Războiul dinainte pierdut

Cîţi sportivi nu înving natura cu stimulenţi, ca să sfîrşească dramatic?

Nu îmi plăceau surorile Williams atunci cînd cîştigau aproape tot şi jucau finale de Grand Slam. Nu păreau să fie din tenis, ci din alt sport. Mai bine zis dintr-o excepţie a umanului. Nu îmi dădea pace o întrebare. Ce fel de competiţie mai e şi aia, în care se ştie nu numai cine va cîştiga viitorul turneu, ci şi cine le va cîştiga pe toate, cît timp vor juca tenis surori ciocolatii? Teama mea s-a dovedit totuşi neîntemeiată, pentru că supremaţia Serenei şi a lui Venus nu a durat, jucătoare mai tehnice şi mai puţin dotate fizic detronîndu-le. Problema rămîne însă. Pentru ieşirile din dimensiunile naturii, fie ele şi de admirat, ar trebui să existe competiţii paralele. Nu-i bine să te pui la ambiţie cu natura. Cînd eram copil, învăţam la şcoală că tot ce era bun pentru om se întîmpla numai în Uniunea Sovietică, şi că omul sovietic învingea în fiecare zi natura construind baraje şi secînd mări. Omul sovietic, şi nu numai el, cîştiga de fapt nişte bătălii de care omenirea avea să se convingă curînd că nu avea nevoie de ele.

Am stîrnit natura, iar acum nu mai avem soluţii s-o reparăm.

Îmi pusesem multe nădejdi, ca şi alţi iubitori ai tenisului, într-o junioară, ale cărei evoluţii, ca şi ale lui Ilie Năstase cîndva, aveau primatul talentului. Talentul care învinge contextul, nu natura. N-avem noi terenuri, n-avem bază de mase, n-avem nimic din ce au marile forţe ale tenisului, dar scoatem din cînd în cînd capul în lume datorită capriciilor naturii. Talentul e un astfel de capriciu, care nu ţine cont de statistici. Fata asta, cu sînii ei mari, îi imprima mingii o bălăngăneală contra fizicii tenisului şi adversarele nu mai găseau replică. În urmă cu cîteva decenii, Ovidiu Ioaniţoaia îmi relata cazul unui jucător de baseball yankeu, care avea un umăr beteag din naştere şi care, tot aşa, înnebunea lumea şi fizica mişcării trimiţînd mingea în zig-zag. Un minus, în alcătuirea trupului nostru, poate fi, mai mult decît un plus, un noroc. Fata noastră însă s-a pus pe învins natura. Şi-a făcut o operaţie estetică şi şi-a modificat centrul de greutate. O modificare atrage întotdeauna altele şi nu neapărat în bine. Cîţi sportivi nu înving cîţiva ani natura cu stimulenţI chimici, ca să sfîrşească urît, contra naturii? Ieri, fata cu sînii mari era o speranţă, iar azi e o jucătoare în plin progres. De ieri pînă azi au şi trecut cîţiva ani. Mă gîndesc cu reţinere la viitor, fiindcă orice atentat asupra naturii se plăteşte. Dincolo de numărul de meciuri cîştigate.