Maestrul Cupen se înclină în faţa geniului de la Barcelona » Prichindelul uriaş

Fotbalul este un rege al sportului care trăieşte pe un grătar încins. Jarul este răscolit de toată lumea.

De jucătorii cei mai reprezentativi care inflamează pasiunile. De antrenori cu baghete fermecate sau cu încălţări trainice cu care pot demola băncile de rezerve. De spectatori, nu o dată turbulenţi pînă la mîrşăvie. De arbitrii venali care siluiesc rezultatele, burduşindu-şi conturile. De conducători ticăloşiţi. De televiziune, mama tuturor, ce aţîţă spiritele în numele ratingului. Tonţoroiul acesta este ordonat adesea de prestaţiile unor jucători de legendă. Pilda cea mai la îndemînă în momentul de faţă i se pare a fi Messi.

Acest zeu bondoc stă cufundat într-un fotoliu de aur, zîmbind candid. Cu puţin timp în urmă, într-un meci de vis Argentina-Brazilia, a vînturat apărarea carioca, marcînd golul victoriei. După care, pe faţă i-a înflorit zîmbetul cunoscut cu care ar putea potoli şi un taur furios. La sfîrşit s-a îmbrăţişat cu alt monstru sacru, Ronaldinho, din echipa adversă. Se închegase sub privirile a sute de milioane de telespectatori o solidaritate între adversari de soi mînaţi de bun simţ şi candoare. Lui Messi îi înflorise surîsul cunoscut, Ronaldinho era şi el destins, dezvelindu-şi incisivii lunguieţi, de castor imperial.

Două comori pe acelaşi talger! Îţi trebuie educaţie şi conştiinţa propriei valori, peste care să picure obiectivitate, pentru ca doi adversari de asemenea calibru să se înfrăţească după o dispută excepţională pe muchie de cuţit. Dacă Messi, prin absurd, ar nimeri într-un campionat ca al nostru, după o cursă fulminantă sfîrşită cu gol, pun pariu că nici un adversar nu l-ar saluta, l-ar băga cel mult în seamă, strecurînd printre dinţi: “Ia mai dă-l în aia de Messi!”. La cîteva zile de la îngenuncherea Braziliei, eroul nostru a strălucit şi în campionatul iberic, sfîşiind o echipă de pluton cu cele trei goluri ale sale din totalul de 8 cu care a triumfat Barcelona.

Un fenomen mă îndeamnă la reflecţii, fără să pretind că sînt original. Dar nu cumva, după legi divine, celor neimpozanţi, precum scundacul Messi, ce le lipseşte sub talpă, se adaugă sub creştet? Paradoxal, cel mai dotat baschetbalist român s-a numit Andrei Folbert, ce abia ajungea la umărul celorlalţi, într-un sport dedicat giganţilor.

De altfel, şi în alte sfere, mărunţeii au strălucit. Exemplele au devenit clasice. Un Caesar, un Napoleon, un Eminescu, un Brîncuşi, un Chaplin, un Al Pacino. Întorcîndu-ne la obsedantul fotbal, sarea şi piperul lui sălăşluiesc tot în galeria scunzilor. Căci plăvanii sînt doar subalternii meniţi să fructifice creaţia miniaturalilor înzestraţi. Pele, Maradona, Puşkaş, Kopa, Rossi, Petchovschi, Voinescu sau Hagi stau mărturie. Dar de Torje şi de Deac, mărunţeii în ascensiune, mărgelele lustruite dintr-un şirag bogat de perle mate, ce ziceţi?

Leo Messi, la mai mare!

19 comments ↓

# 19 Ch1va5 on 27.11.10 at 12:14 am

Maestre, va citesc cu placere articolele, il apreciez si pe Messi, am avut si bucuria sa-l vad jucind de aproape si am ramas impresionat de rapiditatea lui, dar nu cred ca e cazul sa gasim motive suplimentare de a ne minuna de valoarea sa. E posibil sa omiteti faptul ca Messi si Ronaldinho au fost colegi la Barcelona o buna bucata de timp, astfel ca semnificatia imbratisarii de final este un banal salut intre doi fosti coechipieri, la sfirsitul unui meci amical… Se practica si pe la noi.

# 18 Filbert on 26.11.10 at 11:04 pm

Zidane, 1.88m, Cr. Ronaldo tot pe acolo….

# 17 ovidiu_mm on 26.11.10 at 7:32 pm

Pele nu e scund. E o fortare gratuita a scriiturii.

# 16 Ciprian on 26.11.10 at 5:57 pm

andreiii, un jucator ca sa ajunga mare nu trebuie sa dea gol de la 25-30 de metri. Nici Maradona nu dadea gol de la distanta… si totusi toata lumea il considera cel mai mare fotbalist din toate timpurile.

# 15 Ciprian on 26.11.10 at 5:54 pm

arabu.. e un super articol, dar nu pot sa trec cu vedere ce ai zis, daca BOZGORII DIN TARA NU SUPORTA CUM SUNT TRATATI, SA PLECE IN TARA AIA …. A LOR. In legatura cu articolul… ABSOLUT SENZATIONAL. Ronaldinho pentru mine este cel mai mare magician din istoria fotbalului, poate chiar cel mai mare jucator din istoria fotbalului iar Messi este cel mai bun fotbalist al planetei de aproape 3 ani de zile. Deabea astept sa vad zeul la meciul Romania - Argentina.

