Acolo unde Zoe e chiar bărbată

Să nu mai aud că fotbalul nu e un joc de domnişoare!
Am suficienţi martori şi martore pentru a dovedi că nu sînt un misogin; nu am avut niciodată conflicte cu doamnele şi domnişoarele feministe decît în situaţii cu totul intime şi lacrimogene; înaintez deci prudent pentru a dezvălui că nu prizez deloc, dar deloc!, unele sporturi practicate de femei, fiindcă pur şi simplu mi se par dizgraţioase: boxul şi rugbyul de pildă. Ca să nu existe discuţii, nu suport nici hocheiul pe iarbă, practicat şi de bărbaţi, şi de femei. E cel mai nefiresc sport - să joci rupt din şale.

Şi cu astea spuse, să penetrez în problemă: nu m-am uitat niciodată cap-coadă la un meci de fotbal feminin. Nu lucra în mine nici esteticul, nici politicul, ci humorul nostru românesc şi bărbătesc, cît a mai rămas din el, la un mişto încă mai avînd dreptul. Nefiind misogin, foarte convins că femeia trebuie să fie egală în drepturi cu bărbatul, ţineam ca ea să nu se facă de rîs în fotbal - să facă atletism, să înoate, să patineze, să joace handbal, căci toate astea îi sînt naturale, dar o pasă, un dribling, un şut din 30 se lasă la noi în tribune cu bancuri de peluză. Poate că şi de-asta - din prea multă grosolănie masculină, nu prinde fotbalul feminin la noi, aflat cu mult sub baschetul sau voleiul amărîte şi ele, dar acceptate de micul lor public. Gîndeam prea româneşte, recunosc, şi nu sînt mîndru.

E cazul să spun că, de două săptămîni, m-am sucit sau, mai frumos zis, am evoluat. De două săptămîni nu am pierdut nici un meci din sferturile şi semifinalele Mondialului feminin din Germania. Să fiu al naibii dacă mi-a trecut prin minte vreun banc neghiob! M-am amuzat din cînd în cînd, doar îndemnîndu-le cu caragialianul: “Zoe, Zoe, fii bărbată!”. Păi, chiar erau! Fetele şi femeile acelea din opt ţări, doamnele şi domnişoarele frumoase nu o dată, dar şi sănătoase impecabil, joacă un fotbal mai mult decît onest, cu un angajament în efort care te lasă paf, cu o viteză care te face praf, fără mari şmecherii (doar mici), fără mofturi, extrem de cuviincioase cu arbitrii; nu sînt abile în careu, sînt labile psihologic cît mulţi masculi, dar asta le asigură pasionalitatea jocului.

Am văzut meciuri teribile ca intensitate, SUA egalînd Brazilia în minutul 123 şi învingînd la penaltyuri, cu o scenă finală sublimă: braziliencele adunîndu-se în cerc, pe teren, îmbrăţişîndu-se fără lacrimi, doar cu ochii în pămînt. Uluitoare sînt japonezele, nişte mărunţele care au eliminat două masive campioane mondiale, Germania şi Suedia, şi care în finala de duminică sînt capabile să le scoată din ghete şi pe americance. Oricum, să nu mai aud că fotbalul nu e un joc de domnişoare!

12 comments ↓

# 12 D.Z on 30.07.11 at 9:48 pm

Toate jocurile au frumuseţea lor,restul e chestiune de civilizaţie şi obişnuinţă.

# 11 gicu on 16.07.11 at 6:47 pm

Sanatate, maestre!

# 10 lol on 16.07.11 at 11:59 am

Sanatate, maestre!

# 9 amne on 15.07.11 at 7:32 pm

Urmaresc fotbalul feminin de ani buni, suficient cat sa am si favorite, inclusiv in Champions League pentru echipe de fete. Fotbalul lor (al fetelor) a progresat imens de atunci, e suficient sa va ganditi ca acum 4 ani erau rezultate de maidan inclusiv in sferturi sau semifinale (7-1, 6-0, ca nici de tenis nu le puteai numi). Iar acesta este, daca nu inceputul, oricum partea incipienta a “mijlocului” dezvoltarii fotbalului feminin. Inca avem o majoritate a cluburilor pe baze semiprofesioniste, cu altele la nivel doar de amatori. Dar au inceput si in Europa (in State fotbalul e profesionist de destui ani) sa apara tot mai multe cluburi profesioniste, unele prin interesul masiv al publicului (gen cluburile din Germania ori tarile nordice), altele prin “nebunia” unor oameni, exemplul lui Jean Michel Aulas si bugetul urias de 10 milioane de euro anual dat fetelor de la OL fiind relevant. Cu atat mai mult cu cat Lyon a castigat anul acesta CL, in finala cu favoritele de la Turbine Potsdam.

