Na Li, dar şi Ding şi Fu

Cînd e vorba de China, renunţaţi, cum se spune la noi, la “a o mai face pe chinezu’

Nădăjduiesc că nu voi scandaliza - există şi asemenea speranţe - cînd afirm că, strict sportiv, eliminarea la Melbourne, în sferturi, respectiv semifinale, a celor doi lideri ai tenisului Mondial, Nadal şi Wozniacki, e mai interesantă decît tratativele dintre cei doi patroni ai Stelei şi Bistriţei în jurul lui Moraes. Dacă eşecul lui Nadal se cuvine a fi privit cu o obligatorie înţelegere - în fond, omul a spus esenţialul în fraza sa: “Trebuie să fii 100% în puteri ca să-l învingi pe Ferrer” - victoria acestei chinezoaice Na Li asupra lui Wozniacki e de natură să ne provoace un sentiment tot mai rar în sportul lumii: uimirea.
Nu credeam că Wozniacki va pierde decît dacă mi s-ar fi spus pentru o dată: hai să fim neserioşi… Sincer vorbind, nu văd în daneză un number one foarte convingător: se apără excelent, are un moral tare, dar nu e Serena, nu e Justine, nu mai spun de Martina Hingis, iar jocul ei viguros în ansamblu are o rigiditate, ba chiar frigiditate, care îmi displace. Poate că introduc prea mult gust personal în judecată - roboteala actuală să fi distrus 100% feminitatea? - totuşi, după ce ai trecut de Schiavone, epuizată şi ea după un set decisiv de 3 ore cu Kuznetzova, nu prea existau îndoieli în faţa lui Na Li, să fim serioşi, chiar dacă aceasta a învins-o, la Sydney, pe Clijsters. Acela, hai, putea fi un rezultat întîmplător - acesta de la Melbourne nu e.

Am toate rezervele normale, europene, în ce priveşte “armonia socială” la care se tinde în China, dar în ce priveşte sportul, nimic nu mai e întîmplător, asta trebuie să ne fie clar. De vreo două săptămîni sînt încă sub impresia unei performanţe de necrezut, ignorate în presa noastră (cu excepţia lui Tolontan în Dilema Veche): la Londra, finala Masters-ului englez la snooker s-a disputat între doi chinezi, Ding şi Fu, primul trăind pe Insulă, al doilea la Hong Kong. Nu avem atîtea semne de exclamaţie cîte ar fi necesare pentru o asemenea surpriză - la capătul unui turneu din care nu au lipsit Ronnie, Higgins şi campionul mondial Richardson. O să mi se replice: “Ce sport mai e şi snookerul?”. Staţi blînzi: el cere tot atîta răbdare, tenacitate, putere de concentrare şi îndemînare pînă la fineţe ca orice sport. E ceea ce au din plin şi prea plin sportivii chinezi. Nu cred că făptuiesc o greşeală de neiertat dacă leg un joc în jurul unei mese (ca şi ping-pongul!) de un altul, pe un teren bătut de soare şi vînt… Fiţi cît de cît neserioşi, ca să înţelegeţi ce-i sportul. Cînd e vorba de China, renunţaţi, cum se spune la noi, la “a o mai face pe chinezu’”.

5 comments ↓

# 5 victor L on 30.01.11 at 8:09 pm

Sanatate, domnule Cosasu.
Imi pare rau ca o treceti cu vederea pe Stela Giurgeanu cu “Revoluţia chineză a postavului” , tot in Dilema veche (online).
Wozniacki imi pare a fi in pasa proasta de un timp.

# 4 Adrian M on 29.01.11 at 5:00 am

“Ronnie, Higgins şi campionul mondial Richardson. ”

Cred că v-aţi referit la Robertson .

# 3 Ovidiu on 28.01.11 at 10:16 am

Sanatate!

# 2 gicu on 28.01.11 at 4:03 am

Sanatate, maestre!

# 1 lol on 27.01.11 at 6:31 pm

Ma tem ca, dupa ce ne vor ingropa sub produse de 2 lei (la propriu), cu termen de valabilitate o luna, devenind astfel liderii economiei mondiale, chinezii vor pune, incet-incet, stapanire si pe fiecare ramura sportiva in parte. In 10 ani vad JO dominate copios de asiatici, mai ales ca sportul european si cel american incep sa se clatine sub greutatea scandalurilor de dopaj. La chinezi e mai simplu: se dopeaza unul? Nu-i nimic. Au alti 100 pregatiti sa-i ia locul.

Sanatate, maestre!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.