De la padelă la daltă

Mulţi performeri sportivi, îmbătrînind, cad în uitare. Se afundă în melancolie blegoasă, dacă nu chiar în decrepitudine. Crîmpeie din viaţa lor urgisită mai răzbat în presă, stîrnind compasiuni formale.

Evident, există şi abateri de la regulă, cînd trăirile din arenă se cuibăresc în suflet, înnobilîndu-l. Una dintre ele ar ilustra-o maestrul sportului Ion Sideri, fost kaiacist redutabil, la activ cu 8 titluri de campion naţional, 11 de campion internaţional, un loc 4 la Europene şi o clasare pe poziţia a 6-a la Olimpiada de la Roma, într-o ştafetă alături de alte nume grele: Vernescu, Anastasescu şi Teodorov.

Pensie viageră refuzată
După ce a abandonat la numai 27 de ani din pricina unui antrenor de lot pe care îl încolţise într-o şedinţă de pomină pentru matrapazlîcuri financiare în dauna sportivilor, vînjosul cu padelă atît de vrednică a început să mîngîie cu palmele sale bătătorite o daltă delicată cu care mai spinteca unda lacului, dar putea înfiora sufletul lemnului. A devenit, cu alte cuvinte, un sculptor perseverent şi talentat. Iar justiţiarul înnăscut care chelfănise un ditamai antrenorul, demascîndu-i cupiditatea, cu preţul aruncării sale peste bordul flotilei de aur, avea să-şi urmeze crezul în uniforma de colonel de investigaţii şi filaj cu care îl înzestrase clubul său, Dinamo.

Găinării sau delapidări revoltătoare săvîrşite de activişti grei de partid, într-o ţară în care s-a furat şi se fură cu voluptate, au trecut prin sita unui ofiţer sub acoperire onest, cu inimă de artist. Ţinuta lui neîncovoiată, nefiind nici acum pe placul oficialităţilor, explică poate refuzul celor îndrituiţi de a-i acorda cuvenita pensie viageră, ca şi indemnizaţia de merit din care se înfruptă, în schimb, înalţi funcţionari care toată viaţa au trîndăvit în scaune înalte şi lucrative.

Dedicaţie de la Nadia
La 74 de ani, maestrul Ion Sideri este un tip masiv, cu părul alb şi privirea tinerească. În ciuda vîrstei, sculptează neobosit. Bienala Internaţională a Sportivilor Olimpici de la Barcelona avea să-l răsplătească în 1998 cu medalia de aur pentru lucrarea “Torsul campioanei”. O dedicaţie a Nadiei Comăneci (”Felicitări pentru o muncă fantastică. Vă ofer un zece perfect”), după vizionarea unei expoziţii cuprinzîndu-i lucrările, reprezintă un alt trofeu onorant. Lacul Snagov brăzdat cîndva cu kaiacul se găteşte azi cu lucrările sale omagiale, reprezentînd doi titani ai padelei: Aurel Vernescu şi Nicolae Navasart care îi străjuiesc malurile de pe soclurile lor. Iar în incinta Stadionului Tineretului, Ioan Soter scrutează sportul nostru debil.

Cine ar fi crezut că sub platoşa de muşchi a unui kaiacist şi sub uniforma unui colonel de miliţie poate sălăşlui un suflet de artist?