Străin în ţara mea

Liga a ajuns o veritabilă conjuraţie a mediocrilor de tot neamul, români şi străini

Prima întrebare, în toate interviurile cu fotbalişti de toată mîna adunaţi şi aciuaţi de prin străinătăţi în ligile noastre, e despre acomodare. Cum se simt ei adică în ospitaliera Românie. Toţi răspund convenţional şi prin cîteva vorbe româneşti stîlcite că se simt bine. Nimeni însă nu-i întreabă pe cei doi-trei români, care mai prind echipa la CFR Cluj, la Braşov sau la Vaslui bunăoară,cum se simt ei între atîţia străini. Nu cum comunică străinii cu ei, ci cum comunică ei cu străinii.

Într-un tîrziu moment de trezie, Braşovul anunţă că din iarnă se leapădă de Paez, Distefano, Machado, Kanu, Godinho, Bruno Madeira, Velayos şi Hugo de Sousa. Clujul, şi el, cînd adună cu toptanul, cînd se curăţă brusc de plutoanele de comunitari “care nu confirmă”. Ca şi cum refuzaţii Europei şi ai Braziliei cutreieră Estul ca să confirme. Vin cu foamea după ei. Măcar la Cluj cîţiva portughezi au apucat să joace destul încît să fie strigaţi pe nume de toată lumea. În alte formaţii, nici antrenorii nu reuşesc să afle în timp util cine-i Pipinhio, cine Bibiinho şi cine Piscinho.

Nu numai fotbaliştii români se simt străini în ţara lor, mai ales cînd au şi un antrenor pe care-l cheamă Liliinho de Basil da Costa Madeira y Calatraz don Martinho, ci şi publicul. Am ezitat mereu să numărăm, între cauzele care au golit tribunele, un adevăr mai mult decît evident: românii nu-s xenofobi, dar nici într-atît de cosmopoliţi încît să facă infarct pentru nişte neica nimeni, care fotbal nu ştiu, româneşte n-or să vorbească niciodată, habar n-au în ce oraş au fost aduşi şi cine-s adversarii.

Chestiunea cu răzgîiaţii ăştia gen N ‘Doye, care vin în România fiindcă n-au loc altundeva, fiindcă aici impozitul pe cîştig e mic, fiindcă aici se mai lucrează şi cu bani negri şi fiindcă aici se pot uita la autohtonii albi ca la nişte negri, e că pentru ei ţara mea e o colonie a ţărilor lor. Ce să căutăm noi, cei care vrem să ne ataşăm de un stadion şi de sufletul lui, cînd nici cei cîţiva jucători de-ai noştri ajunşi în teren nu mai înseamnă nimic ca patriotism local şi ca ataşament pentru echipă? Tribuna e un sentiment, nu o adunătură de huligani. Dacă în tribune au rămas numai huliganii, e pentru că vraiştea umană din teren nu mai cenzurează reacţia tribunelor. A învins o minoritate vrăjmaşă pentru că în teren majoritatea nu mai înseamnă nimic ca trăire şi loialitate.

Nu străinii, pentru că nu-s români, au dus fotbalul în jos, ci faptul că, exceptîndu-i pe cîţiva, aceştia sînt la fel de mediocri ca şi cei mai mulţi dintre ai noştri, iar mediocrii blochează, de cînd e lumea, ascensiunea valorilor.

26 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 26 Bouda Francisc on 09.12.11 at 7:35 pm

Apropo, domnule LOL: de ce te ascunzi sub acest pseudonim ?… Numele meu e real…

# 25 Bouda Francisc on 09.12.11 at 7:32 pm

Pentru LOL:
Îți recomand, prietene, să cauți articolele din ”România Liberă” a anilor 90 scrise la rubrica ”Dus-întors” de distinsul Tudor Octavian… Poate așa vei înțelege…

# 24 knabis29 on 19.11.11 at 11:16 am

Mda un articol rasist.Spun asta pt ca locuiesc in Olanda si toti olandezii cand te vad ca nu stii olandeza iti dau indicatiile de care ai nevoie in engleza.La fel se intampla si la munca,fara a-si pune intrebarea:Da oare ne simtim bn daca nu vb olandeza?EIIIII bn gandirea lor e alta:trebuie sa vb si in chineza cu el numai sa-l faem sa munceasca bn si noi sa bagam niste bani in conturi din urma muncii lui.Sincer un articol de toata jena,daca s-a ajuns pana la a da vina pe straini ca nu merge treaba in Romania suntem departe tare de realitate.

