Să nu ne luăm încă de cap!

Italia nu e Inter şi Spania nu e Barca

Mondialul nu e încă la ora unor afirmaţii categorice, a unor deşteptăciuni de neclintit, puţină umilinţă în păreri şi pronosticuri se impune. Dacă e ceva clar după prima etapă a grupelor, aş scrie că nimic nu a fost deocamdată entuziasmant. Cu excepţia, desigur, a Germaniei, care ne-a reamintit farmecul sever al seriozităţii nemţeşti în fotbal, chiar cu 11 non-arieni naturalizaţi temeinic; dacă mai ştii ceva istorie şi în afara fotbalului, nu se poate să nu zîmbeşti uşurel văzîndu-i poe Ozil, Cacau sau Boateng cum bat mingea pentru ţara în care au domnit, cîndva, demult de tot, cele mai dure legi rasiale. Cineva pe acolo încă se mai răsuceşte în mormînt cînd află că Marin, sîrb din Bosnia, vibrează cu mîna pe inimă la intonarea imnului german.

Trecînd la fotbal, nu ai voie să uiţi cu cine a jucat formidabil echipa lui Lahm, din singurul meci care a ajuns la patru boabe pe tabela de scor. Andrei Vochin are dreptate să scrie că “e o letargie în jocuri înspăimîntătoare”. Adjectivul e poate prea tare, dar se apropie de adevăr. La cele trei explicaţii oferite de trimisul nostru special de acasă: oboseala fizică, dar şi psihică, după campionate istovitoare; frica de a nu pierde primul meci; modelul fascinant Mourinho aş adăuga unul care ne priveşte pe toţi cei din fotolii şi berării. Noi confundăm Mondialul cu Cupa Campionilor sau cu meciurile clasice din competiţiile naţionale; le judecăm cu aceleaşi pretenţii şi exigenţe, deşi mai totul le diferenţiază: timpul de desfăşurare (o lună Mondialul, luni de zile campionatele interne şi Cupele), intensitatea eforturilor, presiunile. Dovada cea mai bună: Spania-Elveţia a fost imediat comparată cu Inter-Barca. De aici decurge încă o prejudecată: naţionalele să fie pe măsura cluburilor. Adică Italia să fie de forţa Interului, Anglia de valoarea lui Manchester sau Chelsea, Spania de vigoarea Barcelonei sau a Realului. Nu prea se poate.

Interul - cu acei Milito, Samuel şi Julio Cesar - e peste Italia lui Lippi. Spania - fără un Messi - nu se compară cu Barca. Anglia - fără stranierii din pasionantul ei campionat - e mai slabă decît Chelsea a lui Drogba. Poate Germania, cu naturalizaţii ei, să fie şi mai bună decît Bayern. Poate Olanda să fie peste Eindhoven. De Elveţia (cu Nkufo şi Yakinii ei…) ce să mai vorbim? În ce mă priveşte, Spania-Elveţia nu am comparat-o cu Barca-Inter, ci strict la obiect, mai ales prima repriză, cu Brazilia-Coreea de Nord. Nu-mi permit să ies din perimetrul Mondialului, nici măcar pînă în Groapă sau Giuleşti, nicicum să mă bucur de cum îl chinuie Piţi pe patronul său. Îmi îngădui doar să sper că Mondialul se va dezlănţui dincolo de mitul “disciplinei tactice” care-l fascinează, desigur, pe Săndoi, şi ne adoarme din doi în doi - n-am găsit altă rimă.

5 comments ↓

# 5 KPITAN60 on 18.06.10 at 8:35 am

Am senzaţia că sunt mai tari naţionalele care exportă masiv jucători la marile cluburi din Europa ( gen Argentina, Brazilia,Uruguay ) decât naţionale din ţări importatoare (Anglia, Franţa, Italia, Spania).
Europenii i-au adus, i-au antrenat, acum să suporte!
În rest numai de bine!!

# 4 gicu on 18.06.10 at 2:02 am

Sanatate, maestre!

# 3 lol on 18.06.10 at 1:28 am

Sanatate, maestre!

# 2 Marius Dumitrescu on 18.06.10 at 12:00 am

@anglofil De cand e Mexicul echipa sudamericana?

# 1 Anglofil on 17.06.10 at 6:54 pm

Daca e ceva clar pana acum e ca echipele sud-americane n-au pierdut inca. Si as zice ca n-o sa se apuce Mexicul sa strice asa o statistica.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.