# 14 rotehund on 26.11.10 at 3:41 pm

sunt dinamovist, insa Torje desi are ceva calitati si pare destul de serios nu cred ca va ajunge pre departe in sensul de realizari in cariera.. n-are acea “clasa mondiala” care se vede de la o posta… chiar si la ratati de genul Mutu, Zicu si Printzu’

# 13 ex-pitesteanul on 26.11.10 at 3:39 pm

foarte frumos… ma bucur cand scrieti de mari sportivi…
si messi este, de ceva vreme, cel mai bun de departe…

altfel, inaltimea nu prea conteaza in fotbal… van basten, ronaldo, zidane, ibrahimovic, henry si nici chiar ronaldinho nu sunt scunzi… tocmai asta este unul dintre elementele care fac fotbalul asa de frumos… poate fi practicat cu succes de aporape oricine chit ca are 1.60 sau 2.05, ca are 65kg sau 100kg ;)

# 12 andreiii on 26.11.10 at 2:18 pm

E clar ca LIONEL MESSI e un jucator foarte eficient dar parca e ca si un joc de fotbal pe calculator(foarte foarte scriptat)vezi la el aceleasi driblinguri,aceleasi suturi din aceleasi unghiuri tot timpul desi are nu stiu cate sute de goluri la barcelona daca e sa le iei pe toate creca vreo 10 poti spune ca sunt diferite,n-am vazut un sut de la vreo peste 25-30 metri messi,ceva spectaculos(acuma nu am ma refer la cristiano ronaldo )ci la alti mari jucatori gen zidane,ronaldihno,hagi…deci e un jucator ff bun…..DAR TOTUSI II MAI LIPSESC MULTE CALITATI CA SA DEVINA CEL MAI BUN JUCATOR DIN TOATE TIMPURILE

# 11 dfjdj on 26.11.10 at 12:08 pm

va deveni cel mai bun jucator din toate timpurile fara discutie.

# 10 Andrei on 26.11.10 at 11:34 am

Sa vedeti luni cum o sa calce in picioare Ozil/Ronaldo/Higuain echipa asta de cocalari.

# 9 salaghie adrian on 26.11.10 at 10:11 am

Buna ziua,
Doresc sa va felict pentru cele scrise mai sus,e un articol superb care spune foarte multe despre lispurile fotbalului de la noi…….
cu respect

# 8 Nicco on 26.11.10 at 10:00 am

Cred ca gresiti atunci cand pomeniti de “plavani”. Iar “marunteii in ascensiune” vor ramane “maruntei”. Daca ar fi fost sa fie altfel, s-ar fi vazut pana acum. Cu stima!

# 7 Bond on 26.11.10 at 9:42 am

Maestre sa ne traiesti!
Ai ramas ca o picatura intr-un ocean. Am dus dorul articolelor tale si sunt aproape sigurele pe care le mai citesc din presa sportiva romaneasca…
Legat de Messi, cred ca, totusi, nu si-a atins maximul de potential…mai poate sa creasca.

# 6 Viorel Batranu' on 26.11.10 at 8:34 am

1. orice sportiv are sau trebuie sa aiba o pregatire fizica exceptionala; marturie imi este echipa de fotbal a SUA. Pana nu alearga ai nostri ca ai lor, poa’ sa moara cu talentul in buzunar.
2. Messi e un sportiv complet; stie ca daca poate fizic, talentul e doar cireasa de pe tort; de aici vine si respectul pentru adversari si zambetul acela candid despre care vorbea maestru Cupen. Cand “poti” fotbal, poti fii om cu semenii de pe gazon.

# 5 felipes24 on 26.11.10 at 4:41 am

multumim, d-le Cupen pt acest articol minunat. Se apropie marele derbi al lumii si se vorbeste peste tot numai la noi nu. se scrie tot mai mult despre gainariile din asa zisul campionatul nostru in loc sa se vorbeasca despre ” EL CLASICO” cum o face toata lumea. pana ca ajuns si pe panourile principale din centrul New Yorkului si la noi inca se vb de scandalagii din fotbalul romanesc.. Rusine, trebuie sa mergem pe site-urile straina sa citit stiri adevarate despre fotbal adevarat ca la noi inca se mai vb ca pe vremea lui paszvante chioru!….e normal, aste a romanica si asta e mentaliltatea dintotdeauna… bine macar ca sunt Barcelonist dintotdeauna aparte de stelist si sunt la curent cu tot ce se intampla in campionatul spaniol ca la noi nu ai ce vede sau citi ….

# 4 arabu on 26.11.10 at 2:18 am

Frumos articol, totusi trebuie sa remarc o mai veche meteahnă a gazetarilor romani… Pronuntati si scrieti corect toate numele din absolut toate natiile lumii, mai putin una… Maghiarii… De ce Puskas e Puşkaş, de ce Laci es Loti, de ce nu puteti pronunta nume ca Szekely, Paszkany sau Sepsi… Poate sa vina omul din Congo sau Korea ii invatat numele, la ei va e imposibil. Este o lipsa de respect greu de acceptat pentru majoritatea ungurilor din aceasta tara.

# 3 cristi on 26.11.10 at 2:17 am

Maestre super articolul.Ma bucur ca santem pe aceiasi lungime de unda.Messi-Ronaldinho,doua volori incontestabile care place ochiului si care in ultimi ani ochii nostri vad asa ceva din ce in ce mai rar .Pacat ca pe Ronaldinho il vedem mai rar la Milan ca nu da goluri din ofside ca altii.(Inzaghi).Mi a placut exemplele din final ,cred ca asa oameni se nasc odata la 50 de ani si mai cred ca la ti omis pe Dobrin dar probabil Hagi e inlocuitorul. Ii doresc lui Messi sa nu i rupa picioarele nimeni , niciodata decat FOTBALUL….

# 2 marcellus on 26.11.10 at 2:13 am

Sa ma scuzati, dar ce cauta numele microbului torje alaturi de adevarati fotbalisti?

# 1 mircea89fzr on 26.11.10 at 2:05 am

torje va ajunge mare, deac e supraapreciat.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.