# 23 DINU TG MURES on 18.11.11 at 6:33 pm

@copy paste …..da..cum seva sfarsi? forte buna intrebare,iar eu as adauga cine si ce va urma,pt ca e greu de crezut ca actualii penali din conducerea forurilor fotbalistice nu vor fi sacrificati de politic,care politic se va folosi din plin de aceasta imagine negativa a acestor personaje cu impact la mase,dupa cum se vede regizorii lucreaza foarte bine(vezi si alte cazuri recente, nu neaparat din fotbal),se creaza deocamdata valuri imense ,ca apoi ,din pacate,…apele sa fie cat se poate de limpezi,toate dupa parerea mea nu fac decat sa atraga atentia…..si din pacate nu sa se faca dreptate,……de fapt si ce vrea sa transmita maestru in acest material,are oarecum legatura cu ce se intamla in aceste momente in fotbal,nu este intamplator numarul mare de straini care activeaza in campionatul nostru,si aici nu e vorba nicidecum de lipsa de valoare a tinerilor nostrii,e vorba dupa cum stim majoritatea de bani negrii,comisioane si altele pe care le stim ,tocmai de aceea cu tote bubele lui Mititelu are meritul de a fi lansat in fotbalul mare o generatie de copii talentati,e de apreciat acest lucru ,si din pacate tocmai lipsa acestor copii(nu neaparat numai de la U Craiova) din prim planul fotbalului autohton a dus la prabusirea ametitoare prin clasamentele forurilor internationale……..tocmai de aceea am vrut sa te completez….e important ce va urma!!!!

# 22 fcdinamobucuresti on 17.11.11 at 4:23 pm

@lol
ai si tu dreptatea ta, dar..
pana acum 4-5 ani am fost mereu in top, echipa nationala inspira respect in aproape orice adversar. cand ne-a eliminat slovenia, ar fost foarte suparati cu totii, desi am jucat bine in ambele manse, si am avut ocazii de gol cat are azi romania in 10 meciuri de calificare. cu danemarca stim povestea, iar am jucat bine; dar in ultimii ani, am uitat sa jucam fotbal oare? nu mai avem jucatori cu care sa atacam decent pe aproape nimeni. acum 5-10 ani inca mai aveai de unde alege, erau zeci de jucatori cum sunt azi torje sau marica. atunci aveai optiuni, acum reincalzim ciorba. atunci jucau toti de la 18 ani, nu se considerau pushti la 24 de ani si nu erau imprumutati prin liga a 2-a sa se rodeze vezi doamne.
poate nu ai vazut nationala acum 10 ani, si o vezi doar de 4-5…asta ar explica ce ai scris tu. sa ai optiune ca mijlocas stanga pe tanase — ei, asta arata cat de jos a ajuns nationala din pacate. si strainii gen semedo, care de valorosi ce sunt, ajung la steaua si nu joaca nimic, ei sunt fortati, desi 80% sunt praf si pulbere. mai tii minte cum era semedo bagat meci de meci, si nu 1-2, ci muuulte etape la steaua, cand s-a perfectat transferul? daca un jucator tanar roman ar avea sansa lui?!…dar nu, ca e mai usor sa te dai in spectacol in fata presei si sa o arzi in scandaluri…”nu joaca bine dom’le, l-am lasat 1 meci, nu a aratat nimic” — cam asta e discursul oierului, si nu numai, despre 1 jucator tanar roman. vezi echipa stelei de pe vremea lui bergodi din 2009, cand incepeau sa joace, pac-pac, s-a gasit el sa rezolve echipa aia. daca mai avea rabdare…
la fel si la alte echipe. n’doye e un jucator de o calitate indoielnica, un mijlocas care desi lent, vrea el sa dribleze…dar cand e sa faca un un-doi, e praf…exemplele pot continua.

