N-am vrut să piardă Germania…

…am vrut doar să cîştige Spania. Anglia şi Argentina au jucat nemţeşte, contra firii lor, şi au pierdut

Spania nu i-a permis Germaniei o repriză întreagă să se apropie de minge, fiindcă a putut, efectiv, s-o facă . A putut să gonească mingea pe tot terenul, pînă ce Germania s-a împrăştiat psihic, iar ca urmare a acestui fapt, şi tactic. 

Se vorbeşte excesiv despre tactici şi viziuni ale jocului, deşi numai formaţiile foarte, foarte tehnice pot ajunge la conduite legate şi de manual. Ce poate un antrenor să-i ceară Spaniei nu poate să-i ceară Albaniei. Prima repriză a avut tot cinismul unui meci de box de cazinou, în care celebrul Pumn de Fier izbeşte năprasnic în gol şi se pierde cu firea luptînd cu aerul. Spania  a făcut cel mai spectaculos antijoc de la Mondiale lovind mingea perfect, înnebunind mingea şi obligînd adversarul la o mare osteneală în vid. La un box complet cu umbra.

Pare o naivitate ce spun, dar Spania nu şi-a propus să bată Germania. Şi-a propus doar ca Germania să piardă. Nu-i aşa că-i altceva? A mizat, ca în luptele japoneze, în care inteligenţa tactică e peste aceea fizică, pe excesul de avînt istoric al Germaniei. Într-o luptă dreaptă, teutonă şi cavalerească, Germania ar fi terminat Spania pînă la pauză. Anglia şi Argentina au luptat om la om cu Germania şi şi-au consumat în jumătate de ceas toată identitatea. N-au mai ştiut ce fotbal trebuiau să joace. Au pierdut jucînd pînă la sfîrşit nemţeşte. Cu Germania nu-i recomandabil să lupţi om la om, deoarece în teren unsprezece nemţi sînt ca unul cît unsprezece. 

Nu-s fericit că a cîştigat Spania, dar aş fi fost foarte necăjit şi cumva şi jignit dacă Germania bătea iarăşi cu 4 - 0. Ar fi însemnat că formula germană de umanitate e singura eficientă şi glorioasă, indiferent de cum trăim unii şi alţii pe planetă. Destul ca să-ţi vină să pleci pe Marte. Cu Spania şi Olanda în finală, simţim că încă există soluţii în cele mai grele situaţii, ceea ce omeneşte e încurajator.

Rămînînd la cele strict sufleteşti, nu numai că nu m-am bucurat că a pierdut Germania, dar chiar m-am simţit trist dimpreună cu jucătorii. Un 4-0 cu Spania şi încă un 4-0 cu Olanda în final ar fi fost un scenariu de supraoameni. Or, dacă e să merg la fotbal ca să fiu strivit, umilit, pus la pămînt de nişte supraoameni, mai bine joc bambilici.
at psihic, iar ca urmare a acestui fapt, şi tactic. 

1 comment so far ↓

# 1 lia on 10.07.10 at 2:02 pm

sincer nu stiu ce laudati atata Germania , supraoameni , nu prea cred . sincer Germania mi s-a parut cea mai profitoare echipa de la acest mondial. si nu o spun ca o ofensa, e chiar un lucru bun. au jucat aproape de perfectiune pana in semifinale, unde , si acolo au jucat ce au stiut, au fost o echipa . cu Anglia si Argentina nu a fost asa. in primul rand Anglia in aparare a avut niste”ilustri necunoscuti” fata de restul echipei, care necunoscuti nici nu si-au facut treaba. Argentina a avut in teren doar individualitati , toti arestau mingea, iar cand a ajuns Germania sa joace cu o Echipa precum Spania , s-a vazut. Spania nu a stralucit la mondialul asta pt ca toti se baricadau cu ei, pt ca acum sincer vorbind erau favoriti la victoria finala , si de aceea nu a castigat la scoruri de tenis, insa sa nu uitam ca ei pe langa o posesie zdrobitoare cu toti adversarii a luat un singur gol. nu stiu , parerea mea e ca daca adversarii Spaniei jucau precum adversarii Germaniei tot cam acolo era numarul de goluri inscrise , cel putin. sincer mie germania mi s-a parut o echipa cinica, profitoare, si bravo lor, au tot dreptul , nu spun ca au trisat fotbalul jucand pe contra-atac , chiar deloc, au stiut cum sa joace fotbal, doar ca pe mine nu m-a atins la coarda sensibila, nu mi-a placut ochiului ca si pasele si posesia spaniola . Si da , vreau sa Spania sa castige in sfarsit o Cupa Mondiala, cred ca o merita , pt anul asta, pt 08 si pt tot ce inseamna Spania in fotbal.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.