Arsenal a dat partea umană a unui meci dominat de supradotaţii lui Guardiola
O impietate: am ţinut cu Arsenal! A doua: nu mai pot ţine cu Barcelona! Explicaţiile rămîn la dispoziţia celor ce n-au trecut, deja, scîrbiţi, la următorul articol. Prima cauză a acestei duble inadmisibile e saţietatea. Saţietatea care intoxică ochiul la vederea echipelor perfecte. Această senzaţie rară a însoţit fotbalul fără cusur al Braziliei 1970, al Ajax-ului 1971 şi al Real-ului ediţia Zidane. Aşa ceva se întîmplă rar şi, pînă acum, acest amestec de beţie şi artă a funcţionat fără antidot. Poate, cu excepţia Germaniei 1954, o contraminune desigur germană care a distrus Ungaria lui Puskas.
Barcelona, ediţia Messi, joacă, pur şi simplu, dincolo de perfecţiune. E prea mult. După 20 de minute, lejeritatea cu care această echipă curge pe un flux de capodopere e de-ajuns. După 40 de minute, practica trasului de şireturi cu desăvîrşirea e prea mult. Un meci întreg e totuna cu o cură de deserturi sub monitorizarea unui “chef” francez. După care urmează Messi, surplusul infinit, într-o echipă care se lăfăie de Xavi şi Iniesta. Din acest moment, care poate însemna o serie de 4 goluri Messi sau o suită de 44 de pase încheiate în poartă, e nevoie de altceva. Ca de o bucată de pîine simplă în mijlocul unui festin de nuanţe şi fineţuri. E nevoie de fotbalul simplu, de fotbalul neajutorat sau, mai bine zis, de speranţa celor ce încearcă fără să stea pe un arsenal nelimitat. E nevoie de un arsenal limitat. E nevoie de Arsenal.
Demonstraţia de pe Nou Camp e înşelătoare. Arsenal a jucat tehnic modest, a făcut figură de elev sub-dotat-semi-handicapat, dar a jucat un fotbal de voinţă şi speranţă neîncetate. Arsenal a dat partea umană a unui meci dominat de supradotaţii lui Guardiola şi viciat de uşurinţa supraumană a lui Lionel Messi. Fără Fabregas, Arşavin şi Gallas, piesele care ar fi echilibrat meciul pînă în pragul decenţei, Arsenal a jucat totuşi ceva. A sperat dincolo de speranţă, a deschis scorul şi a încheiat călcată delicat şi metodic de carul alegoric supraîncărcat al Barcelonei.
Ce rămîne de remarcat după triumful superb al maşinii de organizat triumfuri Barcelona e Arsenal. Observaţia nu e secretată de ciudă sau de resentiment (pe numele lor mult mai exact “oftică”). Observaţia vine din nevoia de fotbal integral. Acel fotbal care aşază la locul lor fisurile şi nesiguranţele. Un joc desfăşurat în realitate. Un joc mai asemănător cu inconsecvenţele absurde ale vieţii decît cu extazul fără pată al Barcelonei. O măreţie corcită: Barcenal.


37 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
@vlad
Sa-nteleg ca daca s-ar fi intalnit Barca cu Rubin Kazan in semifinale, i-ai fi dat 90% favoriti pe rusi?
Se pare ca toata lumea a uitat de Barcelona - Inter din grupe. Inter a fost total neputincioasa si cea mai mare realizare a fost un egal scos pe teren propriu.
Ar trebui ca toate astrele sa se alinieze (?) ca sa treaca Mourinho de Barca. Nu ca nu s-ar putea intampla si asta. Balonul e rotund (sic!)
Singurul advversar al Barcei , va fi Bayern Munchen. Sper ca ca ridica din nou trofeul anul acesta.
7.04.2009
Old Trafford
MAN UTD= BARCELONA
MAN UTD= BARCELONA
MAN UTD= BARCELONA
timp de 42 de minute. Fletcher= Xavi si Nani = Messi
iar mai apoi a fost un revers unei medalii ce s-a implinit dupa 11 ani in 2 manse..
