Starea de reprezentare

Fraţi români, nu ştiţi cumva ce-au făcut aseară ai noştri?

După 1989, am pierdut, repede şi probabil pentru totdeauna, starea de reprezentare. Mă simţeam reprezentat în lume de cei mai buni sportivi români. Nu mă întrebam cîtă minte aveau boxerii şi dacă şahul se putea chema sport. Era destul că “ai noştri” ajungeau frecvent, chiar şi zilnic, în faţă. Nu conta că în presa din Vest altele erau sporturile de prima pagină. Ca o consecinţă a acestei stări, deschideam ziarele la ştirile cu “Succese româneşti peste hotare”. De regulă, veştile bune din alte sporturi erau zilnic mai multe şi mai semnificative decît cele din fotbal. Astăzi, lucrurile stau altfel. Nici măcar invers.

Cînd, joi seara, am butonat telecomanda de la meciul cu Hajduk Split la Europenele de atletism, exact în momentul în care Marian Oprea sărea 17,51 m, la triplu şi obţinea din ultima încercare, aceea a ultimei şanse şi a pariului cu tine însuţi, medalia de argint, un val de dogoare patriotică mi-a inundat toată fiinţa. Am trăit din nou, întocmai unei virilităţi întoarse acasă din neant, starea aceea minunată de reprezentare. Cîteva minute , Marian Oprea a devenit, ca-n vremurile bune din atletismul de stat de odinioară, “ai noştri”.

Din fizică, ştiu că atunci cînd se pierde ceva, se şi cîştigă ceva. Viaţa e altceva decît fizica. În viaţă, cînd se pierde ceva, se mai pierde şi altceva. Mi-am dat seama, bucurîndu-mă fără rezerve de victoria lui Marian Oprea în luptele lui cu soarta, şi abia în al doilea rînd cu adversarii de la Europene, că am uitat toate superlativele gazetăreşti din afara fotbalului. Că nu mai ştiu să scriu elogios despre un succes românesc peste hotare. Pentru fotbal, dicţionarul exaltării e din ce în ce mai bogat. Pentru “extra-fotbal” - cum barbar au ajuns să se numească gazetarii altor sporturi, vocabularul victoriilor a fost transferat prin metoda MEBO la fotbal. Tot ce mai ştiu ţine de dicţionarul, restrîns şi el şi vandalizat, al bunului simţ. Mai ştiu încă să-i spun lui Marian Oprea: Mulţumesc, românule, că mă reprezinţi, că-mi dai motive să nu mă simt ţigan şi cerşetor peste hotare!

11 comments ↓

# 11 BONANO on 06.08.10 at 3:53 pm

.
D-LE OCTAVIAN,
.
E superb ce spuneti : Marian Oprea “E DE-AL NOSTRU ” numai ca presa de astazi nu-l vede ca pe unul de-al nostru . Al nostru, pentru presa, este Steaua si numai ea . Daca gigi nu behaee nimic , nimic nu al nostru .
gigi e de-al nostru si steaua e de-a noastra in rest nimic nu conteaza .
.
sper sa conteze putin si ceea ce spun in continuare …ca sa vedeti ce fac ai nostri !
.

intr-adevar C.F.R.-ul din Cluj a fost din nou iertata de catre arbitrii de o noua lovitura de pedeapsa . Deja au trecut doua etape si a beneficiat de “bunatatea” acestora . Costea cel mic ,tinut in brate in prima etapa , iar acum impiedicarea si impingerea in propriul careu a unui jucator de la Victoria BRANESTI .
.
-Unirea Urzicieni, a fost iertata de o infrangere la Targu-Jiu ;
.
- Dinamo inscrie un gol absolut neregulamentar in prelungiriile partidei cu Astra cand Adrian Cristea sufocat nu mai are puterea de a reveni si este prins intr-o pozitie de offside reactivata (niciun moment intre el si poarta adeversa nu s-au aflat doi jucatori ai echipei gazde ).
.
-Steaua ,insa, castiga meciul cu U Craiova ,cu cele mai grave greseli de arbitraj ale intregii brigazi in frunte cu Avram cel MIC . Tusieri si-au facut de cap dar numai in favoarea Stelei , fiecare de cel putin 3 ori au dejavantajat pe atac U Craiova si de cel putin doua ori de fiecare au dejavantajat-o pe faza de aparare . Va veti intreba unde este Avram cel mic ? Ce greseli a facut el ? In afara faptului ca la cateva atacuri ale Universitatii oprite cu fault de catre Stelisti , acesta (Avram) a lasat jocul sa continuee dar in favoare echipei Steaua care pe contra-atac ii crea un mare avantaj , cele doua go;uri ale ros-albatrilor au fost marcate in urma unor greseli ale lui Avram .
- La primul gol, pe atacul stelei ,Tanase face hent , dar Avram inchide ochii si urmeaza cornerul din care egaleaza Steaua .
-La golul doi , Avram din nou e orb cand Gaman cu o talpa dura este faultat in propriu careu cand respinge o minge ; acesta cade , jucatorul stelist ridica mainile spre cer in semn ca jocul sa fie oprit ;Latovlevici suteaza dar mainile colegului sau raman ridicate ,neurmarind mingea ci tot incercand sa-i arate arbitrului ca intr-adevar l-a lovit pe Gaman . Avram,nu si nu , el nu vede nimic, nici pe Gaman dar nici pe jucatorul Stelist cu bratele ridicate cerand oprirea jocului .Mingea loveste bara cand Gaman era jos la 2m de aceasta iar jucatorul stelist la 10-12 m in fata acestuia cu bratele ridicate a disperare spre arbitrul Avram care orb …NU SI NU . Gaman incearca cu efortul celui lovit si dezavantajat sa blocheze o mare eroare a centralului insa nu reuseste .Surdu “nu aude” bratele colegului sau si nici pe Gaman cazut in urma unui fault in atac ,dand dovada ca ii place sa castige urat si ajutat .
-Faza descrisa de mine e reala si trebuie sa recunosc ca numai reaua credinta sau neprofesionalismul comentatorilor au facut s-o treaca la index pentru ca “intamplata pe invers” adica la cealalta poarta ar fi avut parte de saptamani intregi de comentarii precum a fost furata steaua .
.
Ce concluzii se trag de aici ? Echipele cu pretentii la cupele europene sunt ajutate fara rusine in detrimentul celorlalte iar presa loveste numai in C.F.R.-ul din Cluj .
Pe langa aceasta , Urzicenii , Dinamo si Steaua sunt beneficiarele marilor greseli de arbitraj ale primelor doua etape.
.
ps- Poli Timisoara a fost penalizata corect cu o lovitura de pedeapsa in meciul cu Medias-ul . Fundasul sau l-a impiedicat (a pus piedica) si in acelasi timp la impins cu umarul dezechilibrandu-l pe atacantul mediesean . Daca vreti , ar fi o faza relativ ,identica cu cea de care a fost iertat C.F.R.-ul ,numai ca acolo au participat doi fundasi ceferisti (unul a pus piedica si celalalt a impins).

