Clasamentul, de la brîu în jos

La nebunia din ţară, ţicneala din fotbal e un sedativ

O doamnă cu un limbaj evoluat a fost înjurată de un golan. Cînd poliţia i-a cerut să relateze incidentul, doamna a lăsat privirea în pămînt şi a zis, cu un glas micuţ şi ruşinat, că mîrlanul s-a exprimat numai de la brîu în jos.

De la brîu în sus, treburile sînt oarecum clare în Liga întîi, în sensul că Steaua încă mai poate deveni campioană, dacă domnul Becali reuşeşte să îl facă pe Paszkany la un poker, iar domnul Bucşaru îşi plăteşte datoriile cu puncte. Steaua mai poate deveni campioană şi dacă toată România înnebuneşte brusc şi singurul om întreg la cap rămîne latifundiarul cu palat aurit la şosea. La buluceala de acum din ţară, e posibil orice. La buluceala de acum din economie, ţicneala din fotbal e un sedativ.

Clasamentul de la brîu în jos ar trebui confirmat după etapa de azi şi în viziunea lui Adrian Mititelu. Adică la DNA, cu poligraful şi mai apoi la Poliţie, cu pulanul. Patronul echipei aflate fix  la genunchiul broaştei are încă o dată dreptate.  Ca unul care a mutat Craiova la Turnu Severin, modificînd la modul clinic geografia fotbalului, Adrian Mititelu ar avea motive temeinice să reclame şi un examen psihiatric general. La cum merg lucrurile în campionatul nostru afacere, DNA-ul nu-l poate trata fără sprijinul de specialitate al unor medici de la Bălăceanca. O altă posibilitate de a garanta ordinea cinstită de sub genunchiul broaştei ar fi cuvîntul lui Dumitru Dragomir. Cum vede oricine, mijloace şi  instrumente avem, e nevoie doar să le folosim democratic.

Merg mai departe cu ideea monitorizării complexe, solicitînd, după ultima etapă, un control la oxiuri, nu la dopaj. Mutatul Stelei la Buzău face din mîncatul în fund şi scărpinatul în văzul lumii o prezumţie de epidemie. Cînd Rapidul va evolua cu Varga şi Bălan numai la SînNicolau Mare, Dinamo cu prinţii şi cu Molinerii lui pe stadionul sătesc din Frecăţei, iar Poli Timişoara la Chişinău, cu arbitri ceceni, n-o să se mire nimeni. Fotbalul românesc va licenţia în Europa cele mai inspirate soluţii de criză.

Mai sînt , oameni buni, doar cîteva ceasuri, pînă ce vom şti dacă cei mai mulţi dintre noi sîntem încă normali sau ne-am contaminat de la investitori de delir cronic. Cîteva ceasuri, nu pînă la sfîrşitul lumii, ci pînă la sfîrşitul acestui campionat. Dacă tot nu-s decît numai vreo zece, merită să le trăim ca deştepţii, de la gît în sus, nu ca mîrlanii, de la pîntec în jos..

3 comments ↓

# 3 Cristi on 22.05.10 at 2:56 pm

Daca Bucsaru cedeaza locul Stelei, ar fi cel mai grotesc lucru care s-a intamplat vreodata in fotbalul romanesc. Si s-au intamplat destuleee….

# 2 boris on 22.05.10 at 10:03 am

1-0 pentru anglofil. Riscul opiniilor exprimate (hai sa folosesc un eufemism elegant) pe alte considerente decat standardele morale profesate. Restul, ramane cum scrieti mai sus. Ei, si? Chiar daca s-ar rezolva, cert este ca acolo, in realitate(a), bate vantul. Bate, cere, plateste, rasplateste. Cate-un pic… pic… atat cat sa-si faca treaba penescul… pardon, penelul celui simbriat (sau simbriit.. cum o fi corect?)

# 1 Anglofil on 21.05.10 at 7:39 pm

Domnule Octavian, de mult voiam sa va intreb. Scriati intr-un articol ca Penescu e un presedinte care “nu coboara din conditia de domn”. V-ati mai schimbat parerea despre dansul?

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.