Gînduri, totuşi, patriotice

Nu au ei, patronii noştri!

Plec de la următoarea idee: s-ar putea să nu fim primii în lume nici în ruperea de oase, şi nici în hoţia arbitrajelor. Poate că şi-n alte ţări să nu fie zi lăsată de cel de sus fără să citeşti sau să tele-auzi de ligamente frînte, de coaste zdrobite, de chirurgie osoasă, dar şi de furturi pe faţă, de japcă neruşinată, de arbitri perverşi. Să nu ne-o luăm în cap… Poate că şi pe alte bombonere - cum le mai zice unor terenuri groaznice - şi pe alte maracane s-or rupe oasele şi muşchii unor Grigore, Costea, Goian, sau se ridică strigăte la cer pentru un penalty neacordat de un bandit de arbitru, pentru un ofsaid inventat de un gangster de la tuşă. Scriu mereu cu “poate”, deşi undeva, în sufleţelul meu de patriot, ascund certitudinea că nimeni pe lume nu ştie ce-i acela un patron, fie el din Pipera, Giuleşti, Groapă, Vaslui şi chiar Cluj. Mă doresc patriot rezonabil, deloc îngîmfat, dar nu-mi pot ascunde gîndul că în Italia, în Anglia, ba chiar în Rusia, Ucraina, pînă în Uzbekistan, mai pot fi patroni de fotbal de valoarea intrinsecă a domnului Turcu al nostru. Poate că nu am imaginaţie, dar nu-l aud nici pe Abramovici, nici pe Perez, cu atît mai puţin pe Berlusconi exprimîndu-se, şi încă la televizor, ca vreunul dintre ai noştri, ai mei la urma urmei…

Ne-a intrat cît de cît în cap că nu avem fotbalul lor, că nu e cazul să ne punem în fason cînd pînă şi naţionala noastră de U-17 nu contează în Europa, dar ce i-ar împiedica pe ai noştri să le importe - că doar e pe gratis, nu e chiar un Maybach… - maniera lor de a fi şi de a vorbi în lojă, în vestiare sau la tele(mea). Am atîta humor ca să nu disper nici din asta. Mai ales că sînt momente cînd îmi revine curajul şi simt că sîntem superiori bogătanilor din Occident. (Uf, lupta asta de clasă…) Chiar la începutul acestei săptămîni, inima mi-a tresăltat de bucurie citind de fraierii ăia de la Cagliari. Retrogradabila Lazio i-a bătut chiar în Sardinia cu 2-0, atît de clar că s-a urlat imediat ca la blatul numit la ei non-combat. Ce-au făcut sarzii? Au recunoscut! Preşedintele Cellino şi-a prezentat scuzele şi a mers pînă acolo unde nici o imaginaţie bine argăsită nu va ajunge vreodată: jucătorii, antrenorul şi chiar el însuşi le vor plăti fanilor biletele. Atîta lipsă de experienţă - nu zic de manieră - mă face să mă simt binişor şi să le strig ca la peluzele din cele patru zări: Bă, sînteţi mici! Nu se recunoaşte un non-combat nici în iad! Băă, n-aveţi şcoala vieţii!

3 comments ↓

# 3 gicu on 26.03.10 at 6:53 am

Sanatate, maestre!

# 2 lol on 25.03.10 at 11:28 pm

Si tot Silvio, tot dupa cosmarul de pe Old Trafford, intr-o declaratie ce ne aduce aminte de majoritatea “alor nostri”:

According to Gazzetta, he joked, “The other day a Milan fan told me, ‘I am crying for Milan’ I replied, ‘Yes, I’m crying too but I’m also the one putting up the money.’”

Se foloseste deci si la ei argumentul “Da, dar eu dau banul”…

# 1 lol on 25.03.10 at 11:22 pm

Ei, ba da, Silvio s-a exprimat, a stins TV-ul la 2-0 pentru MU, intrebandu-si colegii de suferinta “E cineva fan Milan? Nu? Foarte bine, deci putem stinge televizorul”. E adevarat insa ca don B. nici macar la televiziunile patronate de dansul nu face nici 1% din tam-tam-ul alor nostri. :))

In rest, Incantator (”imaginatie bine argasita”. Daca nu v-as sti aplecarea spre calambur, nu v-as suspecta ca v-ati gandit la cineva anume :D).

Sanatate, maestre!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.