La Zurich, fără răutăcisme

La gala FIFA nu am emis uşurel decît un sigur huo

La gala blatteriană de la Zurich, în lumea simandicoasă a atîtor superlative, mi-am propus să nu mă enervez, să nu emit răcnete, să mă comport, adică, decent; în fond, sînt dintre acei cîţiva obosiţi de cîtă indignare clocoteşte în jurul nostru, cît sictir se consumă în ograda noastră, de  dimineaţa pînă seara. S-a ajuns ca un român care nu înjură să fie considerat un snob şi, uneori mai rău, un laş! Nu ştiu să înjur, de mult mi se impută această infirmitate şi nu reuşesc s-o rezolv - m-am decis să tratez gala cu acea eleganţă care se numeşte nu o dată humor.

Ca atare, nu am avut nici o obiecţie ca Blatter să-i confere un premiu prezidenţial lui Sir Alex, mai ales că United învinsese duminică pe City, aşa cum, foarte timid, o nădăjduisem vinerea trecută. Dar, imediat, privindu-l pe “nea Sandu”, cum am auzit că-i zic adorabil deja unii microbişti români - m-a răscolit întrebarea: cum să ai 3-0 la pauză, ca duminică, şi să nu dai alte 3, să faci un 6-0 atotrevanşard? Ceva totuşi nu-i în ordine, nea Sandule…

Mai departe, foarte mulţumit că Pep e antrenorul anului, m-am gîndit cu o anume duioşie la absentul (motivat!) Mou, la apăsătoarea lui problemă: Realul lui bate dezinvolt în Spania pe oricine, e într-o formă de zile mari şi lungi, dar de Barca nu poate trece decît o dată din şase meciuri. Cred că la orgoliul lui ar da nu ştiu cîte trofee pentru un 5-0 atotrăzbunătoriu cu Pep. Nu se poate să nu-i conferi o medalie pentru puterea de anduranţă cu care îşi trăieşte această frustrare.

Momentul cel mai greu pentru humorul meu a fost desigur consacrarea lui Neymar în locul lui Rooney la capitolul “golul cel mai frumos”. M-am simţit ca un părinte căruia i se persecută copilul, după care am emis un strigăt interior îndelung: “Cum nu vedeţi, boieri mari, că Neymar marchează în Brazilia, nu în Europa? Unde în Europa apărărilor crunte mai avea el timp să fenteze atît de uşor, să schimbe piciorul…?”. Şi-am conchis concis şi uşure: “Huo, blatteriştilor!”.

În fine, la momentul monumentalului Messi, am căzut într-o odihnitoare resemnare, atunci cînd genialul l-a omagiat pe Xavi, gata-gata parcă să-i ofere trofeul… Instantaneu mi-a scăpat un românesc: “a se slăbi”, dar am renunţat la un asemenea răutăcism, pentru a mă împăca definitiv cu gîndul că azi, mîine poimîine, cam niciodată un geniu al pasei nu va fi balon de aur. Şi m-am topit într-o rugăminte la zi, auzită demult la o agenţie Pronosport: “Toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim!”.

26 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 26 petre ioan cretu on 18.01.12 at 9:02 pm

Abia astăzi este nevoie (dar şi posibilă) de o revoluţie! Adevărată şi fără de nicio culoare (portocalie, albastră, roşie…)
În 1989 schimbarea ar fi avut loc oricum, aşa se hotărâse acolo sus, în cancelariile marilor puteri mondiale. Noi ăia ieşiţi în stradă am fost doar de faţadă, carne de tun - vă aduceţi aminte cum, după fuga lui Nicolae Ceauşescu, ne vroiau pe la casele noastre (apă otrăvită, etc.) dar şi pe stradă? Oare de ce?

http://revolutionaruldeserviciu.blogspot.com/2012/01/revolutionarul-de-serviciu-i.html

# 25 Dani on 14.01.12 at 6:55 pm

Ce frumoasa ar fi limba romana fara “rautacisme”, “humor”, “atotrevanşard”, “atotrăzbunătoriu”…

# 24 ng on 14.01.12 at 12:10 pm

si eu sunt un mare admirator al lui Xavi , mare pacat , calitatile lui sunt mai greu de cuantificat , totusi el in campionate puternice face diamantele si smaraldele sa straluceasca si mai puternic. Daca as putea sa-mi aleg un jucator de la Barca , mai mult ca sigur ar fi Xavi!

# 23 caine rosu 18 on 14.01.12 at 9:07 am

Multa sanatate maestre si LA MULTI ANI!

# 22 gery76 on 14.01.12 at 4:34 am

Nu vreau sa supar pe nimeni,mai ales pe sustinatorii lui Xavi,dar marea ascensiune a lui Xavi,un fotbalist senzational trebuie sa recunosc,a venit la o varsta la care altii erau demult incarcati de trofee,tin minte ca la worldcup2002 era un fotbalist bun si atat,fara mari veleitati ofensive,explozia pur si simplu i-o datoreaza lui Aragones ,care la nationala i-a dat o responsabilitate mult mai mare decat predecesorii,insa Guardiola este cel care l-a urcat mult mai sus,exploatandu-i calitatile fantastice!
-La nationala Spaniei cand juca alaturi de Mendieta,Jonquin sau Raul ,Xavi si Spania ,erau o echipa buna si atat,netrecand de sferurile de finala ale vreunei competitii majore,a trebuit sa apara generatia de exceptie a fotbalului spaniol cu Iniesta,Alonso,Torres,Villa,Busquets,Pique+veteranii Casillias si Puyol,pentru a-si etala cu adevarat valoarea si Xavi la nationala Spaniei,de aceea el nu va face niciodata parte din categoria unica gen Maradona,Zidane,Ronaldo[ adevaratul,nu gelatul],adica categoria celor puteau duce in spate singuri o echipa!

