Peste ani, portughezul a preluat şi a dus pe noi culmi şcoala magului Herrera
Cînd un narcisist de calibrul lui Jose Mourinho acoperă orizontul, e mai bine să nu citiţi literatura însoţitoare. E complicată şi irelevantă. Mourinho e un baroc infernal şi premeditat, iar aceste două fabrici de imagine au un efect devastator asupra comentatorilor. Discuţia despre Mourinho e o complicaţie care îşi ratează tema. Presupunerea de bază a acestei percepţii e complexitatea insondabilă şi uşor sumbră a Marelui Iniţiat. Indiscutabil, Mourinho are oarecari legături cu partea întunecată a firii, dar numai în calitate de actor al propriului personaj. Ca orice copil mare, Mourinho e un rebel care se place şi vrea să fie crezut de un public înfiorat.
Secretul lui Mourinho e tocmai lipsa secretului din spatele reprezentaţiei. Totul e la vedere, dar are un aer inevitabil care e luat imediat drept mister.
Mourinho propune adversarilor un contract elementar: aveţi dreptul să jucaţi cum vă taie capul şi încotro doriţi. Cu două subclauze: a) nu aveţi dreptul să marcaţi şi b) avem dreptul la un număr de goluri egal sau aproape egal (dar nu mai mic de jumătate) cu numărul de contratacuri declanşate per meci. Inter-ul construit de Mourinho e, practic, echivalentul unui tensiman care joacă ”de pe fund”. De ce n-a fost Chelsea aceeaşi baterie de bombardament de la mare distanţă? Adevărul e că nimeni nu are o explicaţie. Poate pentru că Bayern deţine reputaţia de F.C. Hollywood prin efracţie. Titularul e Chelsea.
Important e că Mourinho a reuşit să facă din Inter o maşină de impus realitatea ca regulă de doi simplă: apărare şi contră. Barcelona şi Bayern au primit libertatea de a se înfrupta din caracterul aparent absurd al vieţii: existenţa e grea şi scurtă (1 oră şi jumătate), după care dispari.
Dacă nu mă înşel, triumful lui Mourinho a avut loc la Inter, iar acest detaliu a fost prea puţin comentat şi deloc descifrat. Mourinho a lucrat în umbra marelui Herrera şi s-a potrivit de minune cu ea. După exact 45 de ani, cineva are rigoarea şi fanatismul necesare pentru a face corp comun cu filozofia lui Herrera. Consecinţele sînt extraordinare şi fac un capitol de istorie remarcabil: Barcelona şi fotbalul ”de spectacol” devin un detaliu minor în această istorie care vorbeşte numai despre lucrurile finale şi cu adevărat importante. Alte două efecte: după apogeul tactic din finala Ligii, Cupa Mondială s-ar putea să fie cu adevărat o descătuşare, iar grefa de Mourinho la Real s-ar putea dovedi un eşec.
11 comments ↓
In lipsa de inspiratie si de idei TRU recurge la metoda sa patentata: amesteca banalitati, prejudecati si observatii sumare intr-un limbaj incurcat pe care probabil nici autorul nu-l mai intelege.
TRU nu e oportunist doar in politica ci si in sport: anul asta face apologia herrer-mourinhismului pt ca a cistiga Inter CL. Daca la anul va cistiga Barcelona sau Man United va schimba registrul.
Eu m-am cam plictisit sa tot citesc porcarii ca acest articol, lipsit de substanta dar plin de inflorituri fara mesaj.
Nota 10 pt. epigonul.
Partea proasta ca n-are legatura cu articolul, doar cu autorul
TRU iti recomand articolul lui Radu Cosasu aparut in Gazeta acum vreo trei saptamani si care se numea “Herrerinho”. Ti-ai pierdut chiar de tot inspiratia? Vezi ce inseamna sa te inchini la zei pagani ca Zeus?
Nene,
Ma-i baga ceva cu Traian Cel Mare ca ne e dor.
Toti i-l lasa acum la greu.
Mai ştim noi un narcisist care ţi-a acoperit orizontul şi, tocmai de-asta, ai scris literatură “însoţitoare”!
Pacat ca si metoda “Mourinho” alaturi de multe altele, departeaza fotbalul de spectacolul care a atras inca de la inceputuri publicul, tacticizarea excesiva cu scopul unic de a bloca mai intai adversarul, si abia mai apoi vedem noi daca iese ceva.. A fost la inceput un joc plin de farmec, insa astazi a devenit o afacere greu de suportat de foarte multe ori, incat pentru mine nici nu mai conteaza cine invinge.
Care inovatie tactica?Asa juca Interul si pe vremea lui Herrera.Doar ca atunci nu se omora nimeni cu statistici.Nici nu are cum sa fie contraatacata atata timp cat sta in propria jumatate de teren.De aparat se poate apara in stilul asta si Pandurii cand da indicatii Cartzu.Avantajul Interului este eficienta contraatacului.
Inter e campioana Europei. Fanii lui Barca, Real, Chelsea, Man Utd etc. pot sa stea sa se intrebe ce le-a lipsit. Raspunsul meu e 11 oameni: Julio Cesar - Maicon, Lucio, Samuel, Zanetti - Cambiasso, Motta, Sneijder - Eto’o. Pandev, Milito. Ne vedem la anul!
Exces de stil si scris tipic romanesc, la acest ziarist care, pe masura ce trece timpul, se autoparodiaza. Va propun spre re-lectura acest pasaj
“Barcelona şi fotbalul ”de spectacol” devin un detaliu minor în această istorie care vorbeşte numai despre lucrurile finale şi cu adevărat importante.”
Asa fac unii din nonsens monument de pseudoliteratura.
Ma intreb ce zice Maria Andries…dar Horia Patapievici?
cel mai tare e ca interul a avut mai multe ocazii la poarta lui bayern in finala 09/10 decat barca impotriva lui man utd in finala 08/09.
Mourinho are meritul de a fi inteles ca punctul cheie al jocului modern a devenit tranzitia intre aparare si atac: cat de repede poti sa ajungi in treimea adversa dupa ce recuperezi, si mai ales, cat de bine sa te inchizi cand tu insuti pierzi posesia. Aici Inter-ul e regina: o echipa care practic nu poate fi contraatacata.
Inter-ul devine prima echipă care cucereşte Liga având o posesie mai mică de 35% în ultimele trei meciuri ale competiţiei. Se prea poate să fie una din cele mai importante inovaţii tactice ale deceniului.
Leave a Comment