vizavi de exemplele pe care mi le-ai scris, torje, deac si marica:
torje a avut meciuri bune la udinese, faptul ca pe moment a pierdut echipa nu inseamna ca nu i se vor mai acorda sanse. echipa e pe primul loc in italia
deac e un jucator care fuge mult, si talent spre 0, a ajuns in germania, zicea ca a inteles de acolo ca nu e pregatit fizic…nu ma asteptam la mai mult de la el
marica — a insumat asta un sezon in liga 1 pana sa fie transferat?

daca ar fi 80% romani in liga 1, si din astia 80% macar 40% sub 23 de ani, altfel am discuta despre nationala, altfel am discuta despre echipele de club.

si inca ceva…nu au adus patronii si managerii romani jucatori straini de priceputi ce erau si sunt…i-au adus pentru ca da bine in mass media sa iesi si sa strigi in gura mare “l-am luat pe tininha de la beira mar, luam titlul cu el”, decat sa spui “l-am promovat pe popa de 18 ani de la echipa secunda, luam titlul cu el”. popa se duce la echipa a 2-a in liga a 3-a, iar tininha este fortat meci de meci. da vreo 3 goluri in 20 de meciuri, abia atunci se prinde lumea ca hopa–teapa. de ce numai dupa 20 de meciuri, si de ce la tinerii romani dupa nici 5 meciuri?

ar mai fi multe de scris, dar astea sunt cauzele principale ale decaderii la nivel de nationala. la nivel de echipe de club o mai dregem, ca e mai ‘accesibil’ actualul format de desfasurare a competitiei. dar echipele romanesti se intalneau in turul 1 din cupa uefa cu echipe gen larnaca, zurich, legia…asa ca sa nu credem ca astea sunt mari performante…sunt la fel cu cele de acum 10 ani.

# 21 gelu on 17.11.11 at 1:49 pm

Straini ne simtim-ca romani- si in banci, in industrie,in comert;din sanatate si invatamant suntem alungati!!.Aceste adevaruri triste de ce nu le comentati la tv-private?.Asta este ,,democratia” despre care ne vorbiti de 22 ani?

# 20 nic on 17.11.11 at 1:30 pm

MAESTRE!
Imi place.Asa e,cum le zici matale.Si ca sa intaresc vin cu un exemplu:In 1964 cand CRAIOVA a intrat in “a” toti jucatorii erau olteni.Apoi au venit o parte din tara care au facut facultatea acolo si s-au….naturalizat.Echipa de fotbal a produs o emulatie extraordinara in toata Oltenia.La gradinita,in scoli in licee,toti copiii jucau fotbal si visau sa ajunga la STIINTA,nu pentru a castiga bani ci pentru a castiga glorie.Rezultatul s-a vazut,Craiova a ajuns o echipa mare ,poate cea mai iubita echipa din tara.Ce au facut nenorocitii astia de barbugii,samsari,hrapareti de tot soiul si lichelele de la f.r.f s-a vazut.
Dar aceasta emulatie s-a vazut si in tribune care erau la fiecare meci ,neincapatoare.Se strangeau la meci oltenii din toata tarade la muncitori,ingineri,profesori,militieni,juristi,ziaristi politicieni si” chibitau”,faceau legaturi de prietenie,se ajutau(inclusiv profesional!).
Fotbalul craiovean nu a fost numai un sport,a fost o stare de spirit.Ce este acuma?Badjocura unor analfabeti hrapareti si mafioti.Acest mititelu- in incultura lui are sufet mare pentru Craiova in care si-a bagat toata averea lui.I-au furat-o nenorocitii astia care l-a lasat sarac atat pe el cat si orasul.Imi amintesc cu nostalgie cum inaintea meciurilor internationale la statia de amplificare rasunau versurile lui Tudor Gheorghe.”MUICAAAAA SUNTEM NEAM DE PIATRA”…Te treceau fiorii,iar jucatorii…..mancau jar.
SA SE ALEAGA PRAFUL!-de toti care au distrus spiritul oltenesc.

