Să n-o facem şi mai lată!

Pentru prima oară ne “sărbătorim” pe locul 56. Tăcere?

Îmi permit azi - în cadrul măsurilor de austeritate guvernamentală - să nu mă înscriu în manifestările ca de obicei entuziaste ale sfîrşitului de an, să nu înot în valurile de firitiseli şi amnezii fireşti ale Sărbătorilor, şi să mă rezum doar la a-i strînge mîna domnului Emil Mierlă, caricaturistul sarcastic de fiecare zi al Gazetei noastre. N-o fac nici din răutate, nici din mizantropie, nici din alergia la toasturile conformiste şi deplasate: domnul Emil Mierlă a fost singurul dintre redactorii Gazetei care, în ancheta pentru cel mai bun fotbalist român, a avut curajul să nu desemneze pe nimeni pentru primul loc; a tras o linie şi, prin asta, o concluzie; e ceea ce mi-a trecut şi mie prin minte s-o fac, dar nu am avut curajul; mi s-a părut prea ostentativ, deşi acesta este adevărul: în 2010, nici un fotbalist român - din ţară sau de afară - nu s-a impus la nivelul de “Cel mai bun” decît, desigur, cu o bunăvoinţă nu o dată melodramatică. Tot domnul Emil Mierlă a fost singurul dintre noi care, la antreori, l-a aşezat pe Mircea Lucescu atît de sus încît nu a numit pe nimeni pe locurile 2 şi 3, asta pentru a-i marca excelenţa şi ca să facă vizibilă diferenţa de clasă. Chiar dacă e o opinie prea severă, ea are calitatea că nu e “călduţă”, ca atîtea altele.

Sub presiunea exemplului Mierlă - produc şi caricaturiştii presiune! - mă văd obligat să remarc că în toate festivităţile, galele şi petrecerile acestui sfîrşit de an, nimeni nu a făcut vorbire (nefericită expresie) despre locul 56 pe care îl ocupă fotbalul românesc în clasamentul mondial. Este prima oară, primul an cînd sîntem pe acest loc scandalos. Nu numai această clasare e inadmisibilă, dar şi tăcerea din jurul acestei “performanţe”, cît şi buna dispoziţie cu care s-a mîncat şi s-a băut sînt stupefiante. N-a vrut nimeni să întineze Sărbătorile de iarnă? S-a jucat la alibiul bronzului handbalistic? Dar o cuviincioasă ruşine, o anume decenţă, o discretă reţinere nu ar fi fost de rigoare? De unde rigoare în veselie? Nu mai spun de necesitatea unui comunicat cu scuze al neclintiţilor preşedinţi, dar măcar un “Domnilor, să fim serioşi!” al clasicului înţelept de la LPF tot ar fi sunat bine printre atîţia zurgălăi.

Personal, cer iertare dacă am stricat cîteva chefuri (aiurea, nu-i cunoaşteţi…) în ajun de Crăciun, urînd totuşi să n-o facem şi mai lată, mai jos de locul 56.