Dacă doriţi să recitiţi, dacă doriţi să revedeţi

Tot ce a dus naţionala pe locul 41 în lume, am regăsit cu surplus la juniorii de 17 ani

O glumă veche spune că singura asemănare cu fotbalul, din ce vedem mereu în terenurile noastre, e la numărul de jucători. Adus la zi şi la gazetăria noastră de fotbal, miştoul acesta trist ar suna cam aşa: singura asemănare dintre jurnalismul nostru “pozitiv” şi cel al fotbalului mare e la delirul metaforelor şi la inflamările patriotarde, în zilele în care bate un vînticel de victorie. După ce ani de-a rîndul Naţionalele noastre de juniori n-au contat în nici un fel, nici intern, nici extern, entuziasmul, vecin cu clinicul, al calificării formaţiei noastre Under 17 la turneul final a produs un puhoi de superlative de toată ruşinea.

Ca şi cum rahatul se făcuse peste noapte bici.

Ca şi cum România născuse, în cea mai adîncă ilegalitate, vreo douăzeci de-alde Messi şi Cristiano Ronaldo. Anonimii de pînă atunci ai lotului ne-au fost înfăţişaţi de cîţiva confraţi, altfel animaţi de cele mai curajoase sentimente, drept nişte perfecţiuni, care nu aşteptau decît ocazia ca să dea peste cap piaţa mondială a transferurilor explozive. Niciodată o mînă de anonimi nu s-a bucurat de o campanie mai favorizantă. Niciodată o puştime fără identitate sportivă n-a fost tratată mai americăneşte, cu paiete, surle, trîmbiţe şi şmecherii scoutereşti. România jună scotea la vînzare pielea ursului din pădure.

Explicaţia acestui derapaj al simţului măsurii trebuie căutat probabil în nevoia de mai bine, care aştepta comprimată şi abuzată, care avea acum prilejul să producă şi altceva decît văicăreli şi acuzaţii. O altă explicaţie părea să vină din parcursul în grupă. Se născuse, în sfîrşit, generaţia cu psihic de învingători? Jocurile din turneul European au dovedit însă un antrenor mediocru, genul de antrenor român care se laudă cu înfrîngeri valorînd cît victoriile şi prezenţe onorabile în coada celor mari. Au dovedit şi o vîrstă a fotbalului junior care maimuţăreşte fotbalul senior în tot ce are acesta mai detestabil: declaraţii de doi bani, o tehnică precară şi un comportament la înfrîngeri lipsit de demnitate. Tot ce a dus naţionala pe locul 41 în lume am regăsit cu surplus la juniorii sub 17 ani.

13 comments ↓

# 13 vasco on 16.05.11 at 5:35 am

Aveti dreptate d-le Octavian,prea putin se scrie si se face despre si pentru fotbalul juvenil.Nimeni nu se mai preocupa de viitor,toti vor totul azi,mai ales banii de participare in grupele UCL sau din drepturile de televizare.Asta se intimpla din cauza ca avem la conducerea fotbalului romanesc niste indivizi comparabili cu domnitorii fanarioti care vroiau sa cistige pe moment tot caci ereu constienti ca sunt efemeri .Tot asa si presedintii si patronii de cluburi ,majoritatea impostori care nu au nimic cu fenomenul fotbalistic(a se vedea becali,iancu si altii)vor cistigul imediat cu investitii minime sau nule si pentru asta sunt in stare de orice,doar de administrarea sau managerierea corecta a afacerii ,nu.Climatul infractional din tara noastra ii ajuta,justitia nu-i deranjeaza,FRF si LPF nu mai vorbesc ,patroneaza mizeria asta,asa ca nu are ce sa vina din urma;Hagi si Popescu incearca ceva dar e prea putin.Pe la centrele de juniori ale unor cluburi se practica mita de catre parinti pentru ca odraslele lor sa fie promovate pentru a-si putea atinge visul de a deveni vedete cu bani,baza de selectie e oricum prea mica,tinara generatie prefera cluburile de la virste fragede,sportul nu mai e dorit prin scoli,asa ca sa nu ne miram de ceeace se va intimpla in curind,disparitia fotbalului romanesc,aproape cu desavirsire.Cind “manageri”sunt fosti si actuali securisti sau chiar infractori de drept comun,precum corupatorii frati becali ,ce se mai poate zice?Iar presa cu mici exceptii e tot a lor…cumparata sau intimidata.Din aceasta cauza stadioanele sunt mai mult goale,populate cu baieti de cartier care merg sa se defuleze si care uneori chiar au o atitudine dura dar corecta fata de conducatorii din fotbal devenind chiar si ei indezirabili pentru unul ca mitica dragomir care conduce in stil militienesc ,cu dosare aratate ca amenintare celor ce nu l-ar mai dori la conducerea LPF.Cine il intreaba de unde a facut averea cu care se lauda pe la TV?Poate d-nul Tolontan?”Lasciate ogni speranza…”

# 12 Cristian Pop on 15.05.11 at 3:33 pm

La noi antrenorii au mentalitate de losseri. Asadar cum am vrea sa vedem fotbalisti cu mentalitate de invingatori? Pai nu’i educa -din punct de vedere mental- nici parintii acasa, nici antrenorii.
SUNTEM VARZA!

# 11 Sibelius on 14.05.11 at 3:56 pm

Ne-am extaziat in fata unei Nationale U17 care in afara unui meci bun cu Rusia “reusise” 0-0 cu Islanda si se calificase la Euro datorita unui penalty ratat de Ungaria in minutul 90.
Meciurile de la Euro au confirmat “prestatia” din turneul de calificare.

