Eric şi Adailton

Şi ce i s-a strigat unui român în Bulgaria

Înainte de a începe să tremurăm pentru meciurile cu Bosnia şi Luxemburg - exact, aici am ajuns… - două goluri ne-au luminat etapa şi nu văd de ce le-am dat uitării. Nu accept - ei da, tăiaţi-mi capul! - ca mititeii şi grandomanii din loje, palate şi comisii, cei care “dau banul” să fie mai importanţi decît un şut imparabil sau un dribling fin. Nu am văzut nicăieri ca, de pildă, după un meci al Interului sau al lui Chelsea, indiferent dacă bat sau nu, televiziunile să alerge din primele secunde ca să-i “prindă” pe Moratti, pe Abramovici, să-i toace la cap minute întregi şi să facă din ei eroii meciului. Moratti stă în tribună şi în minutul final se ridică împreună cu soţia sa şi pleacă la el acasă; lui Abramovici, în minutul 93, nu i se cere să ne spună ce părere are el despre Ancelotti, fiindcă nu l-a titularizat pe Drogba. La noi se aleargă după maşina patronului ca acela să răspundă, tot din maşină, cum de-a fost posibil să nu joace Icsulescu în locul lui Igrecescu. Iar patronul să ţină o lungă tiradă împotriva antrenorului care s-a aşezat cu fundul în poartă la 1-0. Repet, tăiaţi-mi capul, dar niciodată pentru mine, fie el preşul Ligii sau al Federaţiei, nu va fi mai important decît şutul din 35 al lui Eric la Mediaş, sau bomba seacă, fără balans, peste zid, a lui Adailton în Ghencea.

Ele au fost senzaţiile etapei care m-au făcut să uit de Susici şi Dzeko, ba chiar de Barcelona-Şahtior. Exagerez? Dar dumneavoastră nu exageraţi cu… parcă nu ştiţi cu cine? A, Eric şi Adailton sînt brazilieni… dar ce, eu nu pot fi microbist englez şi să ţin cu orice Berbatov sau Eduardo care joacă bine pe banii mei?

Apropo, am un foarte bun prieten (fan Dinamo-Liverpool) care trecînd cu maşina lui de România printr-un orăşel bulgăresc a auzit pe un localnic strigîndu-i amical, ştiţi ce? Nu vă trece prin minte: Manchester United! De ce să îi strigi unui român, în Bulgaria, Manchester United? De aia, de Berbatov!

Acestea fiind zise, ridic următoarea întrebare, cu clasamentul în faţă - ce v-ar deranja ca Oţelul sau Timişoara să cîştige campionatul? Sau chiar Vasluiul… Ca bucureştean bătrîn nu am obiecţii. Toate trei mi se par mai vînoase decît “capitalistele” noastre răsfăţate peste poate. Mi se va obiecta că nici una nu va face faţă în Europa. Ei da, că dîmboviţencele ne-au fericit! Personal, o văd pe Timişoara ceva mai făţoasă decît Oţelul care - atîta cît e, nu-mi displace, mai ales că din secolul trecut sînt fan Dorinel, o recunosc. Ştiu că nu-i un argument solid. Mai important e la cine se duc marafeţii.

3 comments ↓

# 3 lol on 25.03.11 at 6:12 pm

Sanatate, maestre!

# 2 gicu on 25.03.11 at 2:43 am

Sanatate, maestre!

# 1 alin on 24.03.11 at 8:29 pm

“la cine se duc marafetii”….:))) buna afirmatie. Poate stie Pres-ul Ligii…:))

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.