Burse şi stadioane

Echipele mici au fost victimele unui sistem de măsurare greşit

Chiar înaintea finalei Ligii Campionilor şi nu mult înainte de căderea (finală?) a euro, nimic nu e mai interesant decît revolta realităţii mărunte. Stranie conjuncţie: stadioanele şi bursele redescoperă simultan valorile elementare. La un capăt al acestui curent, echipele mici, semi-anonimele Fulham şi Portsmouth. La celălalt, socoteala după care nimeni nu poate trăi la nesfîrşit din banii pe care nu i-a produs. În ambele cazuri, instituţiile sacre şi greoaie ale Europei se aleg cu o devalorizare severă. Pînă şi finala Ligii Campionilor se va juca sîmbătă seara între două din aristocratele secunde ale Europei.

Nici Inter, nici Bayern nu încăpeau acum cîteva luni în tabelul princiar al favoritelor. Locul era ocupat de instituţiile nobiliare: Barcelona, Manchester, Chelsea şi Real. Investiţia supergabaritică montată de Real încă de anul trecut s-a risipit prima. Restul a căzut în trepte, hărţuit de  fotbalul strict al echipelor fără panaş. Chelsea a cîştigat cumva Cupa Angliei, dar a suferit pe parcurs o corecţie foarte asemănătoare cu deprecierea unei monede.

Înainte de a dispărea, dezmembrată şi vîndută jucător cu jucător, Portsmouth, o retrogradată în faliment, a fugărit neverosimil, pe Wembley, o echipă evident mai bogată şi mai dotată. Însă, vîrful acestei insurecţii a nebăgaţilor în seamă a fost purtat de Fulham, un club ruginit într-o istorie demult uitată. Fulham a pierdut pe muche finala cu Ateltico, dar a cîştigat restul. Un fotbal muncit şi inepuizabil a făcut demonstraţia virtuţilor directe, care transformă neputinţa aparentă într-o forţă covîrşitoare. Înfrîngerea din finală e un detaliu pasager. Esenţa e noua realitate impusă de aceste două echipe aşa-zis mici. Confuzia care echivalează grandoarea şi valoarea se apropie de sfîrşit. Mărimea contează, dar nu decide.

Echipele mici au fost prea multă vreme victimele unei măsurători care a stabilit că prestigiul şi gabaritul dau cel puţin jumătate din valoarea de joc. Ce se întîmplă atunci cu valoarea lipsită de ornament, cu puterea care vine de jos neflancată de presupoziţii şi reputaţie? Răspunsul a fost dat de burse şi stadioane. În cele din urmă, ceva sau cineva, o forţă care aşteaptă şi nu îşi pierde răbdarea, împinge pe scenă adevărul şi trage în jos închipuirile. Fotbalul nu e o excepţie de la regula imbatabilă a burselor: valoarea bate impresia. 

8 comments ↓

# 8 Holostencu on 20.05.10 at 5:13 pm

Who is T.R.U?

# 7 adrian on 20.05.10 at 4:58 pm

sa fim seriosi.inter este o turbosuflanta de bani. moratti a cheltuit miliardul ca sa ia champions league dupa 40 de ani. si salariile numai mici nu sant. iar mourinio parca e printre cei mai bine platiti.

# 6 beep on 20.05.10 at 4:52 pm

real a avut un ghinion imens cu lyon, iar barca a fost eliminata d geniaulul mourinho cu mai mult sau mai putin noroc. in cap se va duce tzara noastra in frunte cu taticu curmaci, nu europa!

# 5 Roman paranoic on 20.05.10 at 2:35 pm

Alt eurosceptic?

# 4 Speedy on 20.05.10 at 1:46 pm

“În cele din urmă, ceva sau cineva, o forţă care aşteaptă şi nu îşi pierde răbdarea, împinge pe scenă adevărul şi trage în jos închipuirile.”
E buna asta :), mi-a placut…sa tineti minte citatul si sa-l “serviti” cald peste cateva luni, cand se va vedea cat adevar si cata inchipuire este in guvernarea PDL :)

# 3 andrei on 20.05.10 at 1:59 am

Chelsea institutie nobiliara?
cu tot respectul pt Carletto, clubul la care lucreaza acum mai are mult pana sa fie pus pe acelasi plan cu Barcelona, Real si Manutd

# 2 corectorul on 20.05.10 at 1:39 am

discutabila paralela!altfel,bine structurata.Vrem continuarea dupa Finala UCL.apoi dezbatem.spor.

# 1 Anglofil on 19.05.10 at 7:38 pm

Nu mi s-a parut prea fugarita Chelsea, a avut tot atatea bare in prima repriza cat Pompey in tot sezonul.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.