# 10 lol on 14.05.11 at 11:33 am

Calificarea intre primele 8 (OPT) tari ale Europei reprezinta o performanta extraordinara. Atat. Restul e jurnalism dambovitean, pe principiul “Avem ceva bun? Hai sa-l acoperim de rahat”. De ce scriu oamenii despre subiecte la care e atat de evident ca nu se pricep? Fiindca e Romania. Pensia mica, drepturile de autor la fel de nesemnificative ca “opera”, greu, ce sa-i faci?

# 9 taio on 14.05.11 at 10:00 am

va e frica sa spuneti lucrurilor pe nume?ce aveti cu bietii juniori, sint si ei parte din circul national,nu mai scrieti ba orice,intrebati-i pe mai marii circului, daca stiu pe ce post a jucat Hamlet cind i-a dat gol lui Vivaldi in finala cupei europei.

# 8 Ovi on 14.05.11 at 8:30 am

aveti perfecta dreptate. acum imi vine in minte o declaratie data de un junior inainte the inceperea turneului final:

“Suntem tari!”

poate sunteti, dar nu la jocul de fotbal…

# 7 georgel on 14.05.11 at 5:40 am

Stimate Dle. Tudor Octavian.
Am citit nu doar cu interes ci si cu un sentiment de deja vu articolul dvoastra.
De mai mult timp incerc sa captez atentia-deocamdata fara nici un succes dlui Ioanitoaia in legatura cu epitetele si metaforele folosite de slujbasii domniei sale de la GSP TV la meciuri altfel deosebit de imunde.
“Sut formidabil”, “Ocazie nemaipomenita” , “Dribling fantastic” poti auzi de cateva zeci de ori pe meci chiar si la meciuri de genul Urziceni-Branesti. Imi cer scuze dar cred ca baietii astia buni de gura n-au vazut in viata lor o Barcelona, un Manchester…
La asa campionat, asa comentatori… Totul se impleteste perfect. La multi ani si sarbatori fericite… oricare ar fi ele!

# 6 iustin on 14.05.11 at 2:52 am

foarte adevarat.nu inteleg ce este atat de greu-in primul rand-sa se implementeze un sistem de joc pe care sa il practice nationala romaniei de la juniori la seniori…nu mai vorbesc de mentalitate, tehnica, educatie etc.

# 5 Traim din amintiri on 14.05.11 at 2:17 am

Traim din amintiri si in fatza TV-ului cu sticla si samintza.
Nu din carte si aprofundarea ei.Ai carte ai parte.Cei educatzi continua.Ne plingem in loc sa construim.

# 4 Optimvs on 14.05.11 at 2:10 am

De curiozitate: chiar toti au dovedit tehnica precara si comportament lipsit de demnitate la infrangeri? Chiar toti au dat declaratii de doi bani?
Articolul mi se pare foarte corect in prima parte, cea despre delirurile periodice ale presei noastre (delirurile presei sportive fiind doar un caz particular). A doua parte insa cade exact in extrema opusa, cea a generalizarii negative. La fix ar mai merge doua fraze in coada, despre cat suntem de jalnici ca popor, nu?

# 3 booba on 13.05.11 at 11:55 pm

Asa e, presa si familia Becali ii face mari si infumurati inainte de a dovedi ceva si isi irosesc talentul, cei care il au, pt ca nu au etica muncii. Nimeni nu le spune ca Messi si Ronaldo merg si ei si pun osul la antrenamente, nu se bazeaza doar pe talent. Ultimul caz Daminuta. Ultimul paragraf despre antrenorul mediocru (ai dreptate despre Vasii) il descrie perfect pe Piturca pe care toti il pupa undeva. Cit de curajos a jucat el cu o Italie jenanta, cu o Franta pe nicaieri, cu o Olanda care numa’ nu si-a dat autogol?
Toate lumea vorbeste de finantare, ca juniorii si copii nu au finantarea olandezilor sau a nemtilor etc. Eu as fi curios daca sefii federatiilor olandeze, germane sau oarecare, “salariati” fiind, au aceleasi averi ca si bastanii federatiei romane?????? Poate Lupescu a facut ceva bani ca fotbalist, dar ceilalti????

# 2 durden on 13.05.11 at 8:37 pm

gresit!jucatorii au doar o mica parte din dezastrul de le euro.vina principala apartine federatiei sau antrenorului,ca nu se mai stie cine a impus aceasta tactica tipic romaneasca asa cum spuneti si dvs.altfel cum va explicati ca dupa golul germaniei,i-am dominat copios?chiar daca nu am avut multe super ocazii de gol,eu nu cred ca nemtii s-au retras de bunavoie si nesiliti de nimeni…

# 1 LukeTheNuke on 13.05.11 at 8:28 pm

Cei mici sunt educati de cei mari. Iar cei mari le impun o tactica - altfel sunt zburati din vederile echipei. Si la nivelul lor nu se vor face valuri - pentru ca nu sunt inca nume cunoscute.
Problema este ca antrenorii cred ca a nu se face de rusine inseamna a te apara si a distruge jocul celorlalti. Ei nu inteleg ca se fac de rusine cand TE PREZINTI LA UN JOC DE FOTBAL SI NU JOCI FOTBAL!
Asadar rusine voua! Nu copiilor, ei mai au niste sanse.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.