125 de ani de ploaie şi rigoare

În Anglia, există o mistică a vremii. Iar la Wimbledon se dă şi acum ora exactă a tenisului

Plouă. Cu o insistenţă delicată şi voioasă, care face din vreme un rebus şi din discuţiile în jurul vremii o capitulare agreabilă. Sîntem în Anglia. Anglia înseamnă într-o măsură de neînchipuit mistica vremii, iar vremea înseamnă, de regulă, ploaie. Cînd au inventat jocurile de cîmp, englezii au făcut o singură greşeală de calcul: tenisul. Lawn tennis, adică tenisul de pajişte, gazon sau peluză, după numele arheologic al acestei ocupaţii superbe, nu se poate juca pe ploaie. Sau se poate, dar numai în societăţile liberale. Englezii sînt conservatori. Acoperişul mobil a fost introdus după discuţii care au ocupat cea mai bună parte a celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut.

Wimbledon a început luni, pe ploaie. Asta e foarte englezesc. Întreruperile meteo fac parte din istoria turneului, aşa cum suspendarea trenurilor pe motiv de frunze, apă, oi, cerbi sau cadavre pe linie face parte din augusta tradiţie feroviară şi criminalistă a Insulei. Dar cel mai englezesc lucru vine din cifra grea pînă la neverosimil care stabileşte că anul acesta se desfăşoară Wimbledonul ediţia 125. Încă o dată: 125! Ce înseamnă asta?

Înseamnă că în 1877, All England Lawn Tennis Club, un club select şi privat, a organizat un turneu de tenis. În timp ce dorobanţii noştri se băteau cu osmanlîii la Plevna, 22 de domni s-au strîns nu departe de centrul Londrei şi au pornit cea mai elegantă confruntare cunoscută în sport. Finala a fost cîştigată de un foarte victorian la barbă şi mustăţi, Spencer Gore, în prezenţa a 200 de spectatori. Cu banii plătitorilor de bilete clubul a cumpărat încă un tăvălug de nivelat iarba şi presat apa de ploaie. Utilajul a rămas indispensabil în următoarea sută de ani.

Asta e tot. Wimbledon e punctul fix, imun la fluctuaţii şi presiuni extrasportive. Un soi de barometru care anunţă constant vreme proastă, dar dă, simultan, şi ierarhia exactă a tenisului. Luni dimineaţă, un reporter BBC s-a chinuit în zadar să-l facă pe Ilie Năstase să scoată un pronostic favorabil lui Andy Murray, noua întruchipare a eternului pretendent englez la titlu. Năstase a răspuns sec, oarecum plictisit de neştiinţa reporterului. Ghinion. Murray e contemporan cu Nadal, Federer şi Djokovici. Aşa cum Henman a fost cu Sampras. Iar Năstase cu Smith şi cu Borg. Cu observaţia că Năstase a fost nr.1 mondial. Ceea ce spune că nici o supremaţie cîştigată altundeva nu garantează triumful la Wimbledon. De 125 de ani. Sau, mai pe englezeşte, de cînd plouă. Cu rigoare.