# 10 Lica on 05.08.10 at 7:41 pm

D-le Tudor ,

Citesc cu satisfactie articolele d-vs. pe teme sportive . Va rog ramaneti in acest domeniu si nu mai participati la >zbaterile < pe teme politice de la Realitatea Tv. si Antena, posturi ce otravesc opinia publica cu manipularile mogulilor din audio-vizual.

# 9 stresu on 03.08.10 at 9:13 am

Frumos articol, interesant.

Insa, o remarca: EU, nu pot fi frate cu unul ca tine, asa ca… tempereaza-te.

# 8 mircea on 02.08.10 at 12:58 pm

multumiri

# 7 mircea on 02.08.10 at 12:57 pm

si dvs. ma faceti sa fiu ceva mai mandru ca sunt roman….felicitari si multmiri pentru text

# 6 calator on 02.08.10 at 12:51 pm

si uite cum pe neasteptate te loveste patriotismul si educatia nationalista.

# 5 Bogdan on 02.08.10 at 11:13 am

romanul neaos vrea circ. vrea injuraturi pe stadion, vrea scandaluri la tv. asta vrea ca ei e multi si stie ce vor. :)

si noi sa le dam atletism?! pai si unde isi mai face gigi becali de cap in treaba asta?!

@E.T. eticheta vinde produsul. E o dovada de ipocrizie sa spui ca nu conteaza “imaginea”. Conteaza pt prima impresie, conteaza in lupta cu cei mai prosti ca tine dar cu o “eticheta mai colorata”. Involuntar cand intrii intr-un magazin te uiti la marcile mai cunoscute, iar cele necunoscute pleaca cu sansa a 2-a…de cele care au o reputatie proasta nici nu mai vorbim…

# 4 zorro on 01.08.10 at 12:12 am

cand citesc comentariile celor dinaintea mea, imi creste inima. exista si mai naivi decat mine. pacat dl scriitor la ziar ca ati schimbat canalul la atletism “butonand”. Putinii cunoscatori ai fenomenului am privit doar acel canal si am vazut spectacol

# 3 Umbersun on 30.07.10 at 9:31 pm

Foarte tare E.T.

# 2 lol on 30.07.10 at 6:55 pm

Se vede ca v-ati uitat alternativ. Oprea n-a sarit 17,51 la ultima incercare, ci la a cincea (penultima).

In rest, Fitzgerald avea muuuult mai mult talent scriind despre incapacitatea de a scrie (a se vedea “The Crack-Up”). El scria cu inspiratie despre cum e sa n-ai inspiratie. Dvs ati scris fara inspiratie despre acelasi lucru (nu ma indignez, deja m-am obisnuit cu senzatia). Talk about feeling represented…

# 1 E.T. on 30.07.10 at 5:40 pm

Domnule Octavian,

Ma intreb - si va intreb - daca ne-a mai dat cineva o noua transa de “20 de ani”, dupa expirarea primeia.

Multumesc.

Revin: cine sunt acesti romani care se simt priviti drept tigani si/sau cersetori peste hotare ? Si in fata cui, acolo ?

Eu zic ca, daca nu spuneti in prima fraza ca sunteti din Romania, dupa 30 secunde de conversatie aveti deja avans pe drumul care va va demonstra superioritatea culturala/intelectuala.

De unde teama aceasta de imagine (si in ochii cui, ca nu o spuneti) ? A scazut (termen modern, “exaltat”: “cazut”) intr-atat calitatea invatamantului ?

Si o intrebare “directa”: cum v-ati obtinut/pastrat serviciul, doar manuind vocabularul bunului simt ?

Va rog sa nu ma “moderati”.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.