Marile retrageri

Cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor a fost şi cel mai discret

Alfredo Di Stefano e iar în spital. Inima. La 85 de ani, 5 Cupe Europene şi un infarct personal, Di Stefano se pregăteşte de retragere. Acea retragere. Ultima retragere.

Nu e exagerat să credem că, în pragul retragerii, Di Stefano are două pretenţii. Două exigenţe care înseamnă unul şi acelaşi lucru: grija pentru memoria bunul lui nume. Mai întîi, există temeiuri să bănuim că acest om  faimos doar prin el însuşi şi nu prin generatoare de celebritate ar dori să-i pronunţăm corect numele. Cu accent pe prima silabă. Contează. Di Stefano a avut toată cariera şi, mai apoi, toată viaţa, o notă de discreţie care a sosit la Buenos Aires şi la Madrid adusă de bunii lui părinţi, imigranţi italieni din Capri. În al doilea rînd, dar numai în al doilea rînd, pentru că solicitantul n-a formulat niciodată o asemenea cerere, ar trebui să înţelegem că Di Stefano a fost cel mai mare jucător al tuturor timpurilor. Adevărat, Di Stefano a adunat prea puţine minute televizate şi asta îl trage în jos. Însă ce se poate vedea e limpede: Di Stefano, cu accentul pe toate silabele şi cu capacitatea de a judeca un meci de la cap la coadă într-o secundă, e cel mai mare jucător al tuturor timpurilor televizate şi netelevizate. De menţionat că Johan Cruyff a fost marginal mai bun, dar şi marginal mai vorbăreţ şi discret paranoic. De aici, victoria submilimetrică.

Şi Raul s-a retras după 16 ani fără pată la Real. Ceva e în neregulă şi foarte bine la un club care permite asemenea retrageri, la distanţă de 40 de ani. Întrebarea privitoare la Real e inevitabilă: clubul produce jucători care se pot retrage intacţi sau retragerile dau altitudinea clubului? Răspunsul: Si! Si, Senor Bernabeu!

Retragerile sînt rare în fotbal, un joc în care timpul a adus schimbarea nefericită de la seriozitatea tăcută a bărbaţilor în echipamente ridicole la narcisismul stupid al tinerilor care trebuie în permanenţă scuzaţi ca purtători de hormoni necontrolabili. Arta retragerii a fost înlocuită de dezastrele personale în serie. De ambiţii indecente şi glorii forţate, de pariuri care vizează recorduri de almanah. Asta e, de pildă, diferenţa între retragerea lui Di Stefano cu ale lui 5 Cupe şi dezintegrarea lui Lance Armstrong, ciclistul acela care şi-a închipuit că orice e posibil şi că totul e permis.

24 comments ↓

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

# 24 lunetistul on 04.08.10 at 5:51 pm

Herbert , ai mare dreptate . Pele a avut un culoar favorabil in perioada lansarii (CM.1958)prin accidentarea lui Amarildo , titularul postului , pe care l-a inlocuit perfect .La Londra , in `66 aproape ca s-a facut de ris.In jocul cu Portugalia , Coluna , l-a tinut (pina sa-l accidenteze ) de nici n-a miscat .In `70 , in Mexic , mai mult de jumatate din echipa Braziliei (si ce echipa !)a fost peste el. Despre caracterul lui adevarat , intrebati-l pe Culae Lupescu (eu l-am intrebat in anii `80 cind impreuna cu Codreanu ,antrena pe Mecannica Fina .Sa povesteasca cum la pauza , a iesit din teren plin de scuipat si vinatai , de la marele Pele .Faza cu Jonstone, din meciul Celtic Glasgow - Inter , mi-o amintesc si eu , cum a aruncat mingia peste Guarnieri depasindu-l in viteza. L-au atacat Pichi si Facheti.Din fenta ,i-i arunca unul in celalalt si trece de ei elegant .Pele , la nationala ,a avut colegi numai unul si unul , asta fiind in avantajul lui , pe cind Cruyf sau Maradona trageau echipele dupa ei .Realul din perioada lui Di Stefano , i-i avea pe fund , pe Germano si Santamaria, fundasi printre ce-i mai buni din toate timpurile .Styles , cel mai dur jucator pe care l-am vazut in viata mea .Best, Jairsinio ,alaturi de Jonstone , printre cele mai bune aripi clasice . Cel mai bun lot , l-a avut Brazilia in `70 , cind Pele n-a stralucit . O ultima precizare :Di Stefano este argentinian naturalizat (destul de greu si cu scandal).Sa-i dea Dumnezeu sanatate , a fost un mare , uriasi jucator .