# 21 gicu on 14.01.12 at 2:12 am

Sanatate, maestre!

# 20 Muza 13 on 14.01.12 at 1:45 am

propo de Teodora Ungureanu: http://www.topsport.ro/Web/News.php?NewsID=163

# 19 Hansen on 13.01.12 at 11:02 pm

Glory Man. Utd! Glory Alex F.! Glory cea mai mica echipa mare din lume! Tin cu Man Utd din anii 80…prima satisfactie mare in 91. Glory Scholes…cel mai organizat si vizionar mijlocas central din istoria fotbalului! Glory Radu Cosasu!

# 18 victor L on 13.01.12 at 7:22 pm

Sanatate, domnule Cosasu.
@ Barca, un pic de bun-simt se poate? De fapt nu te sforta, poate iti sta mai bine asa.)

# 17 lol on 13.01.12 at 6:39 pm

Sanatate, maestre!

# 16 ex-pitesteanul on 13.01.12 at 6:31 pm

au mai luat si genii ai paselor balonul de aur. printre ei ronaldinho si zidane. si, de fapt, si messi intra in aceasta categorie.
golul lui neymar a fost foarte frumos, ca si al lui rooney, de altfel. aici e greu sa iei o decizie. oricum ai lua-o este subiectiva

# 15 Andrei on 13.01.12 at 6:12 pm

Pai la nationala nu are cui sa paseze. E simplu. Nu inteleg de ce va ofticati atat, Messi e un jucator care dovedeste in fiecare meci ca merita sa fie numit cel mai bun. Si in plus are si bunul simt sa recunoasca aportul echipei la succesul sau, spre deosebire de altii… Barcelona nu castiga pentru ca are staruri, ci pentru ca are o echipa si juniori care vin din urma jucand acelasi stil de fotbal. Ca dovada, echipa de miliarde de euro a Realului e umilita meci de meci de cativa ani buni.

# 14 vali on 13.01.12 at 5:51 pm

@bogdan
Este vorba de Barcelona, esti rau intentionat, a demonstrat de multe ori ca poate sa fie si-un genial pasator Messi, si da…si eu astept sa se retraga Xavi sa vad atunci ce mai spuneti cand peste 2,3 ani Messi va juca la fel

# 13 bogdan on 13.01.12 at 5:10 pm

Xavi trebuia sa castige balonul de aur.Pt cei care spun ca Messi il poate inlocui pe Xavi dar nu si invers sa-mi spuna de ce la echipa nationala Messi e zero in schimb Xavi e acelasi Geniu ca si la barca.Eu astept cu nerabdare sa se retraga Xavi si Inesta de la barca si nu o sa mai castige catalanii nbici un trofeu in urmatorii 5 ani

# 12 cezar prusac on 13.01.12 at 4:56 pm

finalui minunat!

# 11 Dac.Impielitzat on 13.01.12 at 4:39 pm

e interesant cum tanjim dupa ce credem noi ca ar trebui sa se intample. da, poate ca masele nu-i vor da pasatorului de geniu balonul de aur, dar el, pasatorul este de fapt mult mai bogat (din toate punctele de vedere, mai putin cel monetar si trofeistic) decat toti ceilalti. a lui este imparatia cerurilor.

# 10 Smeu on 13.01.12 at 4:22 pm

Din Deco a “iesit” Xavi la fel cum din Ronaldinho a crescut Messi. Imoprtant e sa vina din urma altii. Daca Neymar vine langa Messi are toate conditiile sa il depaseasca. Langa Xavi pe cine vedeti?

Xavi va fi recompensat cand se va retrage “pentru intreaga cariera”..

# 9 @v on 13.01.12 at 3:41 pm

de ce a ajuns o gluma prietene?? vroiai sa castige absentul galei acest trofeu? si xavi scuza-ma ca-ti spun e genial de cand a scos capul messi in fotbal inainte nu era asa genial, + ca la pasele pe care le da xavi tre sa fie unu cel putin la fel de bun la capatul lor, sa stie sa se demarce, fotbalul nu e pentru toti, te iertam…

# 8 DEC.I on 13.01.12 at 2:28 pm

cand era Ronaldinho, altcineva era geniul pasator de la mijloc, care a fost chiar nomilazit de Ronaldinho ca fiind un jucator mai bun decat el atunci cand a primit trofeul, acel geniu pasator care a condus si pe Porto al lui Mou sa castige Uefa si Uefa Champions League, pentru cine nu stie vorbesc de braziliano-portughezul Deco

# 7 alex on 13.01.12 at 2:18 pm

teodora ungureanu a fost contemporana cu nadia. messi si xavi sunt contemporani unul cu altul.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.