# 19 yaruk on 17.11.11 at 8:58 am

ce a scris maestrul e valabil dar ar trebui extins si la nivelul antrenorilor , managerilor si a presei sportive pentru ca si acestia sunt ,aproape toti , niste nulitati.

# 18 Dragonul Alb on 16.11.11 at 11:10 pm

Buna seara dlor.! Pueti observa cu usurinta ca nu sunt un blogar cu experinta, nu stiu daca sunt macar incepator…dar vreau sa va spun ce stiu, pentru ca v-am citit parerile sincere si obiective!
Sunt dr.expert in dezvoltare psiho-fiziologica. Am cercetat indelung activitatatea sportivilor (atleti, innnotatori, fotbalisti etc.), am colaborat cu cel mai mare si mai bun cunsiliu stiintific in nutritie si cecetare sportiva…Am reusit sa descopar cum poate fi eficientizat in mod sanatos orice sportiv, cum poate fi recuperat si cum i se poate prelungii perioada optima de activitate…am colaborat cu colegii mei din strainatate…Acum vreau sa fac ceva pentru ROMANI…
Din pacate nu cunosc personal nici un sef de club…Imi dati niste indicii-despre cum pot lua legatura cu vreunul din ei?…Cu deoaebita stima, Dr.Ioan T Vasile

# 17 lol on 16.11.11 at 12:09 am

@fcdinamobucuresti

Moda cu jucatorii straini e de maxim 5 ani, a inceput cu CFR (sa nu uitam ca in 2005 clujenii au castigat Intertoto cu o echipa romaneasca 100%), iar masiv strainii au venit in campionat abia in ultimii 3 ani. Nationala nu se mai califica la turneele finale din 2000. Fa tu calculele si lasa strainii unde sunt.
Inca ceva: daca ai fi patron si ai avea 2 angajati, unul roman care e exemplar, altul strain care leneveste si ar trebui sa dai unul afara, pe cine ai alege? Cine crezi ca e tampit sa-si dea foc la valiza, bagand in teren un strain mediocru in locul unui roman genial? Intrebarea e insa: CATI romani sunt nu geniali, ci un pic peste medie, in campionatul romanesc? Cati romani se mai transfera in strainatate? De ce? Ce fac ei in strainatate? De ce? Se intorc ei imprumutati la echipe romanesti sau nu? De ce? De geniali ce sunt? Tot N’Doye e de vina ca Deac a facut tusa la Schalke si s-a intors cu coada intre picioare la Rapid, unde e printre cei mai buni? Tot Piscinho e de vina ca Torje, dupa 5 meciuri ca titular la Udinese, acum freaca banca de rezerve? Ca Marica a ajuns ultimul atacant la Schalke dupa ce fusese ultimul atacant la Stuttgart? Torje, Deac, Marica au debutat in primele echipe la 16-17-18 ani. Niciun strain nu le-a blocat accesul in echipa pana la 22. Ce s-a ales de ei? Tot Distefano e de vina? Si exemplele pot continua.