# 23 MM Lucian on 04.08.10 at 4:38 pm

Eu ma gandesc cam asa : daca as imbraca un Di Stefano cu echipamentul de azi ( mare atentie la greutatea ghetelor ) , i-as da un Jabulani si l-as pune sa joace pe un gazon ca-n palma ar fi un deliciu . Cum ar arata insa Messi incaltat si imbracat ca atunci , cu o minge cu siret la picior si pe un maidan din cele pe care se juca ? Greu de imaginat dar talentul e greu sa nu faca diferenta . Comparatiile sunt inutile , pentru ca tot ce este legat de fenomen a evoluat si evolueaza . Cati dintre fotbalistii de azi ar mai ramane la fotbal daca ar fi platiti ca atunci ( diferenta dintre sluja si hobby ) sau cum ar alerga subiectul articolului lui Ungureanu daca ar incasa cat Cristiano Ronaldo . Alt echipament, alta motivatie, alte terenuri , totul este altfel . Singura constanta este talentul atunci cand facem topuri de acest gen .

# 22 radu on 04.08.10 at 9:12 am

Si Franco s-a retras in gloria:D - e drept el era doar suporter al Realului

# 21 Andrei on 03.08.10 at 4:45 pm

Allo Herbert, matematica e grea rau, a ? In 1982, Maradona (nascut in 1960) avea 22 de ani, nu 18, ceea ce schimba foarte mult datele problemei…

# 20 herbert on 03.08.10 at 1:52 am

@ P.C.
Prietene,revin aici datorita fermitatii tale in a afirma ca Pele a fost “cel mai mare “.Nu contest ca ar fi fost tipul care “sare-n ochi din prima”,dar au fost si altii cel putin tot atit de buni.Am spus-o si o repet,nu exista “cel mai bun”.Un astfel de jucator ar insemna sa nu faca o greseala pe meci !I-am vazut pe toti “marii” facind meciuri mizerabile.Sa ne amintim meciul Brazilia-Portugalia 1966 la WC 1-3.A facut Pele un meci in care sarea mingea din el ca din coltul dulapului.,de la 25m a tras la poarta si a rupt steagul de colt !A fost schimbat, vorba vine “accidentat”.I-a trebuit aproape 3 ani (!!!) sa revina la forma ce la consacrat.S-a gindit serios sa se retraga din fotbal la 27 de ani !!!Noroc cu fostul lui coleg de atac Zagalo care dupa lungi sedinte de “terapie psihologica”la convins sa revina la antrenamentele si pregatirile nationalei.A mai stralucit 2 ani,iar apoi s-a pierdut definitiv.In opinia mea cel mai mare meci l-a facut in amicalul cu URSS 3-0.Cei mai in virsta si-l amintesc.Moscova 1965.
Dar au fost si altii de valoarea lui Pele.Bunaoara,Maradona.A cistigat un campionat mondial de unul singur.La 18 ani a umilit,pur si simplu,echipa Ungariei la Espana1982.Mexico1986 a fosteventul in care a realizat ceva ce nici un jucator nua realizat si nici nu va mai fi unul sa faca asa ceva.A mai facut un meci cu Lazio la Napoli jucind,in care a iesit afara in min 30 .Nu a fost in stare sa dea o pasa,sau sa suteze de la 10 m.L-am vazut pe Di Stefano pe vremea cind juca pentru Espanol,deci la sfirsitul carierei de jucator.La acea virsta m-a impresionat profund.Cum o fi fost la 20-25 de ani !Cruyff a fost dumnezeiesc pt Ajax si Olanda.Nu am vazut inca un jucator sa dribleze cu mingea in aer. Ce pacat ca George Best nu putea juca pt Anglia !A fost o extrema mai buna decit Garincha,sau cel putin de aceeasi valoare.Nu amintesc aici pe cei din “camera masinilor” ,Bekenbauer,Hideguty,Boszik sau Socrates.Nu au iesit “in fata”,dar te asigur ca au fost la fel de “mari” ca oricare altii.
In concluzie,nu se poate spune ca un mare jucator est “cel mai ” ci numai printre cei mai !

