Pokerul şi snookerul

Şi dacă evenimentul săptămînii nu a fost acel 3-1 cu Grecia?

Victor Piţurcă nu ne înjură pe noi, nenorociţii de ziarişti - nu ne-o spune mitocăneşte: “Hai, căraţi-vă!”, el stă cu noi la masa (de joc!), făcînd “pe de trei, pe de nouă”, ca un pokerist de elită: cu Belgia puteam scoate un egal bun, cu Grecia am jucat foarte bine spre perfect. Nu surîde, nu dă semn că ar glumi, nu clipeşte, nu cotonogeşte, nu-i ironizează pe cei care murmură că mai proastă repriză ca prima cu Belgia nu se poate închipui, şi de unde dracu’ egalul?, tot aşa cum nu intră în polemici inutile cu ăia care îi bat capul că Grecia ar fi venit cu echipa a treia…

El, cum se zice, e sarcastic. Sobru, pînă la impasibil, el comite mari şi mici cacealmale, plusează cu doi aşi (se ştie care: Torje şi Tănase) şi ţine potul cu doi-trei tinerei. Diletant, neprofesionist în poker, sînt dintre acei care se amuză la orice cacealmale izbutite sau nu. Lui Victor Piţurcă, în general, îi izbutesc. Sarcasmele lui, în cele din urmă, amuză. E o performanţă. Fair-play, incapabil de ură oriunde m-aş găsi, fie şi la masa verde, nu pot decît să-i urez să fie sănătos în această calitate de antrenor-jucător de poker. Cu atît mai mult cu cît, deocamdată, sînt de părerea lui Dan Petrescu: nici Mourinho, nici Guardiola nu ar face mai mult cu naţionala României la ce se găseşte acum pe piaţă.

Dar evenimentul săptămînii nu l-am trăit în amicalele României şi nici în barajele europene, prea cuminţele după opinia mea, decepţionat cum sînt de prestaţia Bosniei, singura cu care naţionala noastră a scos, nu-i aşa?, un rezultat superior acestui 3-1 cu Grecia. Minunea duminicii a fost finala Trump-O’Sullivan, sper să nu fiu întrebat cine-s ăştia… S-a jucat doar pînă la 7, Trump - această mutră din filmele clasice ale englezilor cu tineri rebeli, fals urîţi - a condus cu 3-1, dar Ronnie a egalat după două jocuri cu breakuri fastuoase de 118 şi 132, ţinutuindu-l minute întregi pe Judd în fotoliul său. La 3-3, Judd a prins o lovitură unică, probabil, în secol - nu am curajul să v-o descriu -, dar omul a recunoscut că a avut noroc şi a cerut să fie iertat. Ronnie l-a declarat “un mare jucător”, dar mai presus de toate l-am auzit pe Marius Ancuţa - un om de obicei rezervat, voluptuos în demitizări - spunînd că nu a mai văzut un asemenea regal într-un meci oficial, celelalte superlative - “incredibil… genial…” - epuizîndu-le entuziasmat de-a lungul partidei.

12 comments ↓

# 12 victor L on 19.11.11 at 5:32 pm

@ Marocanu`,
tu ai citit articolul dlui Cosasu?
“dar omul a recunoscut că a avut noroc “.

# 11 gicu on 19.11.11 at 2:25 am

Sanatate, maestre!

# 10 VIDEO Asta e lovitura despre care maestrul Cosaşu spunea că e "unică, probabil, în secol"! | DinSport Network on 18.11.11 at 8:41 pm

[…] Radu Cosaşu, în editorialul din Gazeta de azi: “S-a jucat doar pînă la 7, Trump – această mutră din filmele clasice ale englezilor […]

# 9 Marocanu' on 18.11.11 at 8:31 pm

hmm…nu stiu cum se uita lumea la snooker pe aici…dar lovitura lui Trump a fost doar o lovitura norocoasa…si atat…sa numesti o asemenea lovitura “lovitura secolului”…sau ceva de genul…e nu doar exagerat…e aberant…Judd nu a avut absolut nicio intentie sa joace bila rosie la buzunarul de mijloc…o asemenea lovitura nu se joaca niciodata in sooker…a jucat la buzunarul de colt…a ratat…si avut noroc…foarte mult noroc…daca nu ar fi intrat la mijloc Ronnie ar fi inchis masa…ar fi castigat jocul,meciul si turneul…
…in alta ordine de idei…fotbalul jucat de romanii nu suporta nicio comparatie cu snooker’ul jucat de asemenea profesionisti…sa compari un meci de fotbal jucat de romani cu o partida de snooker O’Sullivan - Trump e ca si cum ai compara un articol din Can-Can cu o carte a lui Neagu Djuvara…numa’ bine va doresc

# 8 lol on 18.11.11 at 5:33 pm

Sanatate, maestre!

# 7 koskutim on 18.11.11 at 4:46 pm

o victorie urata.. parca ar fi castigat la penalty-uri…..

# 6 mihai on 18.11.11 at 4:44 pm

numai bine , Domnule Cosasu ! / pe piti ( “ritzi-mitzi” ) nu-l mai bagati in seama , va rog ! / locul lui este la puscarie , acolo sa dea …”parandarat” , cu “baietii”…/ in aceeasi ordine de idei , sa stiti ca-l apreciez foarte mult pe Radu Banciu ! / la buna re-auzire.

# 5 BM on 18.11.11 at 3:45 pm

piti se umfla in pene ca a invins grecia intr-un meci amical. tare as vrea sa jucam pe puncte cu grecia iar la greci sa apere tzorvas nu pustiul de 17 ani (kapino), sa vedem atunci ce va fi

# 4 Tatutzu on 18.11.11 at 3:42 pm

Pentru cei care nu au văzut lovitura:
http://www.youtube.com/watch?v=5PxtNfS5X2g&t=14m15s

Frumos. Și puțin noroc ;)

# 3 Edi on 18.11.11 at 3:30 pm

a fost o lovitura norocoasa. numai cu ajutorul celui de sus (sau de jos?) poate intra o asemenea bila.

# 2 victor L on 18.11.11 at 3:27 pm

Sanatate, domule Cosasu.
Cu Piturca nu sint atit de tolerant ca dvoastra (nu stiu nici belota ;) si nici poker).
Cit priveste meciul Trump -O’Sullivan, frumos, dar parca Ronnie nu mai are ambitie. Pacat ca meciul a fost doar de 7 partide.

# 1 Daniel on 18.11.11 at 3:20 pm

Felicitari pentru opinie.
Daca la Romania - Grecia m-am uitat cu pauze, in timpul finalei de snooker de care amintesti nu m-am ridicat de langa TV. Imi plac foarte mult ambii jucatori, Trump are potentialul de a depasi toate recordurile lui O’Sullivan.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.