# 16 CopyPASTE on 15.11.11 at 10:07 pm

Intinzi, ridici, legi…
…Asa incepe totul.
Inca din vremurile demult apuse, ocuparea unui teritoriu insemna si marcarea acestuia. Ocuparea unei tari insemna un steag ridicat pe catarg de catre fostii razboinici, ocuparea unei parcari inseamna marcarea numarului de inmatriculare pe bordura; ori o mica tabla pironita acolo de catre oamenii de rand din ziua de azi; ocuparea unui sediu ridicand deasupra cladirii, mare si luminat, numele firmei de catre corporatisti, in timp ce noi am ales sa punem cu mandrie un steag pe gardul stadioanelor unde joaca echipa favorita. Asta pentru a marca un loc important din viata noastra.
M-am trezit in mijlocului unui fenomen din care incetul cu incetul ramane doar numele.”Cel mai important fenomen din sport” ocupat de niste oameni care in orice societate normala si curata ar ocupa cel mult un loc intr-o celula, in schimb insa ocupa ziarele, televizorul, internetul. Ma izbesc incontinuu de aceleasi fete viclene, aceleasi voci pervese, aceiasi actori in diferite si multe piese. “Dosarul Transferurilor”, o ancheta de succes inspirata dupa cunoscutul serial “Tanar si Nelinistit”, ne arata inca o data de ce cliseul “Viata bate filmul” e atat de folosit. Drame! M-am vazut inconjurat de sfidare, flegme si abuzuri. Mi-am vazut tricolorul la gunoi, mi-am auzit imnul transformat in varianta la alegerea cantaretului, am trait (a cata oara?) umilinta din partea echipei de club, mi-am vazut unii rivali la pamant si i-am vazut pe altii eliminati de mafioti. M-am simtit mut la fiecare strigat impotriva sistemului atunci cand am realizat cata tacere e in jur. Si am inchis ochii cand mi-am dat seama ca degeaba ii am albastri daca totul e atat de gri.
Cand se va sfarsi totul?
Asta dupa ce unora dintre noi le-a fost furata echipa si au decis sa se delimiteze de mizeria de “acasa” si sa refuze sa contribuie cu atat de mult doritele hartii care intra in buzunarul celor de sus, boicotand astfel toate meciurile de pe terenul propriu. Altii au optat chiar pentru a nu mai calca pe niciun stadion, in timp ce unii nici macar nu au fost lasati sa aiba o pozitie, fiind condamnati sa inceapa sa uite de meciuri in deplasare, de vopsit coregrafii, de gandit mesaje, de spectacole pirotehnice. De echipa ! De tot ! Si tot din cauza intereselor altii sunt trimisi prin noroaiele ligii secunde iar faptul ca nu pierd nimic ca nu intra pe arene precum cea cu nume tradus in romaneste cu ajutorul Google Translate reprezinta un mare semn de intrebare. Din pacate doar pentru noi… nu si pentru fostii comunisti transformati brusc in democrati moderni.
Unde se va sfarsi totul ?
Era o vreme in care Stiinta deplasa mii de suporteri in meciurile la care erau oaspeti, pe cand “cainii rosii” erau (impreuna!) unii dintre principalii reprezentati ai notiunii “ultra”, timpuri in care ros-albastrii erau unii dintre cei mai multi suporteri nu doar cei mai multi spectatori, cand lupii, studentii si sustinatorii “Batranei Doamne” aratau ca pot tine oricand piept celor din capitala tarii. Vremuri in care fanii Politehnicii erau lasati sa aiba impotriva cui sa faca frumoasele coregrafii, in timp ce acei baieti care bateau din palme pe batranul Giulesti erau partizanii altei mentalitati.
Cum se va sfarsi totul ?

# 15 fcdinamobucuresti on 15.11.11 at 2:46 am

zane, eu zic ca maestrul cam are dreptate. nu poti sa pui esecuri consecutive pe spatele selectionerilor. chiar daca selectia e mai mereu gresita, chiar daca aceasta s-ar face dupa o logica imbatabila, tot nu ar produce calificari. strainii buni ridica nivelul, asa e. dar strainii slabi blocheaza accesul in prima echipa a jucatorilor de 17-19 ani, care ar ajunge valori pana pe la 22 de ani, avand macar 100 de jocuri in prima liga. conducatorii cu o slaba gandire manageriala nu inteleg ca promovarea de tineri, facuta treptat, si cu rabdare pot aduce foloase echipei. ei vor performanta si castig pe loc. ma si mir cum de au facut avere, neavand rabdare…dar cred ca asta e evident…prin mijloace ce nu necesitau rabdare :)
toate aceste aspecte duc la din ce in ce mai putini jucatori romani promitatori in liga 1, si la o nationala din ce in ce mai slaba. din pacate cale de intoarcere nu exista, pentru ca s-a ajuns prea departe.