# 19 ianiu on 02.08.10 at 8:04 am

ptr.sammibv
echipa Steagului Rosu era urmatoarea:
Ghita-Zbarcea Zaharia Naghi - Seredai Szigeti - Hasoti Naftanaila Fusulan Meszaros David. Mi-a povestit un batran stegar ca era pe atunci un om care vindea seminte la stadion, si care striga: “Ia cursa lu’ Seredai”…..

# 18 P.C. on 01.08.10 at 12:05 pm

Di Stefano a fost un jucator fabulos dar cel mai mare al tuturor timpurilor ramane tot Pele. Uitati-va la” video Pele” si o sa va dati seama ce jucator a fost acesta.Nu poate fi etichetat alt jucator, inafara de PELE, cel mai bun din toate timpurile.

# 17 herbert on 31.07.10 at 4:40 am

Celor ce considera fotbalul “vechi” romantic si desuet,dati-mi voie,cu scuzele de rigoare,sa va confirm ca nu aveti pic de “common sense “.Presupunem PRIN ABSURD ca avem acum toata echipa lui Real 55-60 apta de joc.Dati-le 3 zile,3DVD cu meciurile lui Inter,Barca,Chelsea si va garantez ca ii va distruge pe oricare.FARA ANTRENOR pe banca.Ca fundasii de atunci erau mai “moi” decit cei de azi,alta ineptie.Nu am vazut inca un fundas mai dur decit Maldini tatal.Nu am vazut inca un inchizator ca Nobby Stiles,poate van Bommel.Nu exista azi un atacant mai “feroce” decit Jimmi Johnstone.1.68 cm,65kg si a “retras”2 fundasi din cariera.Intrebati-l pe Burnigh,sau Guarneri.Cei care afirma cele de mai sus nu stiu nimic de fotbalul de acum 50 de ani,fiindca cei ce l-au vazut nu-l pot uita si in comparatie cu cel de azi l-i se pare magnific.In special fotbalul jucat de Realul 55-60.Dar,cum spunea un cititor mai sus,speram ca va reveni peste vreo 30 ani,asa cum moda pantalonilor evazati apare si dispare cu regularitate.In ce priveste comparatiile Di Stefano,Pele,Maradona,Cruyff,Messi,lasati-o balta !E ca si cum ai compara Omega,Schaffausen,Patek Phillipe.Toate de aceiasi valoare,doar nume diferite !

# 16 robynho on 30.07.10 at 3:46 pm

maradona good, pele better, di stefano unique, cruyff magnificent, george…best! :-)

# 15 alllllllex on 30.07.10 at 11:20 am

asa cum mai multi dintre confratii domniei sale ar trebui sa se retraga din presa scrisa dupa ce ii citesc, daca o fac, articolele (e vorba despre tru), multi dintre lovitorii de minge de pe la noi si nu numai, ar trebui sa se lase de fotbal privind putinele imagini cu di stefano.

# 14 SAMMIBV on 30.07.10 at 9:46 am

va amintesc citeva nume de fotbalisti f. buni ai BRASOVULUI.FUSULAN PROCA HASOTI MESAROS DAVID NAFTANAILA GANE GYORFI HIDISAN CAMPO PESCARU COJOCARU IVANCESCU GHITA ADAMACHE SI alti sa ma scuze ca lista ar fi mai lunga si multi nu au prins nationala fiind altii si mai buni in acea perioada.la fel si antrenori de valoarea lui PLOIESTEANUmai rar in zilele noastre .le doresc si celor de azi sa ajunga la valoarea lor.
mult succes.

# 13 SAMMIBV on 30.07.10 at 8:57 am

frumos articol dar nu uita-ti ca atunci se juca fotbal cu talent iar acum se joaca mai mult cu pile…..la noi……
.ce fotbal aveam laBRASOV prin anii1960 sau fosta CCA??VISE PLACUTE……..

# 12 johnny on 30.07.10 at 1:50 am

ca de obicei, excelent!

# 11 alex on 29.07.10 at 8:46 pm

Cam exagerata aprecierea cu Di Stefano. E cel mai complet, nu cel mai bun. Pele , Maradona , Di Stefano, Cruyff, Garinchea.
Asta e clasamentul.