Cine a vazut meciul Franta - Anglia din sferturi stie ce spun cand ma refer la determinarea, onestitatea si daruirea jucatoarelor. Kelly Smith, la 32 de ani, a jucat practic intr-un picior (nu mai putea sa mearga, mai mult topaia) mai bine de 40 de minute (inclusiv prelungirile), ba chiar a si marcat din penalty cu un sut in plasa laterala pe care rar il vezi si in fotbalul masculin. Fetele acestea castiga undeva la 1600-2000 de lire sterline pe luna si au, multe, un alt job.

Tevez a cerut sa fie transferat de la Man City pentru ca nu ii place vremea si oferta de restaurante si cluburi din Manchester. Castiga 250.000 de lire sterline pe saptamana, adica vreo 30 de euro pe minut. Cateodata ti se apleaca cand vezi asemenea ipocrizii, iar jocul onest al fetelor e exact remediul potrivit pentru asta.

# 8 petrache on 15.07.11 at 6:19 pm

Bravo Domnule Cosasu! Bravo GSP!
Fetele de la Mondiale joaca frumos si la propriu si la figurat. Centrarile la cap puse la centimetru de americance, pasele tiki-taka ale frantuzoaicelor si loviturile libere ale japonezelor merita vazute. In plus intensitatea cu care joaca fetele alea pana in minutul 122 te lasa cu gura cascata. Cand se vor apuca si romancele, pariez ca in 4 ani santem si noi in primele 20 din lume. (la fete santem sus la handbal, scrima, gimnastica, atletism, tenis, judo…)

# 7 alex on 15.07.11 at 5:49 pm

Felicitari, domnule Cosasu! Nu stiu cat de femei sunt multe dintre competitoare (e de discutat, in sensul asta), dar joaca fotbal cu o pasiune si o curatenie fantastica. Iar nivelul, fara suparare!, este cel putin la nivelul Ligii 1 de la noi. Un meci precum SUA - Brazilia vezi la baieti o data la cativa ani. Realmente de povestit nepotilor. Cine crede ca este un moft sau cum a zis Heinz Harald Frentzen parca “ca la paralimpici”, sa vada SUA - Brazilia. Cu siguranta, fotbalul feminin va ajunge in cativa ani sa rivalizeze cu cel masculin la nivel mondial, asa cum este in majoritatea sporturilor.

# 6 D(r)acImpielitzat on 15.07.11 at 4:00 pm

eheheheeee, cam acu’ 5-6 ani, cand mi-am dat seama ca echipele noastre nu mai joaca fotbal si nici nu o sa mai joace mult timp incolo (au mai fost exceptii recunosc), s-a nimerit (conicidenta?) sa vad cateva meciuri din campionatul mondial feminin. Si am avut ce sa vad. Se juca fotbal.

# 5 sprinjanul on 15.07.11 at 3:47 pm

m-am convins si eu urmarind usa-brazilia.un meci atat de frumos incat ar trebui sa le dea de gandit barbatilor.femei super prin comportamentul lor dar si prin joc.

# 4 Stefan on 15.07.11 at 3:13 pm

Dovada ca nu sunt prea multe comentarii arata ca in romania sunt multi romani. Bravo pt articol.

# 3 ics on 15.07.11 at 3:03 pm

“sanatate, maestre!”

# 2 vlad on 15.07.11 at 2:56 pm

Pai nu stiu daca un campionat din asta este reprezentativ pentru intreg sportul. Ar trebui sa vizionati un meci Romania - Bulgaria la feminin si pe urma sa vad ce parere aveti. Numai nebunii puteau afirma ca femeile nu sunt capabile sa joace fotbal…. de ce sa nu fie??? Insa fotbalul feminin este mult prea putin popular in multe tari si foarte foarte slab…. ce vedem la mondial sunt exceptiile, venite din tari cu un invatamant sanatos, care promoveaza sportul masiv atat pentru baieti cat si pentru fete…. inevitabil au aparut echipe bune de fotbal feminin.

# 1 explorish on 15.07.11 at 2:51 pm

exact! fotbalul lor e ONEST (interesant, nu? misoginii s-ar aștepta ca femeile să fie mai “prefăcute”, și totuși, ele nu cad în careu la prima atingere), și cu atât mai savuroase sunt micile jmecherii (am vazut niste driblinguri de gen “șurță” (mingea printre picioare) de care orice fante de cartier ar putea fi mandru, executate cu nonșalanță și fără pretenții. am văzut și țesături de pase barcelonești la micile japoneze, tot natural, tot fără pretenții.

de ce m-am convins eu: nu are rost să aștept un fotbal bărbătesc de la femei, ci aș face mai bine să savurez fotbalul lor, un joc un pic altfel, dar interesant în felul lui - cum e și handbalul, și tenisul feminin față de masculin, cu parțial alte finețuri, alte atracții.

în altă ordine de idei, privind fetele epuizate după alergatul pe terenul ăla mare (și jucând personal un meci recent pe un teren de iarbă, mult mai mic) îmi dau seama ce sport infernal de solicitant fizic e fotbalul jucat “competitiv”.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.