# 14 Un Iobag on 14.11.11 at 7:11 pm

@ Oracol
Domnu’, io nu prea le am cu comentariile, dar un pic de ironie nu strica ca reactie la articolul de mai sus, scris de un ziarist pretentios.
Treaba cu fanariotii cei antici e totusi scrisa asa, intr-un fel de gluma. Io credeam ca se vede de pe luna, dar poate ca nu pentru toti…

# 13 Mos Mielache on 14.11.11 at 1:17 pm

Criza valorilor nu se reduce la fotbal. Numai discursul. Ce sa faci daca Jovani a ajuns invitat in studiourile TV cind pe vremea mea se uita peste umar, in fata la Patria, sa nu vina sa-l ia presarii? E mai comod sa fi strain printre straini decit strain printre ai tai! Mult mai comod.

# 12 dan v on 14.11.11 at 7:40 am

fain articol. Cel putin gindurile astea ma reprezinta pe mine. Iar de cind Poli a fost retrogradata …. nu mai citesc nimic despre liga nr 1

# 11 oracol on 14.11.11 at 7:08 am

Interesante comentarii si chiar foarte docte.Am aflat ,de exemplu ,cum ca fanariotii erau un popor antic.Tare de tot.Ma rog,de la un iobag nici nu te poti astepta la prea multa cultura…Oricum articolul nici nu prea merita altfel de comentarii.Parca ar zice ceva ,dar fara substanta,fara concluzie.Chestia din final cu mediocritatea….parca e prea mult sa vorbesti de mediocritate in fotbalul romanesc,parca submediocritate ar fi mai aproape de adevar.

# 10 Paul on 13.11.11 at 7:12 pm

Citez: “aici se pot uita la autohtonii albi ca la nişte negri” - e clar ca sinteti departe de a fi (doar) xenofob, sinteti rasist 100%, destul de jenant pentru un om care se crede cultivat. Dvs. care sintei alb, cum va uitati la negri? Problema e ca nu se promoveaza valorile, in nici un domeniu, indiferent de unde vin, si aici cred ca ziaristii, asa cum sinteti si dumneavoastra, trebuie aratati cu degetul in primul rind, nu negrii si strainii.

# 9 Un Iobag on 13.11.11 at 9:32 am

Punctul 1: traiasca xenofobia
Punctul 2: traiasca demagogia
Punctul 3: sa traiasca mai ales impresarii, care-si fac parte si impart
Punctul 4: sa traiasca si antrenorii nostri, care si ei cind impart titularizarile isi fac parte
Punctul 5: sa traiasca patronii care dau bani imprumut la cluburi ca sa aduca impresarii niste meseriasi care nu stie limba si nu pune intrebari si pe care antrenorii ii titularizeaza pentru o inteleapta distributie ulterioara inspre zari estice mai libere de taxe si belele dastea
Punctul 6: sa traiasca fanariotii, care desi disparuti ca popor antic ei dainuie in traditiile si datinile noastre
Punctul 6, lozinca: sa ne fie bine!
PS greselile de acord sint asa, un fel de jmen

# 8 lol on 12.11.11 at 10:09 pm

*”incidentele sunt”, bineinteles.

# 7 lol on 12.11.11 at 10:08 pm

Nu-mi plac generalizarile gen “românii nu-s xenofobi”. Ar fi sunat mai credibil “Unii romani (majoritatea dintre voi, cititorii mei) nu sunt xenofobi, altii (eu, Tudor Octavian) - da”. Nu de alta, dar e ipocrit sa va deziceti de tot ce-ati scris, cu regularitate, in ultimii ani, despre “coloratii”, “lenesii”, “indolentii” africani (am citat din Dvs) din campionat.

PS: Am inteles bine, nu? Incidentele de pe Ilie Oana e tot din vina africanilor care joaca in Romania? Huliganii romani sunt creatia lor, nu? Pai vedeti ca va contraziceti chiar in cuprinsul aceluiasi articol? Deci, repetati dupa mine: “Unii romani nu-s xenofobi, eu, T.O., da”… Inca o data… Si din nou. Ei, vedeti, facem progrese.
Iar acum, ca am progresat, poate va ganditi si la faptul ca, dimpotriva, huliganii din tribune, sunt SI creatia Dvs., “maestre”. Fiindca ii hraniti cu gunoaie de articole precum cel de fata.

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.