# 10 McAnton on 29.07.10 at 7:51 pm

Domnule T.R.U. , l-ati executat cam sumar pe marele LANCE !

# 9 hehe on 29.07.10 at 6:16 pm

Pe mine unul nimeni n-o sa ma poata convinge ca lance armstrong (comentatorul de mai jos) nu e ****** ** *****, ca Ponta nu viseaza noaptea inorogi albastri cu pete galbene si ca Coca Cola n-are in compozitie sibutramina (roflmao).
bligati sa dovedeasca ce spun.

# 8 Freddy Rekla on 29.07.10 at 6:13 pm

Scuze,
Va rog corectati, “multumeste-le”

Scuze.

# 7 lance armstrong on 29.07.10 at 4:11 pm

privesc turul frantei peste 13 ani si dinpacate armstrong mi-a lasat un gust amar. ciclismul este cel mai dopat sport si din pacate nimeni nu ma poate convinge ca armstrong nu s-a dopat. imi aduc aminte ca acu vreo 2 ani chiar au fost cateva declaratii inabusite repede. un doctor neamt a declarat ca americanii sunt cu 30 de ani inaintea europenilor la medicamente. ei nu au cum sa detecteze daca s-au dopat. am mult respect pentru marii sportivi, dar nu o sa cred niciodata ca un ciclist mediocru care a facut si cancer a reusit sa explodeze la aproape 30 de ani si sa castige turul frantei de 7 ori consecutiv. mai am intrbare: cum naiba n-a reusit ulrich care era si dopat sa-l bata pe armstrong. daca nici macar un fost castigator al turului+dopat nu a fost de ajuns atunci cine il putea batea. si d c anul trecut nu a mai fost in stare de nimic armstrong? asa dintr-o data dupa un de pauza un septuplu campion devine leguma?nici macar sa schiteze o victorie de etapa?

# 6 Speedy on 29.07.10 at 3:33 pm

dbc>sa nu uitam ca formula de joc atunci era cu 4-5 atacanti :)…ceea ce explica nr. mare de goluri care se marcau. Dar exista jucatori care, dincolo de timp si sisteme tactice, raman in memoria colectiva. Di Stefano, Leonidas, Pele, Beckenbauer, Cruyff, Maradona - mi-ar lua prea mult sa-i insir pe toti - cred ca ar fi fost la fel marcanti pt. fotbal in orice epoca si in orice sistem tactic. Cei enumerati de mine sau de tine nu se pot compara intre ei, de acord, dar te asigur ca Di Stefano sau Pele nu ar fi fost anonimi in zilele noastre. Sigur, poate Pele nu ar fi marcat peste 1000 de goluri, poate Di Stefano nu ar fi castigat 5 cupe europene (dealtfel, nu le-a castigat singur), dar nu te gandi ca ar fi fost, in zilele noastre, de nivelul lui Culio sau Tanase :)

# 5 iuliu on 29.07.10 at 2:37 pm

Fiind ceva mai inaintat in varsta , am apucat sa-l vad pe Di Stefano in cateva meciuri televizate si odata si pe viu in toamna lui 1963 - Dinamo Bucuresti - Real Madrid 1-3 pe 23 August . Era spre sfarsitul carierei , dar mi-a facut o impresie extraordinara si sunt sigur ca daca ar fi jucat intr-o perioada mai “televizata” astazi s-ar fi vorbit despre el la nivelul lui Pele sau Maradona . A jucat acum 50 ani fotbalul care se va juca probabil peste vreo 30 ani . Tehnica perfecta , clarviziune in joc , executii “imposibile” dar ceea ce m-a impresionat a fost faptul ca reusea sa fie efectiv pe tot terenul , incepand cu faza de aparare in propriul careu , continuand la mijlocul terenului si de multe ori ajungand si in fata la finalizare . El a fost marea vedeta a Realului , nu Puskas .
Se vorbeste prea mult despre fotbalul “romantic” de alta data in comparatie cu fotbalul “agresiv” de acum si pot sa va spun ca se exagereaza . Sistemul de joc era mai ofensiv , se marca mai mult dar romantic si lipsit de agresivitate ? Multi dintre fundasii de atunci , daca ar fi jucat dupa regulile de arbitraj de astazi , ar fi primit 2 cartonase galbene inca de la incalzire !

Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.