Fabuloşii

Cei triviali pentru cîte etape ar trebui reduşi la tăcere?

Cea mai bună repriză din meciurile primei etape a returului cred că a fost aceea din Groapă, cu 2-1 la pauză pentru Dinamo în faţa Craiovei; nu conta cu cine ţineai; s-a jucat, pe un teren nasol, cu ceva tehnică şi viteză, cu un Dinamo în bună dispoziţie conducînd repede cu 2-0, cu oltenii revenind frumos şi prestînd mult peste locul lor în clasament. Toate acestea l-au făcut pe moderatorul emisiunii să proclame, în pauză, că meciul e fabulos şi fantastic. Nici chiar aşa. Dacă a fost ceva fabulos, e tot ce-a urmat, chiar în pauză. Pentru prima oară de cînd ţin un creion în mînă, i s-a dat cuvîntul - repet: în pauză! - patronului oltean, care a început să urle pentru un penalty neacordat echipei sale, la 0-1. Arbitrul a fost caracterizat şi înjurat ca un infractor. Un alt patron a intrat în emisie şi a zbierat că “E japcă pe faţă… iar dacă mie mi s-ar face aşa ceva, jur pe ce am mai sfînt…”

Fiindcă tot mă mişcam în fabulos, mi-am închipuit imediat cum ar fi ca în pauza unui Chelsea - Arsenal, Abramovici să-l facă infractor pe Web pentru un penalty oricît de clar. Fabulam şi eu? Exageram? Poate că nu ştiţi ce a urmat. O noapte întreagă nu s-a discutat decît de penalty-ul acela al lui Moţi la Costea şi invers, de jaful comis de Augustus şi iar dacă a fost sau nu fault în atac. Totuşi, abia a doua zi s-a atins apogeul, cînd un fel de Laporta din Groapă l-a înfruntat telefonic pe un alt Laporta din Bănie. Dacă spun că s-a ajuns la jurăminte pe familie încă nu am epuizat subiectul, dimpotrivă - el abia începe. A fost ca într-o crîşmă în care doi bine dispuşi se întrec în a-l lichida pe celălalt prin mitocănii cît mai vesele şi violente.

De la penalty-urile neacordate lui Dinamo în ultima vreme (argument total stupid!) s-a plusat de la “Bă nenorocitule!” la “Bă falitule, n-ai bani nici să treci strada…”, la “Ochelarii tăi negri”, la “cascaval”, la “praz”, la “Geneva, unde se mănîncă foagra pentru care tu nu ai cravată…”, toate într-o voioşie de o vulgaritate inepuizabilă. Mi se pare uşor fabulos că nimeni - nici moderatorul şi cu atît mai puţin invitaţii săi - nu i-a întrerupt, nu le-a închis, cu scuze, desigur, microfonul.  Din contră: toţi erau foarte amuzaţi. Cu calmul de pînă aici întreb: alde ăştia, mitocanii, pe cîte etape ar trebui reduşi la tăcere, sancţionaţi pentru trivialităţi patente şi favorizarea lor? Aud clar: “Hai, bă nene, că au glumit… Noi nu avem regulament la asta şi mata nu ai humor”. Cu humorul pe care îl deţin, încă susţin, ca în toamnă, că dacă Dinamo joacă returul precum la Atena cu Panathinaikos merge la titlu, iar pentru Craiova nu am gînd mai bun decît să deschid fastuoasa carte din 2009 despre Oblemenco a lui Ion Jianu.

4 comments ↓

# 4 capsunarul on 05.03.10 at 4:10 pm

Maestre,

Atunci am pierdut la rugby cu 89 la zero.

Bine ca nu a murit Cioran de inima.

Sa-i imbrace in violet pe fotbalisti, poate se mai alege ceva de ei.

Si noi, baietii din Roma cea mare speram ca sunteti nemuritor ca Cezar, dupa cum spunea si baiatul de mai sus din Internet.

Capsunar

# 3 hooliganu on 26.02.10 at 4:05 pm

Felicitari,
Pe langa asa zisii ziaristi din ziua de astazi,dumneavoastra sunteti galactic.Jos palaria

# 2 gicu on 26.02.10 at 6:01 am

Sanatate, maestre!

# 1 lol on 25.02.10 at 7:42 pm

Iata ca se poate scrie cu spirit pana si despre gunoiul din Liga lui Mitica. Nu spun ca altii (pamfletari doar in imaginatia lor) ar trebui sa ia lectii. Spun doar ca e o incantare sa va citesc. Sper ca sunteti nemuritor.

Sanatate, maestre!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.