Forlan şi remuşcările

Capello poate să plece, indexul lui rămîne

Turul Franţei mi se pare îndeajuns de plat ca tensiune şi pasiune, cu un conflict Contador-Schlek care nu atinge nici un pisc de nebunie - natura şi publicul de pe şosele rămînînd, deocamdată, principalele frumuseţi. Turul e mediocru, cei doi din frunte nu sînt din clasa celor care ne-au făcut de-a lungul deceniilor să ne urcăm pe pereţi, să batem cîmpii în balade şi şuete , să înjurăm şi să le jurăm fidelitate pe viaţă. Problema care a stîrnit ceva discuţii - dacă spaniolul trebuia sau nu să-l aştepte pe Schlek cînd acestuia i-a sărit lanţul… - este şi ea modestă, şi nu ţine de înălţimile ciclistice. Fiecare campion face ce crede, e voie sau nu să-l aştepţi pe cel căzut, se lasă cu scuze sau nu. Nu se cere nici milă, nici cruzime, dictează interesul profesionistului. Dacă lui Contador îi vor fi suficiente cele cîteva secunde ciupite atunci, înseamnă că atît a valorat turul acesta decis de un minor accident tehnic, pe aproape un nimic. Clasicii turului i-ar fi putut spune oricînd lui Schlek: dacă ţi-a sărit lanţul tocmai cînd te-ai decis să ataci, trebuie s-o plăteşti şi spune-le suporterilor tăi să nu fie indignaţi de Contador, ci de tehnicienii care ţi-au pregătit maşina…

M-am întins poate mai mult decît e cazul - în fond, nu orice tur e obligatoriu sublim… - pentru a mă înălţa mai bine în şa, ca să-mi continui povestea, aşa, cu ultimul ei episod, al Mondiaului: creaţia lui Capello şi a amicului săi Merighi, indexul lor pentru a calcula precis valoarea jucătorilor în turneul final. Ceea ce, pe atîţia alţii, mai ales englezi, i-a indignat prin dezvăluirea acelor notări care nu trebuiau să fie publice, pe mine, unul, m-a scăpat de remuşcări. Căci am avut, pînă la apariţia clasamentului, remuşcări serioase: nu m-am înşelat cînd, chiar la ieşirea din grupe, l-am văzut pe Forlan atît de sus? Nu eram singurul, ce-i drept: prieteni pe care mă bazez cînd mă confrunt cu cei competenţi, scriitori ca D. R. Popescu şi Filip Florian, savanţi discreţi în fotbal, mergeau şi ei cu Forlan, dar nu erau de ajuns. Eram, categoric, o minoritate Forlan. Nenorocită, vanitoasă, minoritatea nu asigură mai niciodată liniştea în competenţă, ci dă fiorul unor îndoieli chinuite pînă la tăgadă: dacă Forlan al nostru e sub Xavi? Dacă nu mă pricep? Ş.a.m.d. Nu mai e cazul acum, calculele sînt incontestabile - golurile, pasele, centrările, chiar erorile, îl consacră ca number one. Poate să plece Capello, mă lasă rece, indexul său rămîne. Doar pe Schweinsteiger îl vedeam mai sus, o, cu mult mai sus, după Forlan şi Iniesta…

3 comments ↓

# 3 DIEGO ARMANDO MARADONA on 24.07.10 at 10:51 pm

hai noroc -mucho benne

# 2 lol on 23.07.10 at 12:45 pm

Sanatate, maestre!

# 1 gicu on 23.07.10 at 5:34 am

Sanatate, maestre!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.