intr-o planeta blau-grana si eu raman fidel rosului englez:
MAN UTD …( Liverpool??.. Arsenal ?? …)
Subscriu… E prea mult… E aproape inadmisibil! Intolerabil! Nu voi fi in veci suporterul Barcelonei. N-am cum. Eu sunt nascut sub “steaua nauca” (Fanus Neagu) care calauzeste Rapidul. Drept care nu ma pot prosterna in fata formelor perfecte. Da, Messi a fost marti seara (si nu numai) din alta lume, insa a zburdat in iarba inca cruda de pe tapsan, precum un miel scapat de sindromul ucigator al Pastelui. Dulaii turmei britanice (flock pe limba lor… hi, hi) au fost in concediu. Alta va fi povestea in semifinale. Se stie ca italienii n-au umor si nici mila cand e vorba sa taie “un flux de capodopere”. Prin ‘82 aveau argentinienii pe unu’ Maradona (tot Barcelona daduse pe el cate un dollar de fiecare locuitor, inclusiv suburbiile), copil obraznic, fara maniere, care s-a cumintit insa pe loc cand s-a intersectat cu un pedagog de circumstanta lipsit de fineturi academice, Gentile pe numele lui. Pe cat facem pariu ca Murinho ii va aloca un cerber care il va pazi pe Messi si in timpul pauzei (la usa vestiarului)? Nu mai pun la socoteala ca portughezu’ are o experienta bogata in eliminarea catalanilor. Plebeu din vocatie, cand cad capete incoronate, ma bucur.
[…] acest articol, scris de traian ungureanu, a fost publicat in gazeta sporturilor din data de 08.04.2010 […]
Cel mai greu meci de anul trecut a fost cu chelsea in semifinale de care au trecut cu multa sansa,unde s-a vazut ca mecanismul perfect s-a lovit de inventatorul acestuia,care joaca un alt fotbal,un fotbal mai bine gandit ,un fotbal modern,spre deosebire de barcelona care joaca fotbal ca acum 30 de ani .Interu de acum are acelasi joc ca chelsea(datorita antrenorului) si o sa fie cel mai greu meci pt barcelona din acest an,cu toate ca in momentu de fata e cea mai buna echipa iar despre messi pot sa zic ca-l depaseste pe maradona daca o mai tine asa 1 an sau 2 .
in echipa completa nimeni nu are sanse impotriva anormalilor:cred ca paseaza si in vestiar!!O asemenea posesie nu am mai vazut niciodata!La nicio echipa de fotbal! Ala micu’,Messi?Ma scutur cand ma gandesc ce atac are Argentina:Messi,Higuain,Milito,Aguero!!!!!!!!
si eu am tinut cu arsenal, dar acum sper sa castige barca finala. ar fi ceva fabulos sa il vedem pe puyol (sau cine va fi capitan) ridicand trofeul in aplauzele unui /bernabeu arhiplin
Durden…demential comment catre Real Madrid :X:X:X
Superb !!!
Cat despre meci…domnu’ gazetar observa doar jumatatile pe care le doreste dansul. Uita ca la Barcelona au lipsit PUYOL, PIQUE, INIESTA, Ibrahimovic, precum si marea legenda Henry !!! p.s. ¨produsul clubului apare cu majuscule¨. Asa ca sincer nu stiu ce ar fi rezolvat Fabregas si Arshavin.
Apropo : Cred ca la pauza Fabregas a decis unde o sa plece din sezonul viitor. Ce spui domnule Gazetar ?
@brutus
Ai perfecta dreptate in ceea ce priveste simularile - am uitat de cele din tur! Si apropos de meciul din tur, mi-am amintit ce antipatic poate fi Ibrahimovici, prin atitudinea lui mizerabila, departe de orice fair play! In plus, sincer, nu mi se pare potrivit cu filozofia de joc a Barcelonei, chiar daca e productiv.
In ceea ce priveste pe Arsenal - m-as bucura sa ai dreptate. Gallas insa, nu a fost niciodata un adevarat conducator al apararii, mai nou nu s-a sincronizat nici cu Vaermalen. Fabregas a jucat mult cu Arshavin, fara rezultate notabile (atata vreme cat Arshavin a fost impins prea in fata, pentru a suplini lipsa lui van Persie). Totusi, intr-o zi de gratie, Arsenal ar fi avut o sansa. Dar, pentru campionatul urmator, trebuie facute schimbari radicale: cel putin inca un jucator de exceptie in fiecare linie (Fabregas va pleca), plus cel putin un stoper si un varf de valoare, ca dublura. In plus, ceva scartaie in organizarea apararii, cred ca Wenger nu ii acorda suficienta atentie (cum e posibil sa lasi flancurile atat de descoperite?).
Eu sper insa in continuare, raman un fan Arsenal
Asta nu inseamna ca nu ma incanta jocul Barcelonei sau ca nu inteleg “frustrarea” lui TRU…
In primul rand, da Barcelona joaca bine, insa nu imi place cum joaca, prea multe pase, prea avanseaza 2 metri pe minut, imi place mai mult un joc deschis care sa contina ceva mai mult, sa aiba profunzime. Asta cred eu ca lipseste jocului Barcei si asta poate folosi Inter ca avantaj.
