Cum mă tratez de mizeriile zilei?
Dacă azi-dimineaţă am boală (termen la zi) pe cineva, acela este specialistul, marele specialist, care m-a sunat miercuri noapte, în minutul 6 al meciului Real-Lyon, cînd Ronaldo a trecut vîjîitor de “omul lui” şi a înscris cu o exactitate năucitoare pentru un 1-0 care făcea, desigur, inutilă orice discuţie despre ce va urma. Specialistul, marele specialist, tocmai asta mi-a comunicat: “Cristinel a ucis meciul”. Marele specialist îmi transmitea o evidenţă, ceea ce dintotdeauna mă enervează. Mai ales că eram de cîteva zile în tratament; mă tratam de greaţa (termen la zi) pe care mi-o provocaseră doi incalificabili mahalagii ai fotbalului românesc. În asemenea cazuri, unii iau Emetiral, alţii nu mai ştiu ce curăţenii din bătrîni - eu iau pastile de fotbal. Mă tratam, mă spălam pe creier cu tot ce văzusem fotbal curat în ultimele zile şi nopţi: mă higienizam cu bomba lui Matici, imposibilă fără pasa de mare viclenie a lui Spadacio, mă clăbuceam intens cu cursa lui Frunză, cu centrarea lui miraculoasă la noi, cu Onofraş rîzînd de Jelev, cu minunea ultimei secunde care nu mai e minune cînd e în careu, liber, Kapetanos, mergeam cu filmul meu pînă la Robben-ul fantastic din dulcea înfrîngere a nemţilor la Florenţa şi ajungeam să mă gîndesc la ce-o să facă Rooney cu Milan-ul lui Beckham.
Exact în plin tratament cu fotbalul, care mă salva din mizerabilităţile zilei, marele specialist a găsit să mă tulbure cu această evidenţă: “Cristinel a ucis meciul”. Totul îl confirma. Realul nu avea decît o singură problemă: la cît îi bate pe lyonezii ăştia care nu puteau lega nimic, nici pînă-n 16? Pe bune, aşa puteau juca şi pretendentele noastre miticeşti la titlu… S-a întîmplat însă ceva straniu, cînd Higuain, singur-singurel, a trimis în bară, ratînd un 2-0 mai mult decît normal. Fără să fac pe deşteptul în faţa marelui specialist, am simţit, vă jur, că ceva s-a dereglat în logica şi ordinea lumii. Nu ştiu ce, ceva misterios, ca atunci cînd mingea nu vrea. Nu am îndrăznit să-i propun un pariu marelui specialist, Realul juca foarte bine, iar lyonezii, pînă în minutul 35, nu ştiau unde e poarta lui Casillas. Totuşi, după pauză, m-am concentrat şi am văzut ceea ce nici un specialist mare sau mic din lume nu a putut crede. 1-1 final. Marele meu specialist mă informase greşit. Degeaba a încercat să analizeze, să-mi explice, tactic şi strategic. Aici nu încăpeau analize, teorii şi savantlîcuri. I-am spus-o neted: “Nenorocitule, învaţă odată pentru totdeauna că sînt zile, la orice nivel, cînd doar mingea decide!”. Mi-a şoptit lugubru: “Fii serios!” şi a tăcut. Nu trebuie să vă spun că specialistul eram eu. Obişnuiesc de multe ori să-mi dau telefon şi să-mi propun pariuri dure. Ultimul e următorul: pe cît, bă, papagalule, că ăia doi se împacă!


6 comments ↓
Sanatate, maestre! Cat imi plac articolele dvs.!
Maestre, ca “manchesterist” cum spuneti, este ca undeva, in vreun cotlon subconstient scapat de sub paza constiintei, v-ati bucurat ca in timp ce Rooney s-a distrat cu Milan, Realul lui Ronaldo a cazut? Ati gandit, cum am gandit cu totii, probabil, “uite pentru ce-ai plecat”?
Milan-ul lui Beckham e o expresie nefericita. Milanul nu e si nu va fi niciodata al lui Beckham. E ca si cum ai spune Chelsea a lui Shevchenko, sau Manchesterul lui Valencia/Nani, nu cred ca v-ar place. In plus e doar rezerva Beckham, nicidecum un jucator de baza.
Nu mai e Carletto sa schimbe o sticla de vin cu Sir Alex.
Sanatate, maestre!
Sanatate, maestre!
Sanatate, Maestre! Si multumim.
Leave a Comment