Jaful, ca ofertă: nu există mobil, nu e vorba de bani, deci nu există vinovaţi
Pe Cătălin Buşi, centralul meciului Astra - Steaua, nu trebuie să-l bănuim de nimic penal. Omul ştia că, înmulţindu-se arestaţii din arbitraj, a fost invitat să-şi prezinte oferta pentru colecţia de toamnă-iarnă. Nu i s-a dat, cum greşit au gîndit mulţi confraţi din presă, o şansă, pe care a ratat-o. Dimpotrivă. Lui Buşi i s-a deschis uşa, ca să arate ce are de gînd, în cazul în care va arbitra numai în Liga-ntîi. Buşi a dat un examen şi l-a trecut cu nota maximă. Va primi două etape de suspendare reduse la una, dar va arbitra meciurile cu probleme, aşa cum i se va cere. Iar pe cele fără probleme, corect, adică după mercurialul şpăgii. Nu contează cine şi ce o să-i ceară. Se va şti la momentul potrivit. Important, pentru Buşi şi pentru anonimii care aspiră la fluierele împuşcăriabililor e să li se dea prilejul de a fi canalii. Felul în care Buşi şi-a dovedit disponibilitatea în acest sens e mai mult decît un examen luat. E un angajament. În mafii, aspiranţii la statutul de ucenic trebuie să vină ei, fără a li se cere, cu un avans la loialitate. Ucid din proprie iniţiativă un duşman al clanului şi naşul ia aminte: E băiat bun, ia să-l punem la treabă!
Asta a şi aşteptat Buşi, să omoare un meci fără să i se comande. E băiat bun, au exclamat în consens federalii, mai marii Ligii şi luptătorii din provincie pentru marele tort european, din toamnă o să-l punem la treabă pe bani!
Pentru modul în care a arbitrat pro Steaua, la Buzău, Buşi nu poate fi decît înjurat. N-a fost mituit, nu a primit nici un ordin de nicăieri, greşelile lui sînt din categoria celor care nu suportă interpretări: dacă nu e mită, înseamnă că e prostie. Or, pentru prostie sancţiunile sînt suportabile şi nu apar în CV. Toţi sîntem datori într-o viaţă cu o tîmpenie, iar cei mai mulţi o facem fără nici un folos. Buşi a înţeles perfect mersul vremurilor. O tîmpenie e o investiţie. Buşi a venit printre primii cu dovada că pricepe, chiar şi fără să i se ceară, din ce parte bate vîntul. Nu-i deloc sigur că o să bată dinspre Steaua, dar e sigur că n-o să bată dinspre Astra.
Ceea ce a făcut arbitrul Buşi se cheamă jaf de întîmpinare. Nu există mobil, nu e vorba de bani, deci nu există nici vinovat. Buşi nici măcar nu e o persoană. El e un “clasic românesc”. E un ins lipsit de demnitate, într-o ţară în care a fi lipsit de demnitate e mai mult decît un talent. E un dat istoric.


10 comments ↓
“…într-o ţară în care a fi lipsit de demnitate e mai mult decît un talent. E un dat istoric.”
…si totusi, Romania si romanii au facut istorie de atatea ori tocmai prin demnitate, dar pentru cei care stiu sa promoveze doar nonvaloarea e greu sa-si aduca aminte cum si cand. Pacat, mare pacat…:-<
stimate domn, d ce sunteti asa de sigur ca n-a primit o comanda din partea cuiva sa arbitreze pro(steaua) ???
daca ar fi fost alta echipa ce scandal ar fi iesit!!!!
dar nu trebuie sa ne mai mire nimic in tara asta…
mda,am inteles!daca acest ins ar fi arbitrat pe CFR si ar fi facut-o in favoarea acestora,nepretuitii dumneavoastra colegi de breasla(nu toti dar nu putini)ar fi spus ca unguru si Muresan au zamislit-o;asa,ca sa intamplat in favoarea stelei e o simpla intamplare.convenabil
felicitari pentru articol domnule octavian poate-l vad si colegii dumneavoastra mai tineri care, cu alte ocazii erau cei mai viteji iar acum inca isi mai cauta (de rusine probabil)pixurile pe sub masa.indiferent de simpatiile fiecaruia pentru o echipa sau alta trebuie sa intelegem ca astfel de lighioane ce fluier nu au ce sa caute in fotbalul romanesc.
Incercati sa fiti echidistanti si lasati-ne cu Steaua ! Scrieti de greselile mari de arbitraj PRO-Cfr Cluj ! Steaua e vai de Steaua ei pe 4….ne-au furat arbitrii de ne-au rupt tot campionatul si are un arbitraj pro Steaua si gata sare lumea in sus! PAi Cfr campionatul trecut l-a luat cu arbitrii si cupa la fel! Si acum are 7 arbitraje pro Cfr si nimeni nu scrie nimic! De aia mi-e scarba !
excelenta caracterizare a esalonului 2 pregatit pentru sezonul viitor
presa din ro:
1. prima pagină după meciul Dinamo-Craiova, în care albitrul a avut o greşeală pro Dinamo, “Dinamo câştigă cu albitrii”+10 editoriale anti Dinamo
2. prima pagină după meciul steaua-Astra, în care albitrul a avut n greşeli pro steaua, “steaua speră din nou la titlu”+ 1 editorial anti albitru.
Asta este presa din România!
catzelusul care musca este vinovat, sau cel care i-a dat drumul din lesa - cu un scop anume?
exact ca proverbul care n caracterizeaza perfect: “capul plecat sabia nu taie”
Retrogradati Craiova, ca si pe Steaua, 2 echipe care au patroni urati de mai toata lumea, si care fac blat an de an de cand e Jiji in fotbal ! Cine se aseamana se aduna !
Leave a Comment