.02.12 at 12:56 pm

Nea’ Tavi, bine le mai zici… si cu multa frisca! Dupa ce otomanii ne-au calarit, pe toate partile, sute de ani, iar Stefan si Mihai s-au facut scut, pentru ca o biata “parasuta”, Europa, sa aiba liniste sa devina o doamna nobila, vii mata acum sa ne bati obrazul. Pai bre, nene Tavi, cine sa ne infiga in crestet, mentalitatea de cistigator etern, in toti anisorii astia? E drept ca, de vreo 2000 de ani si mai bine, zacem neclintiti(asa se spune!), pe acelasi “stadion” carpato-dunarean, dar nu ca i-am fi caftit pe toti dusmanii, ci pentru ca incapatinati (mai caposi ca noi), nu “ezista”! Deci, de unde vrei matale mentalitate de invingator? Noi asa sintem: o infringere la limita, de la o echipa “mare”, o sarbatorim ca pe o victorie si, atunci, nu mai are rost sa ne gindim si la o VICTORIE cu aceeasi echipa “mare”, pentru ca ne-am consumat deja energia…Din fisss nu poti sa obtii performante! Asta e! Aberatiile pe care le auzim din cantonamente, pe vremuri, ma revoltau si pe mine. Acum am inteles. Cind nu e campionat, baietii trebuie sa-si ia si ei leafa. Deci, pleaca la mai cald, si se fac si ei ca fac ceva, ca sa le dea patronul malaiu’. Acum , mata, vrei si victorii…Nu crezi ca ceri prea mult?

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.