In aldoile rand apararea Inter-ului este 2 clase peste ce a avut Arsenal aseara, si mijlocul la fel, adik exact acele elemente care au facut-o pe Arsenal sa capituleze.
Nu zic ca Inter este ca si calificata, insa nu este deloc mai prejos de Barcelona.
durden 10 pct pt cmm facut!
@bug zileru
Intradevar, pacat ca cei de la Barcelona recurg la simulari, desi ei nu aveau nevoie de ele. Au facut-o si aseara, dar si pe Emirates. Jenante unele dintre ele (Alves la Bendtner).
Cu toate golurile lui, mi-a scazut nivelul simpatiei pentru Messi (il consider cel mai bun din lume de aproape 3 ani). Un mare jucator iar fi spus arbitrului ca nu a fost faultat de Denilson si nu s-ar fi bucurat de un galben acordat adversarului si de o lovitura libera.
Revenind la meciul de aseara, Arsenal cu Gallas, Arshavin, Fabregas, Song si Van Persie in teren, ar fi avut sanse egale (domnule TRU) Barcelonei,nu doar la limita decentei.
Finalul “O măreţie corcită: Barcenal” si titlul (finalul pe dos), “Barcenal - măreţie corcită” pe care l-ati ales, desi inteleg unde bateti, mi se par de o foarte proasta inspiratie! Si nici Barcelona nu mi-a facut impresia de echipa care joaca ca un mecanism perfect. Este doar o echipa frumoasa, care joaca pe un stadion frumos, intr-un oras si mai frumos!
@alinn - Îmi poţi spune şi mie care este legătura între CF Barcelona, Arsenal, meciul descris şi Dinamo? Încerc să văd dacă există puţină raţiune sub izbucnirea ta clar subiectivă şi, mai ales, refulată.
Domnule T.R.U., sunteti un om pierdut, prea multa fabulatie, prea multe superlative! Fotbalul e numai un joc si de aceea va castiga intotdeauna cel care “joaca” fotbal mai bine, mai frumos, mai inteligent,…, evident daca se afla intr-o forma fizica buna, si nu-i trec, in timpul meciului, fumuri prin cap. Si daca are si noroc in joc! Nu mi s-a parut, de exemplu, ca in meciul de la Londra Messi a fost din alta lume; acolo echipa a inceput jocul formidabil, dar noroc au avut cei de la Arsenal, in frunte cu portarul. Apoi a “jucat” mai bine si mai inteligent si a avut noroc Ibra. Apoi au muncit din greu cei de la Arsenal si, iarasi cu noroc (al lor) au egalat. Apoi a venit returul, meci in care …..
FORZA DINAMO!!!… Barcelona e intr-adevar fantastica, imi place, dar eu tin cu DINAMO!… din pacate oamenii care conduc acolo vor indeparta incet, incet fanii de langa echipa.
calcarea in picioare a adversarului e caracteristica fotbalului englez, care dupa cum se spune, e practicat de huligani (in sensul romanesc al cuvantului), scalparea cu crampoanele fiind (oarecum) mai rara…
fiind amator, lui tru ii scapa esenta, domnia sa putand avea succes prin abordarea altor domenii…
englejii (ca sa spun asa) sunt foarte buni in rugby (practicat de gentelmani; gentleman = om cu maniere alese si cu caracter frumos, cf. ‘dictionar de neologisme’, alcatuit de marcu si maneca)
Degeaba ati simpatizat cu acei englezi, artzagosi, impiedicatzi si orgoliosi, condusi “din succes in alt succes” de un tehnician respectabil, ce-i drept ca Arsene Wenger!

Mentalitatea de care dati dovada, d-le Ungureanu ma face sa cred ca in continuare o sa uratzi culorile, spiritul, talentul blau-grana!
Si e pacat, deoarece la acest club joaca valori!
In fine, dumneavoastra putetzi sa-i desfintzatzi cum doritzi!
Barcelona va demola Inter-ul si , fara sa fiu fanatic va triumfa si anul acesta in Champions League, uite asa ca sa nu mai putetzi de invidie, (nu doresc sa reiterez cuvantul neaos “oftica” din finalul “analizei” dvs)
Si inca ceva… Poate nu doritzi si nu tzinetzi cu aceasta echipa. Macar recunoastetzi ca Barcelona actuala joaca cel mai frumos fotbal al tuturor timpurilor, iar Messi este unul dintre cei mai buni fotbalisti al tuturor timpurilor!
VAMOS A BERNABEU!
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment